Ochiul inocent. Precum în politică, tot la fel şi în fotbal

  • Recomandă articolul

Într-o ţară în care toată lumea se pricepe la justiţie, corupţia şi ilegalităţile de tot felul reprezintă o chestiune de nerezolvat. Cînd ai proteste de zeci de mii de cetăţeni contra unor acte normative apreciate de Curtea Constituţională drept complet constituţionale, ceva nu funcţionează. Dacă preşedintele republicii spune că procurorii-şefi care, conform CCR, au încălcat grav principiul separării puterilor în stat merită să rămînă nederanjaţi pe post, atunci problema este cît casa. Cînd în Parlamentul de la Bruxelles un filozof român minte cu neruşinare despre realitatea politică din ţară, iar explicarea minciunii este una puerilă (de fapt, n-a fost vorba de un citat, ci de­spre devoalarea unui principiu de gîndire), calitatea morală a intelectualului cu pricina nu depăşeşte mîzga unui Sadoveanu, Ralea şi Arghezi.

Într-o ţară în care toată lumea se pricepe la fotbal, iar un tehnocrat devine şef la Federaţie, consecinţa este că mai avem o campanie de calificare la Campionatul Mondial compromisă încă de la mijlocul disputei. Însă oricum ar fi, în România sportul rămîne un domeniu infinit mai curat şi mai nobil decît politica, lumea juridică şi universul intelectual. Motiv pentru care renunţ să mai comentez reacţiile prezidenţiale, nesfîrşitele mitinguri contra a orice şi gangrena etică a subiecţilor culturali băştinaşi, pentru a pune pe scurt în discuţie meciul de fotbal de la Cluj dintre România şi Danemarca, unul încheiat la egalitate, 0-0. Întîlnirea din grupa a E a calificărilor pentru CM de fotbal din Rusia cu echipa „vikingilor“ ar fi trebuit să însemne pentru „tricolori“ o adevărată finală. Mă rog, startul unei schimbări la faţă. Una autentică, una reală, una concretă. Practic, finala pentru locul al doilea în grupă, deoarece Polonia s-a desprins clar în cîştigătoare detaşată a acesteia. Pentru locul secund, unul care duce teoretic la baraj, am rămas să ne batem noi, danezii şi muntenegrenii. Înaintea partidei de pe „Arena de la Cluj“ (oribilă topica anglofonă „Cluj Arena“!), jucătorii Naţionalei României făcuseră egal (1-1) cu Muntenegru la Bucureşti, bătuseră cu 5-0 Armenia la Erevan, remizaseră alb cu Kazahstanul la Astana şi pierduseră net, 0-3, în faţa Poloniei la Bucureşti. Înaintea meciului cu nordicii, în trei întîlniri consecutive, băieţii noştri nu marcaseră nici un gol (0-0 cu Kazahstanul, 0-3 cu Polonia şi 0-1 cu Rusia), fapt reiterat şi la Cluj, într-o partidă de o mediocritate remarcabilă. O remiză mincinoasă, după o primă repriză ştearsă şi un al doilea mitan dominat copios de danezi, care fără îndoială că ar fi meritat toate cele trei puncte puse în joc. Cu această a patra partidă fără gol, România egalează cea mai sterilă perioadă a istoriei sale, cea din intervalul 1947-1948, cînd nu am marcat împotriva Ungariei, Poloniei, Albaniei şi iarăşi contra Ungariei!

Campania pentru CM 2018 a început, cît îi priveşte români, sub semnul „marilor speranţe“. O figură cîndva măreaţă, germanul Christoph Daum, campion în Bundesliga cu Stuttgart, în Turcia cu Beşiktaş şi Fenerbahçe şi în Austria cu Austria Viena, gata să preia Mannschaft-ul în 2000, pînă cînd un scandal legat de anumite orgii cu prostituate şi cocaină, despre care a minţit în spaţiul public (Achtung, Liiceanu!), l-a tras pe linie moartă, a fost adus de preşedintele FRF, fostul consilier al lui Băsescu, pe post de antrenor al Naţionalei. Modelul era unul grecesc (Otto Rehhagel i-a scos campioni pe eleni la CE din 2004),  dar şi maghiar (cu Bernd Storck pe banca tehnică, ungurii se calificau în optimi la CE 2016 jucînd un fotbal bun).

Nemţii sînt la mare preţ, iar faptul că, şi politic, germanii sînt extrem de căutaţi (vezi cazul Iohannis!) confirmă această  opţiune drept una zdrobitor de firească. Mitul neamţului care sfinţeşte locul i-a anesteziat mai mereu pe români. Zis şi făcut, în 2016 Daum a venit cu o întreagă echipă tehnică în România, promiţînd să revizuiască şi să revoluţioneze totul. Sigur, nu pe gratis, căci salariul său anual este de trei ori mai mare decît cel primit de cel mai bine plătit antrenor român al Naţionalei (Iordănescu avea 400.000 de euro!). Neamţul a făcut inclusiv terapie de grup cu selecţionabilii, i-a pus să se îmbrăţişeze, să fie solidari, să se cunoască, a aplicat acele metode „teutone“ cu iz ştiinţific, părînd să mute cu totul Bundesliga în relativa Românie. Însă, ca un făcut, în ciuda eforturilor depuse de antrenorul german şi contrar tuturor declaraţiilor şi analizelor realizate de acesta şi de stafful său, rezultatele, dar mai ales maniera de joc, au fost ca-tas-tro-fa-le… Totul devine supărător de monoton: speranţe, deziluzie, promisiuni, o triadă repetată previzibil în cinci meciuri oficiale!

Caimacul din cafeaua sleită a reşapatului tehnician de la Stuttgart, care nu mai antrenase din 2014, pe cînd era la modesta Bursaspor, în Turcia, l-a constituit meciul de la Cluj, contra Danemarcei. Daum era obligat să ia toate cele trei puncte, pentru că în lupta pentru locul secund „tricolorii“ erau foarte prost plasaţi, făcînd remiză cu muntenegrenii şi pierzînd drastic cu polonezii, ambele meciuri acasă. Neamţul a experimentat o formulă cu trei fundaşi centrali (Toşca, Săpunaru şi Chiricheş) şi cu două vîrfuri de atac (Keşeru şi Chipciu), una care era mult mai familiară „vikingilor“, pentru că jucau în ea de mai multă vreme, avînd şi jucători mai adaptaţi efortului fizic prelungit. În plus, fotbalişti mai atletici şi mai rapizi, nordicii ştiau să acopere mai bine culoarele exterioare. „Minunea“ tactică a antrenorului german nu a durat decît o repriză, pentru că după pauză românii au căzut fizic, epuizaţi în urma unui sistem care nu li se potriveşte, al doilea mitan fiind, cu excepţia ratării din minutul 62 a ghinionistului Keşeru, unul la discreţia echipei vizitatoare. Ultimele 30 de minute ne-au arătat o Românie incapabilă să iasă din propria jumătate de teren, danezii ratînd patru ocazii uriaşe de a marca pe final de partidă. Dacă mai adăugăm la acest aspect faptul că raportul loviturilor de corner a fost de 7-0 în favoarea nordicilor, atunci tabloul devine unul evident. Golgheter la zi în campionatul Bulgariei, Claudiu Keşeru, care în 2014 bătea de unul singur Danemarca într-un amical cîştigat prin golurile sale cu 2-0 de România, a ratat toate cele trei ocazii româneşti, din care două rarisime.

Însă ar fi nedrept să dăm vina pe fotbalistul lui Ludogorets. Nouă ne-au lipsit viziunea, planul şi strategia, iar schimbările făcute de Daum au fost şi ele neinspirate. Mai defetistă ca oricînd, gata resemnată din start, echipa „galbenilor“ aproape că n-a contat în atac, a deschis cu centrări înalte doi atacanţi scunzi, deloc redutabili la jocul de cap în faţa înalţilor stoperi danezi, iar la mijloc românii au pierdut majoritatea duelurilor. Singurul care a mişcat cît de cît a fost tînărul Benzar, cel care a depăşit media mediocrităţii generale, dînd două pase de gol irosite nonşalant de Keşeru. În rest, slăbiciune fizică, depresie, frică, neputinţă şi neînţelegere.

Cam aşa arată Naţionala în mandatul lui Christoph Daum. Nu mai bine decît România lui Klaus Iohannis. Multă vorbărie, strălucire lemnoasă a discursului, pretenţii financiare şi un dezarticulat mit al „nemţităţii“ salvatoare. Pentru „tricolori“ urmează trei partide aproape imposibile, toate în deplasare: cu Polonia, Muntenegru şi Danemarca. Ar fi nevoie de două victorii (în Muntenegru şi Danemarca) şi de minimum un egal (în Polonia) ca să sperăm la locul al doilea în grupă. Dar nici aşa nu sîntem siguri de calificarea în baraj, pentru că în grupa E echipele de pe locul secund (Danemarca şi Muntenegru) au un punctaj inferior celorlalte ocupante ale poziţiei a doua din toate grupele pentru CM 2018. Teoretic, sîntem încă în cărţi, deoarece ne aflăm la un punct în urma danezilor şi a muntenegrenilor. Practic, dacă acesta este fotbalul pe care îl jucăm, şansele noastre sînt de o nulitate absolută. Problema nu e că nu adunăm mai multe puncte, ci că nu reuşim să jucăm ceva care să semene a fotbal!

Premise bune pentru un nou dezastru fotbalistic. Şi aceasta, în condiţiile în care am schimbat „garda veche şi coruptă“ cu un „tehnocrat tînăr şi reformist“, avînd drept motor al „revoluţiei“ un cap limpede importat din infailibila Germanie. Vai nouă!

 

Adaugă comentariu

object(WP_Term)#13239 (11) { ["term_id"]=> int(19326) ["name"]=> string(7) "Nr. 901" ["slug"]=> string(6) "nr-901" ["term_group"]=> int(0) ["term_taxonomy_id"]=> int(19326) ["taxonomy"]=> string(7) "numbers" ["description"]=> string(0) "" ["parent"]=> int(0) ["count"]=> int(31) ["filter"]=> string(3) "raw" ["term_order"]=> string(1) "0" }