OCHIUL INOCENT. Volanul barbar sau turnesolul adevăratei noastre mentalităţi

Agresivitatea în traficul rutier din România nu mai reprezintă o noutate pentru nimeni. Se pare că în ţara noastră acest adevărat flagel a bătut recorduri neverosimile, de neaflat altundeva în statele Uniunii Europene. Fenomenul ca atare nu s-a născut azi-ieri, dar consecinţele sale ne otrăvesc viaţa într-o manieră care ţine de o patologie aproape canonică. Drama, una autentică, stă în faptul că nu avem soluţii în a eradica această maree a urii, a distructivităţii şi a frustrării. Mai ceva ca în politică, deversarea năprasnică de trăiri negative în trafic ne intoxică zilele, producînd adeseori victime într-un fals conflict, lipsit de orice miză reală. Nici noi, participanţii la permanentul turnir de pe autostrăzi, şosele şi bulevarde, nici autorităţile, fie ele cele poliţieneşti, juridice şi parlamentare, nu par a se afla în posesia vreunei soluţii. Anii trec, destinele sînt frînte, oamenii sînt stîlciţi sau ucişi, nimic nu se schimbă sau eventual se schimbă în mai rău, în timp ce noi  continuăm să asistăm la o progresivă escaladare a unei tendinţe nefaste. Cum văd străinii aceste lucruri? Eu îmi amintesc de o mărturisire făcută prin anii 1996-1997 de profesoara de sociologie şi fostă directoare a Şcolii doctorale a Francofoniei de la Bucureşti, Rose-Marie […]