OCHIUL INOCENT. Roata şi pumnul sau despre cum a murit zenul

România este ţara coruperii absolute. Şi nu mă refer la viaţa politică, economică sau culturală. (De ce să vizitez evidenţa? De ce să fiu redundant?) Şi totuşi, în ciuda acestei observaţii în al cărei adevăr, din păcate, cred, m-am surprins păstrînd, furtiv, desigur, resurse de inocenţă… Am crezut (cîtă naivitate!) că în domeniul artelor marţiale spiritul originar al unei moralităţi ritualice conservat şi perpetuat la dimensiunea primară este unul inatacabil. Am crezut că nu se negociază principii şi logici fundamentale, am fost convins că iluminarea poate stopa pornirile gregare şi că învăţăturile senseiului au greutatea unor Table ale Legii pentru discipoli. Aiurea! Aş, mamiţo!   Cu verginala mea inocenţă, am rămas efectiv siderat cînd am citit, în mai multe locuri, un ditiramb deşănţat la adresa „victoriei“ obţinute în înfruntarea dintre Teodor Emanuel, multiplu campion naţional la muay thai (box thailandez) şi wushu, şi realizatorul TV Mircea Badea. Ce anume a prilejuit acel „meci“? Fireşte, un malentendu.   Unul petrecut în august, după condamnarea lui Voiculescu şi plasarea Antenei 3 pe lista bunurilor ce trebuie arestate în situaţia unui prejudiciu a cărui realitate nu se cade să o mai comentez. Badea, enervat de ceea ce el credea a fi un abuz […]