S-a tras cortina peste sezonul de tenis profesionist al băieţilor. Ca în fiecare an, două evenimente au ţinut capul de afiş al elitei sportului alb: Turneul Campionilor de la Londra şi finala Cupei Davis de la Lille, disputată între Franţa şi Belgia. În plus, în acest sezon, la Milano, s-a disputat un fel de Masters al jucătorilor tineri, prilej cu care au fost experimentate cîteva reguli care vizează dinamizarea jocului (set scurt, pînă la 4 ghemuri, la 40 egal primul punct cîştigat aduce şi adjudecarea ghemului, disputarea setului decisiv într-un super-tie-break, ca la dublu, partida se joacă în sistemul trei din cinci, regula celor 25 de secunde măsurate electronic, letul nu întrerupe punctul, care se joacă, on-court-coaching, adică permisiunea ca antrenorul să intre pe teren în pauza dintre ghemuri şi să-şi consilieze elevul, tabletele cu statistici pe care tenismenii le pot consulta ca să afle cum le merge cifric jocul, libertatea spectatorilor de a se deplasa în tribună în timpul punctului). Regulile sînt discutabile, unele par raţionale, altele forţează nota, tenisul merge oricum mai departe, sînt reguli experimentale deocamdată, doar regula celor 25 de secunde măsurate electronic între puncte urmînd a fi aplicată în competiţii din 2018. Competiţia milaneză a fost cîştigată de combativul sud-coreean Hyeon Chung, care a dispus în patru manşe în finală de sfertfinalistul de la US Open, rusul Andrei Rubliov.
Mastersul londonez nu a însemnat deloc un climax pentru Horia Tecău şi Juls Rojer. Campioni la Flushing Meadows şi proaspăt semifinalişti la Paris-Bercy, cei doi au plecat în trombă în primul set contra francezilor Mahut-Herbert, scor 6-1. Românul şi-a pierdut ritmul în manşa a doua, şi chiar dacă echipa sa a avut pe final de set o minge de meci, asta a fost tot. Au urmat apoi înfrîngeri nete, în două seturi, în faţa dublurilor Kontinen-Piers şi Harrison-Venus. Ultimul act a fost unul ideal, căci s-au confruntat pentru trofeu primele două două team-uri favorite, Kubot-Melo şi Kontinen-Piers, cei din urmă răsturnînd calculele hîrtiei şi dominîndu-i pe principalii favoriţi.
Despre proba de simplu ar fi multe de spus. E clar că absenţa unor superjucători, cum sînt Djokovici, Murray, Wawrinka, Nishikori şi Raonic, toţi accidentaţi, a influenţat imens desfăşurarea turneului. E clar că ne-am fi aşteptat cu toţii la o finală între primii doi tenismeni ai lumii, veteranii Nadal şi Federer. Pe de altă parte, faptul că Grigor Dimitrov a cîştigat nu e neapărat o mare surpriză, căci bulgarul a terminat sezonul tot aşa cum l-a început, adică furibund. Şi Rafa, şi Roger s-au prezentat în competiţie foarte uzaţi fizic. Spaniolul a disputat un singur meci, pierdut în trei seturi aprige în faţa talentatului, dar fragilului belgian David Goffin. Apoi Nadal s-a retras, nedorind să amplifice trauma deja consistentă a genunchiului stîng. Grupa sa a fost survolată de Dimitrov, care a obţinut trei victorii, una categorică, în faţa lui Goffin, 6-0 6-2. În cealaltă grupă, Federer a cîştigat şi el fără să forţeze trei partide. În semifinale s-au duelat Dimitrov şi surprinzătorul Jack Sock, iar Goffin l-a înfruntat pe supercampionul elveţian. Bulgarul a avut de tras contra combativului iancheu, în ciuda înşelătorului set median (6-0), dar marea surpriză a realizat-o David, care, într‑o zi de graţie, l-a depăşit pe Federer, scor 2-6 6-3 6-4. Era prima victorie a belgianului din opt confruntări în faţa actualului număr doi mondial, una cu-atît mai surprinzătoare cu cît, în primul set, Goffin nu părea să poată rezista în faţa lui Roger. Există zvonuri care spun că elevul lui Ljubicici ar fi evoluat accidentat, dar la conferinţa de presă şi apoi în interviuri Federer nu a suflat o silabă despre vreo posibilă suferinţă fizică.
Finala, în care Dimitrov pornea favorit atît din perspectiva partidei anterioare, cît şi din unghiul de vedere al palmaresului general cu Goffin (3-1), nu a fost deloc o plimbare prin ploaia de primăvară pentru protejatul lui Dani Vallverdu. David, în mare formă, a reuşit să cîştige manşa secundă şi a rezistat egalînd la trei în decisiv – dar asta a fost tot, bulgarul, mai puternic fizic, mai coerent tactic şi mai mobil în schimbarea registrului de joc, a cîştigat după trei ore de joc primul mare trofeu al carierei
(7-5 4-6 6-3).
Cinci zile mai tîrziu, s-a disputat la Lille finala Cupei Davis. Cocoşii galici, conduşi de pe bancă de exoticul Yannick Noah, erau favoriţi pe hîrtie, cu toate că nici unul dintre titulari nu se găsea în formă. Din păcate pentru diavolii roşii, ei stăteau într-un singur tenismen, chiar dacă de geniu: David Goffin. Dar chiar şi aşa, francezii s-au impus, în ciuda faptului că ambii lor combatanţi la simplu au pierdut în trei seturi în faţa numărului unu belgian, David Goffin (Pouille în prima zi, Tsonga în ultima). Diferenţa s-a făcut la dublu, probă în care ineditul cuplu Gasquet-Herbert s-a impus în patru manşe în faţa necunoscutei echipe Bemelmens-De Loore. Sincer, la doi egal şi înaintea ultimei partide de simplu, am sperat că veteranul Steve Darcis îl va putea încurca pe talentatul Pouille, francezul fiind cu o clasă peste belgian, însă foarte labil în Cupa Davis, competiţie în care, sub presiunea rezultatului, Lucas a cam pierdut. N-a fost cazul acum, diferenţa de valoare fiind prea netă, Pouille aducînd punctul care a oferit Salatiera de Argint Franţei, după o pauză de 16 ani. Al zecelea trofeu pentru muschetari, care-i egalează la acest capitol pe britanici, fireşte, pe primele două poziţii ale palmaresului competiţiei fiind Statele Unite şi Australia.
Am lăsat pentru la urmă veştile triste din tenis. La finalul sezonului 2017, tenismenul ceh Radek Štěpánek a pus racheta în cui, la vîrsta de 39 de ani. Fost număr opt mondial la simplu, el a cîştigat cinci titluri în această probă, pierzînd alte şapte finale. Radek a disputat două finale de Masters 1000 şi a fost sfertfinalist la Wimbledon. Excelent jucător de dublu, a urcat pînă pe poziţia a patra a ierarhiei mondiale, reuşind să triumfe alături de Leander Paes la Australian Open şi la US Open. Împreună cu Tomaš Berdych, el a oprit Salatiera de Argint în două sezoane consecutive la Praga. Mare iubăreţ, în ciuda unei fizionomii cel puţin relative, dacă nu mai rău, a ţinut mult timp prima pagină a jurnalelor mondene şi de scandal. Oricum, el rămîne una dintre cele mai interesante figuri din circuitul ATP, o personalitate complexă, atipică şi deosebit de poetică, un fel de Don Juan al tenisului, dar un amorez de o urîţenie facială egalată doar de frumuseţea stilului său de joc. Un stil clasic, aproape muzical prin ritmul şi originalitatea fără pereche. La două săptămîni după anunţul retragerii sale, Radek a fost cooptat în stafful său de Novak Djokovici, urmînd a-l secunda pe Andre Agassi, neputincios în a-l urma full time în circuitul ATP pe marele campion sîrb.
În ATP tensiunile nu se potolesc nici acum, la finele anului. Suedezul Magnus Norman, antrenorul care l-a făcut om pe Stan Wawrinka, a anunţat că renunţă la colaborarea cu elveţianul din motive strict familiale. O lovitură pentru Stan the Man, care a mărturisit că nu pricepe alegerea lui Magnus, una care efectiv l-a şocat!
Nu în ultimul rînd, cu toate că această veste nu priveşte tenisul masculin, s-ar cuveni să ne amintim cu gratitudine şi nostalgie de cehoaica Jana Novotná, răpusă la 19 noiembrie anul acesta de un cancer invaziv, la doar 49 de ani. Jana a practicat un spectaculos şi curajos joc de tipul serviciu-voleu, reuşind să cîştige Wimbledonul la simplu în 1998, cu victorie la Nathalie Tauziat. Jucătoare completă, ea a mai disputat finala la Melbourne (1991, înfrîngere la Monica Seleş) şi a mai jucat semifinale la Roland Garros (1990, înfrîngere la Graff şi 1996, înfrîngere la Sánchez-Vicario) şi la US Open (1994, înfrîngere la Graff şi 1998, înfrîngere la Hingis). În proba de simplu Jana a triumfat în 24 de competiţii, urcînd pînă pe locul doi mondial (1997). Redutabilă mai ales la dublu, ea a fost lideră WTA în această probă, cîştigînd 76 de titluri, din care 12 de Grand Slam (două victorii la Australian Open, trei la Roland Garros, patru la Wimbledon şi trei la US Open). Şi să nu uităm de cele patru titluri de Mare Şlem adjudecate la dublu-mixt. În 2005 a fost primită în International Tennis Hall of Fame. A fost o mare campioană, un suflet devotat sportului alb şi o prietenă fidelă, după cum o descriu Martina Navratilova, Stefi Graff şi Monica Seleş. Adio, Jana Novotná!