OCHIUL INOCENT. Răspuns unui cititor supărat

  • Recomandă articolul
Stimate domnule unu’, Întîi de toate, sînt dator cu scuze pentru întîrzierea reacţiei mele la intervenţia dumneavoastră pe site, în marginea articolului meu din 5 august, publicat în Observator cultural, intitulat„Masculul alfa nu trăieşte doar la Vaslui“. Aveţi dreptate, vara a fost excesiv de călduroasă, aşa că m-am considerat norocos că am putut să călătoresc în alte spaţii, ceva mai răcoroase. Plecat fiind, nu am citit comentariul dumneavoastră într-un interval măcar decent. Revin acum, ca să răspund la criticile pe care mi le adresaţi (să le numim astfel, prin convenţie).   Teza primară a textului era simplă şi nonechivocă: între comportamentul gregar-brutal (de pildă, violul) şi cel doar mărunt-abuziv (de exemplu, cheltuirea banilor publici pe o călătorie aeronautică deloc justificată prin urgenţă şi necesitate) diferenţa este de grad, nu de natură. Bărbatul macho este convins că merită şi să posede prin violenţă trupul altei persoane, şi să profite discreţionar de fondurile publice puse legal la dispoziţie. Sociopat fiind, lui i se cuvine totul. Punct. Restul e detaliu. Sigur, una e să violezi, alta e să abuzezi banal. Doar că simpla gîndire potrivit căreia eşti imun la consecinţele faptelor tale este demnă a fi penalizată, cel puţin în lumea civilizată. Ce […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.

Comentarii utilizatori

Comentariile sunt închise.