Oraşul, monumentele şi viaţa pe care le merităm
GALERIE FOTO
- 28-05-2012
- Nr. 625
-
Mihai PLĂMĂDEALĂ
- OPINII
- 2 Comentarii
Înainte de orice altă consideraţie, semnatarul aminteşte faptul că Bucureştiul este oraşul în care dispar anual clădiri de patrimoniu, pentru a face loc unor edificii mult mai rentabile, în mare majoritate turnuri ce sfidează nu doar regimul de înălţime al străzilor pe care sînt amplasate, ci şi pe cel al logicii urbanistice. Este un oraş cu pieţe de circulaţie rutieră, în care maşinile au întîietate în faţa pietonului, cu cartiere de dormitoare însumînd patru cincimi din suprafaţa sa, cu şantiere „interminabile“, gropi, maidanezi şi lista rănilor poate continua la nesfîrşit. În contextul amintit, amplasarea unei statui în spaţiul public implică un ridicat factor de risc. Conjunctura va fi întotdeauna în defavoarea lucrării de artă. Recenta dezvelire a lucrării lui Vasile Gorduz, de pe treptele Muzeului Naţional de Istorie al României, a stîrnit un val (negativ) de reacţii pe care regretatul maestru şi opera sa nu le meritau. Se poate spune, însă, şi că noi nu merităm un oraş mai bun şi frumos decît cel pe care îl avem, deoarece tendinţa de a denigra şi persifla este mai puternică decît aceea de a ne pune întrebări, respectiv de a analiza. Locul în care a fost amplasată statuia aflată în discuţie este […]
Nicicând Gorduz nu va avea da seamă
Privirii ancorate în ţărână
Dar totdeauna, demn şi fără teamă,
El va privi la naţia română.Am zis.
În lumea fanarioţilor pierduţi, în meandrele celor regăsiţi, în capitala fanarioţilor eterni, o sculptură strălucind ORBITOR SPERIE într-un oraş capitală de judeţ, de ţară şi de poveşti golite de sensuri şi de esenţe ( din mii de motive şi întîmplări cunoscute, recunoscute şi necunoscute),şi-n care rătăcind ne încurcăm ades-des căutările încurcînd cînd intrările, cînd ieşirile, cînd drumul, cînd chiar înfundăturile, care au fenomenalul avantaj că odată ajunşi înlăuntru nu mai putem încurca nici direcţia, nici sensul, semnificaţia, şi nici verdictul capital adică destinul acesta în plină bolboroseală şi agitaţie de obor, cafenea, vodeviluri şi alte tot felul de feluri piese de teatru intrigante paradoxale absurde reale şi vii. Acesta este Concretul.
Cineva sau Ceva vine către noi blînd deschis copilăros fără teamă oferind ofrandă nouă şi zeilor pintr-un gest pur-şi-simplu un simbol în imponderabilă fascinantă osmoză a mii de ani de Vitalitate într-o perfectă şi invizibilă plutire dincolo de înţelegerile noastre nimicit-pierdute pentru încă o bună bucată de vreme bulversîndu-ne fără să ne atingă.
Există momente şi schiţe cînd acel atît de neobişnuit hodoronc-tronc devine fascinant de natural lizibil, clar şi cicălitor cu mult mai limpede decît o sculptură.
Ochiul trebuie legat de suflet, minte şi spirit pentru-a putea ajunge întru priceperea acestor semne, a Acestei Fiinţe ( atît de rătăcit şi pierdută-n puzderii de atîtea nimicuri).
Urcaţi curajoşi trepetele una cîte una şi priviţi-vă-n ochi în oglinda bronzului strălucind harnic. Unii vor descoperi cu siguranţă răspunsul sau oricum, cei mai mulţi vor şti-găsi uimitor şi deodată, să-şi pună corect adevărata-ntrebare.