Oda emigrantului român

Asylant, cel de-al doilea roman al lui Liviu Bîrsan, se plasează într-un orizont tematic puţin explorat în literatura română; Bogdan Suceavă plasează volumul, într-o prezentare de pe coperta a IV-a, în vecinătatea a două opere clasice, Groapa de Eugen Barbu şi Craii de Curtea-Veche de Mateiu Caragiale.   Liviu BÎRSAN , Asylant, Editura Curtea veche, Bucureşti, 2009, 420 p.   Eu aş vedea-o, mai degrabă, în continuarea unei proze insulare în ficţiunea românească a ultimelor decenii: Băgău de Ioana Bradea. Lumea prin ochii unui orb Ceea ce e remarcabil în acest roman despre emigrare şi umilinţă este, în primul rînd, stilul direct al naraţiunii, precizia frazei scurte şi tăioase, acuitatea descrierii senzoriale. Iată atmosfera din azilul berlinez de imigranţi, aşa cum este ea percepută de Orbison cel orb, întins la orizontală într-o cameră pe care o împarte cu doi hoţi din România: „Sînt în pat/ Odaia noastră din lagăr prevăzută cu priciuri…/ …Transpiraţie de mascul/ jeg/ ciorapi betonaţi/ tutun/ cîrnaţi prăjiţi/ chiloţi nespălaţi/ spermă uscată/ zaţ de cafea/ timp şi energie pierdute/ vise de trei lei bucata/ scrumiere umplute/ Peste acest cocteil, în zadar, un flacon de Paco Rabane XS, parfumul meu preferat, ciordit azi-dimineaţă în Kaufhaus“. Elementele care descriu […]