Oligarhie proeuropeană sau alegeri anticipate?

Pentru cei care cunosc parcursul politic al Republicii Moldova din ultimii 24 de ani, noua criză politică nu constituie neapărat o surpriză. Traseul democratic, postsovietic, al Republicii Moldova reprezintă, de fapt, o trecere de la o criză la alta, cu scurte perioade de acalmie şi mitinguri cu iz revoluţionar, care par a reinventa viaţa politică, însă sfîrşesc prin a duce la declanşarea de crize noi. Moldova, care se află mereu la hotar, între o democraţie occidentală cu tradiţie şi un spaţiu cu atavisme dictatoriale, continuă să oscileze, an de an, între Est şi Vest, iar incertitudinea, instabilitatea şi dezamăgirea cetăţenilor au devenit elemente ale vieţii de zi cu zi. În noiembrie 2014, moldovenii se pregăteau pentru alegeri parlamentare. Pe 30 noiembrie 2014, după o mobilizare electorală fără precedent atît în ţară, cît şi în afara graniţelor, cetăţenii Republicii Moldova au ales o cale proeuropeană de dezvoltare, trimiţînd în Parlament trei partide proeuropene (care au obţinut 55 de mandate, restul de 46 revenindu-le comuniştilor şi socialiştilor, cu viziuni politice rusofile). A fost o victorie pe muchie de cuţit. Părea atunci că politica din Moldova începe să capete, în sfîrşit, o oarecare coerenţă. Între timp, migraţiile aleşilor în Parlament de la un […]