Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.
OCHIUL INOCENT. Turneul campioanelor la tenis: 2014 nu este 1982
- 31-10-2014
- Nr. 746
-
Valentin PROTOPOPESCU
- Rubrici
- 2 Comentarii
4 iunie 1982. Zi însorită la Paris, început de caniculă. Pe Centralul de la Roland Garros se dispută una dintre semifinalele de simplu masculin, partida dintre suedezul Mats Wilander, care are doar 17 ani, şi experimentatul argentianian José Luis Clerc. La scorul de 7-5 6-2 1-6 şi 6-5 în favoarea lui Wilander, acesta are minge de meci pe serviciul adversarului. Schimb lung, de pe linia de fund, tipic suprafeţei roşii, zgura. Clerc atacă cu dreapta în cross, mingea aterizează undeva în preajma tuşei. Arbitrul francez Jacques Dorfmann anunţă fără ezitare „aut, ghem, set, şi meci“monsieur Mats Wilander! Clerc, care văzuse mingea în teren şi abia plecase să servească la egalitate, se întoarce şi începe nesfîrşite parlamentări cu judecătorul din scaun. Dorfmann este inflexibil, Wilander este în finală. José Luis nu se lasă, latino-americanul este convins că mingea a fost bună. Trec trei-patru minute. Timid, suedezul, care rămăsese pe linia de fund pînă atunci, se apropie de arbitru şi îi spune că mingea a prins terenul, deci punctul se va rejuca. Experimentatul Jacques Dorfmann crede că nu a auzit bine, dar regulamentul este clar: dacă un jucător consideră că mingea adversarului a fost bună, în ciuda deciziei iniţiale, el trebuie să […]
Simona poate in continuare sa traiasca in impacare cu ea insasi, lasandu-i pe neintrebatii ei admiratori sa regrete
ca nu a trisat.
Domnule Protopopescu, era cat pe ce sa trec la un alt material din aceasta revista pe care o citesc la fiecare sfarsit de saptamana sau ori de cate ori caut sa ma odihnesc la sfarsitul unei zile aiuritoare. Era sa scriu ca mi-a placut foarte mult materialul de mai sus si atat, cand mi-am dat seama ca randurile dv.contin ceva ce „da ora exacta”, cum zice o sintagma pe care nu stiu pe unde am auzit-o prin mass-media. Vremurile incarcate de eleganta si rafinament au apus pentru multe domenii de activitate din viata noastra. Nimic – sau aproape nimic – nu mai este marcat de principiile care guvernau lupta dreapta pe care o puteam invata de la personajele din basme. Pesemne ca tanarul Mats Wilander fusese educat in filosofia „ce-i al tau e pus deoparte” si in felul acesta nu i-a fost frica de infrangere, convins fiind ca exista o Pronie care arata unde este dreptatea. In 2014 se vede – la o analiza atenta – ca legile facute de oameni pun la grea incercare, in toate domeniile, cum spuneam, ceea ce Pronia are pentru noi. Cu toate acestea undeva, acolo, Sus, „ce e al tau e pus deoparte” – cum ar zice, pesemne, o alta vorba din bagajul nostru atemporal. Ma tem, insa, ca asta este singura alinare in 2014, cand educatia majoritatii nu mai are nimic din eleganta si rafinamentul suedezului timid din 1982. Si iarasi zic: poate mai sunt cativa care stau acum „pe linia de fund” si de la care o sa vina vreo miraculoasa renastere.