Ochiul inocent. Cealaltă specie

Ei trec pe lîngă noi. Privesc pe deasupra noastră sau de-a dreptul prin noi, de parcă am fi de sticlă. Chiar şi atunci cînd joacă acel teatru de prost-gust, mimînd interesul faţă de problemele reale cu care ne confruntăm şi pe care îndrăznim să le comunicăm, chiar şi-atunci, spun, privirea lor sare dincolo de mizera noastră făptură de humă, vizualizînd mental contul cu bani fără număr, limuzina trasă la scară, vila din afara metropolei, shoppingul din Dubai, iahtul din Mediterana, amanta cu trei decenii mai tînără sau scîrbavnica alianţă cu un alt puternic al zilei de azi ori, încă şi mai important, al celei de mîine. În infinita lor răbdare de mucava, în abisala lor generozitate, par că ne ascultă, jucînd, însă, prost farsa solidarităţii şi a înţelegerii. De fapt, ei nu au nimic în comun cu noi. Ei constituie „elita“, ei sînt leadership-ul, ei au contract viager cu viitorul, în timp ce noi întrupăm scîrbavnic masa, troglodiţii, nenumăraţii no name ajunşi la îndemîna erectilului lor organ punitiv. Catadicsind să se prefacă a ne auzi, ne fac, de fapt, o incomensurabilă favoare, investind energie şi timp într-o relaţie hegeliană, de tip stăpîn-sclav. După aparenţe, ei sînt aidoma nouă După aparenţe, ei […]