Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.
Patapievici, Băsescu şi ura
- 20-08-2009
- Nr. 488
-
Ovidiu ŞIMONCA
- Editorial
- 32 Comentarii
Preşedintele Traian Băsescu va avea de dat seamă în faţa istoriei pentru modul în care societatea românească s-a antagonizat. Discuţiile, dezbaterile, injuriile, opiniile mai bine sau mai prost formulate se poartă, în covîrşitoare măsură, doar la cele două extreme: a fi cu Băsescu sau a fi anti-Băsescu. Dihotomia nu poate fi depăşită cu nici un chip. Cei acuzaţi că sînt „intelectualii preşedintelui“ nu fac un simplu pas spre echilibru, desprinzîndu-se de această trenă nefastă. Dimpotrivă, vieţile lor, purtările lor, articolele lor par a avea drept scop primordial pe acela de a-i acuza pe ceilalţi că nu înţeleg ce mare personalitate e preşedintele Băsescu. Dacă nu înţelegi că preşedintele Băsescu e o lumină unică în istoria României, gata, eşti terminat, ţi se pune ştampila: ai ajuns să fii comunist, ţii cu mogulii, faci jocuri dubioase şi, ceea ce e mai grav, eşti orbit de ură. Am citit săptămîna trecută, în Evenimentul zilei, un text năucitor al lui Horia-Roman Patapievici, intitulat „Cultura democratică şi consensul urii“. Trecem peste faptul că Horia-Roman Patapievici, funcţionar al Statului român în serviciul României, ar trebui să se abţină de la comentarii politice partizane. Să acceptăm, totuşi, că domnia sa simte nevoia să se exprime civic. […]
In nici un caz Patate nu putea mosteni de la Buzura un Daewoo, de vreme ce acela umbla in Mecedes !…
Dragilor,
As vrea sa ma intorc pentru putin timp la articolul domnului HRP din Evz de vinerea trecuta si, in masura posibilitatilor mele, sa fac un mic experiment in care rolul de laborator il va avea chiar spatiul pus la dispozitie aici de OC.
Neluand in seama idiosincrasiile trecute in contul OC de catre alte reviste culturale – idiosincrasii ce vizeaza, vezi Doamne!, asa-numitul patronaj cultural al unui redutabil grup omogen si cu multe resurse variate –, este de apreciat incercarea unui recunoscut hebdomadar de cultura sa ofere o alternativa decenta la interpretarile, luarile de pozitie, opiniile (hiper)encomiastice pe care restul presei culturale, atunci cand nu este suspectata de afilieri cu anumite trusturi media (situatia in care orice punct de vedere negativ este filtrat, din nefericire, prin grila partizanatelor de trust), le are vis-a-vis de activitatea unor putini artisti, scriitori, filosofi, etc. negresit aceiasi. Un climat cultural sufocat de corul laudatorilor si al ciracilor de tot soiul merita o gura de aer prin acceptarea dreptului la diferenta de opinie. Si cred ca acest lucru il realizeaza cu profesionalism OC in fiecare saptamana.
Nu stiu daca un autor de astazi, fie de articole, fie de carti, nu este interesat de reactiile, de felul in care mesajul sau ajunge la cititor. Din ultimul articol al domnului Plesu, publicat in Dilema Veche de saptamana aceasta, deducem exact pe dos: normal ca era internetului, flexibilizand la maximum raportul dintre autor si cititor, il pune pe orice autor, curios (iar orice autor are asemenea curiozitati naturale!) sa isi cunoasca publicul, in circumstanta de a citi comentariile – indiferent de calitatea acestora – cititorilor sai. Este lesne sa cobori cursorul sub articolul tau ca sa iti satisfaci curiozitatea iscoditoare din spatele intrebarilor: cine este marea masa a cititorilor, cum gandesc, la cine si in ce fel ajunge mesajul meu? Va puteti imagina cat de usor i-ar fi fost criticului I.A. Richards sa scrie Practical Criticism in timpurile noastre.
Din pacate, diferenta de competenta a limbii si a mobilitatii intelectuale care ar trebui sa existe intre publicul cititor al unui cotidian si al unei reviste de cultura (unii cititori coincid, insa nicidecum toti) nu este una cat-de-cat multumitoare. Un adevarat paradox reiese din orice tentativa de a cantari publicul cititor: indiferent ca vorbim de un ziar sau de o revista de cultura, comentariile cititorilor au foarte multe in comun sub aspectul limbii, al ideilor, etc. Cu cateva exceptii, cititorii sunt la fel de bolovanosi, viscerali certati cu gramatica elementara atat pe siteul de stiri diverse X, cat si pe forumul dilemelor.
Impresia mea este ca Observator Cultural a depasit etapa acesta. Reuseste sa se distinga printr-un public care, de regula, nu injura birjareste, nu scrie agramat, nu isi varsa “ohurile” si “ahurile” de sila sau de admiratie pe site. Altfel spus, nu vad in discursul comentatorilor OC nici ura opaca, nici bestialitate rudimentara, nici imbecilitate etansa. Parerea mea este ca Observator Cultural are un public, iar comentariile la anumite articole o atesta, care se apropie, fie si tangential, de nivelul impus indirect de revista. Nu este o rusina ca un anume autor ne citeste si ne raspunde avand in vedere ca cititorii nu se exprima si nu actioneaza ca niste “ortaci”, cum s-a zis.
Altele sunt probleme comentatorilor Observatorului. Dati-mi voie sa le punctez, in speranta ca le vor cuprinde pe cele mai multe: i) lipsa de argumente solide, de dovezi atestabile sau atestate la cele sustinute (e vorba de eterna plonjare in atacuri la persoana, in afirmatii fara acoperire, in excese de emotie in detrimentul ratiunii) ii) monologul adresat in locul dialogului si al dezbaterii aplicate (desi toti ne citim intre noi, cu mai multa sau mai putina atentie si intelegere, intervenim doar ca sa ne lichidam, sa ne contram unul pe altul acolo unde consideam ca am gasit “eroarea”, cea prin care, stigmatizand-o in 5 randuri, ne dovedem superioritatea si inteligenta autosatisfacute) iii) patetismul excedentar al mesajelor (de la atacuri gratuite, purtate cu virulenta, pana la aparari in care sentimentul de apartenenta este mai puternic decat justificarile rezonabile) iv) lenea de a gandi, comentariul eliptic, gadirea cu taraita, totul deoarece multi nu gasesc nicio justificare pentru care sa scrii aici (desi, multi prefera, atunci cand au timpi morti la serviciu, sa piarda timpul discutand pe mess, sa barfeasca cu colegii sau sa umble aiurea pe net). Si astfel impresia generala este cea a unei dispute intre surzi, a unui galimatias pe mai multe voci.
In plus, e un subiect ce merita analizat de ce unele articole primesc 30 de comentarii, iar altele nici unele. Incerc sa imi imaginez ce poate fi in sufletul autorilor, in cazul in care reactia publicului ii intereseaza.
Revenind la articolul domnului Patapievici, desi cred ca verdictele sale privesc mai degraba imundele certuri dintre oameni cinici si ignari, ceva din imposibilitatea noastra, a romanilor, de a articula un discurs civilizat, o interconexiune, in afara spatiului (plin cu lichid amniotic) familiei, al prietenilor, al colegilor, al colaboratorilor, etc. se regaseste pana si in comentariile de mai jos.
Pai ce faceti? Ma dezarmati! Nu cu omul-Simonca vorbeam! Chemati-l (da, am vazut, in postarea anterioara am scris, ca un ageamiu, da-ti-o…fac aici rectificarea cuvenita), chemati-l, asadar, pe publicistul-Simonca. Voi incerca sa-i explic unde denatureaza.Si fiindca tot l-am adus pe Noica in discutie, am sa ma folosesc de un binom nicasian:textul si contextul. „Daca ai un text -spunea Noica- contextul vine de la sine, creste singur din text sau iti este ca si indiferent”. Ce-ar insemna sa ai un text? O posibila definitie ar face apel la cuvinte precum bun simt, masura ,equanimitate, dar si cultura, educatie, efort spiritual. Or, problema noastra e ca nu prea avem text si prin urmare contextul nu ne poate fi indiferent. Investim in el, la adapostul „libertatii de expresie” pulsiuni primare mustind de ura. Acest fond obscur, pe care-l ghicim din ce in ce mai limpede in spatele celor mai multe atitudini publice (nu neaparat politice) era, cred, vizat de articolul d-lui Patapievici.
D-voastra, d-le Simonca, sinteti scandalizat de asocierea (inexistenta in articolul citat) pe care ar face-o dl. Patapievici intre contestare (in general) si ura. Exista, totusi, o specie a contestarii, perfect legitime, a carei sursa e tocmai textul de care vorbeam. Disparitia acestei specii era deplinsa, cred, in articolul d-lui Patapievici.
Domnule Rusu,
Sint insomniac de nevoie. Am un copil mic si seara sau noaptea sint mai linistit sa citesc, sa scriu, sa raspund la mesaje.
Legat de articolul (articolele) domnului Patapievici; unde denaturez? Daca domnului Patapievici nu-i plac cei care sint contra lui Basescu nu trebuie sa le puna o stampila infamanta si sa-i acuze ca urasc. In plus, pozitia sa de demnitar al statului roman l-ar indemna la mai multa prudenta. Prin ultimele luari de pozitie, domnul Patapievici mi se pare ca jigneste – prin generalizare – pe toti cei care gindesc liber in tara asta si au rezerve, nemultumiri, chiar suparari fata de activitatea presedintelui Basescu.
Mai sint, vorba dvs., si oameni de buna credinta, care observa realitatea politica, fara ura si partinire. Vad tot circul cu Elena Udrea si cu dansul infocat si caraghios – „zarzarica, zarzarea” – de la Rasnov… vad ca acest guvern se zbate fara viziune… chestiuni care ar trebui observate si de domnul Patapievici…
Intr-adevar, mi-ar placea sa beau o bere cu dvs. in Copou, in Parcul Expozitiei sau la Casa Pogor.
Numai bine,
Ovidiu Simonca
Bine, dar eu…eu n-am vrut sa…eu…Cam asta a fost ,domnule Simonca, prima reactie,needitata,cu ochii carpiti de nesomn, la naucitoarea (recunosc ca si mie imi place cuvantul), naucitoarea, asadar, dumneavoastra replica.Totusi, cum nu te poti prezenta pe saitul unei reviste culturale in pijama, ma grabesc sa-mi trag tricoul cu \”Noica-connecting people\”, dau pe gat o cafea, imi dreg glasul si reiau:
Draga domnule Simonca, bag seama, dupa ora postarii, ca, dimpotriva, eu v-am stricat somnul.Va cer scuze.
Dati-mi voie sa va marturisesc, ca de la insomniac la insomniac, sentimentul tulbure pe care mi l-a lasat replica dvs. Parca am zarit acolo, sub haina impecabila a ironiei (felicitari!), un pic de iritare. Spuneti-mi, va rog, ca ma insel, ca la mijloc e o neintelegere. In fond, n-am emis, in prima postare, decat o simpla impresie de lectura; nici vorba sa chestionez justificarea multumirilor; ceea ce m-a nelinistit (naucit?) a fost subtonul de falsa impartialitate, poza de moderat care (nu stiu de ce ), nu va prinde.
Ati adus in discutie cuvantul dialog.Nu dumneavoastra trebuie sa va reamintesc ca o conditie esentiala a acestuia este buna credinta.Cand dvs va construiti argumentatia denaturand voit, in cheia care probabil va convine, concluzia (explicita, totusi) a articolului domnului Patapievici, nu vad despre ce dialog ar mai putea fi vorba.
Cam asta ar fi…In rest, daca-i vorba de plimbare, da-ti-o-ncolo de Piata Universitatii! V-astept in Iesul nostru drag; tocmai s-au deschis terasele pe Copou…
Domnule Rusu,
Erau multumiri adresate cititorilor, indiferent daca sint sau nu de acord cu parerea exprimata de noi. Si dvs. va multumesc ca ati reactionat. Minima politete ne obliga sa intretinem un dialog civilizat cu cititorii, sa le multumim pentru implicare, sa fim receptivi la mesajele lor si sa cautam sa exprimam ceea ce sustinem: dialog, nu ura, parere ferma, transanta, ironica, dar nu injurii.
Regret ca v-am tulburat somnul. Sper ca de acum inainte veti dormi mai linistit, dupa ce ati facut echivalarile istorice atit de necesare.
Cu stima,
Ovidiu Simonca
Citesc multumirile d-lui Simonca catre cititori si ceva ma incurca;un gust ciudat, pe care l-am mai resimtit candva; dar unde? unde? Adorm greu…somn agitat…spre dimineata, cosmar teribil: un ins cu basca si zambet larg multumeste ortacilor…
Apud Patapievici:
toti cei care nu-l plac pe presedintele Basescu sunt orbiti de ura, resentimentari, dubiosi si vanduti mogulilor, toti cei care ii canta in struna lui Basescu, trecandu-i sub tacere si justificandu-i greselile sunt oameni minunati, care merita aprecierea lui Patapievici.Horia-Roman Patapievici desparte ingrozitor societatea romaneasca si tot el zice: vai, doamnelor si domnilor, cat urati…Patapievici, trezeste-te, sustii un presedinte care isi duce vremea cu cele doua Elene si cu Mircea Basescu.A transformat presedintia intr-un loc de intrigi si de smecherii.
Condamnarea comunismului, pe care atata o invocati, e un mare fas, ati vazut vreun securist care s-o duca mai prost, sa i se scada pensia, sa dea seama in fata justitiei pentru ce-a facut in vremea comunismului.candva, Patapievici era un om minunat, astazi e in trena presedintelui Basescu.si el, in primul rand el il uraste pe toti cei care il critica pe Basescu.
Draga Alexandra,
Amandoi stim, iar comentariile tale nu-mi ingaduie o clipa de respiro, ca sunt inveninat de ura fata de domnul Patapievici, ca port o ranchiuna adanca, mistuitoare, acestui onorabil domn si ca, pe deasupra, sunt un cripto-comunist, un afiliat al securistului Roncea, cum ai afirmat cu taria unui adevar apodictic. Ma dovedesc a fi un calomniator si jumatate, fac trimiteri tendentioase la nepotisme culese de pe un site bicisnic, ba chiar, imi permit, cu ura, cu acea ostilitate specifica mitocanului sadea, sa amenint las cu o dezvaluire pe care atitudinea mea caineasca, deja demonstrata, ar fi trebuit deja sa o faca, daca ar fi cu adevarat bazata pe o catime de adevar.
Recunosc ca sunt cam cretinel: cum scriu in graba si vorace, imi ies din teasta afirmatii despre care nu pot garanta ca ar fi temeinice. Cum ar fi faptul ca, ma rog, masina suedeza de lux ar fi dobandita de la stat! Nimic mai fals. Si atunci, cum imi aminteam ca “intelectualii lui Basescu” au facut subiectul unor articole malitioase acum un an sau doi, si cum imi era prea rusine sa recunosc ca ma inselasem cu privire la “Volvo de la stat”, am cautat pe google sa vad daca intr-adevar exista vreo legatura intre masina de lux si domnul HRP. Uite asa am dat, printre altele, peste securistul Roncea, care, bineinteles, cum bine presupui, mi-a descarcat cateva mii de euro in cont daca consimteam sa fac trimitere la site-ul sau sarlatanesco-odios.
Uite asa l-am citat, ca ipoteza de lucru (da, lucrez la Roncea, stiu la ce te-ai gandit!).
Astept ca tu, cu argumente, nu asa ca mine, emotional si fara acoperire, sa dezminti ce scorneste Roncea acolo! Pana atunci, ma las si eu dus de val: cum mi-am pierdut credinta in demnitatea semenilor mei, in echilibrul lor moral (nici nu aspir la calitate!), cum m-am obisnuit ca totul sa fie (cvasi)-mistificat, ii acord credibilitate, chiar daca una scazuta, si lui Roncea (da, stiu, seful meu!). Condamna-ma cat poftesti!
Totusi, de-ai fi citit cu o vigilenta egala toate porcariile mele, ai fi observat ca domnul HRP nu este obiectul de ura al vorbariei mele. Mai degraba fac figura unuia dintre cei care l-au adorat candva pe scriitorul si omul Patapievici si care acum a sfarsit in deziluzie, in dezamagire (de la prea multe amagiri si asteptari false, realizez!).
Nu ma supara emisiunea lui HRP de la TVR Cultural. Imi place. O urmaresc pentru buna ei calitate. Patapievici in care am crezut se regaseste acolo. Nu stiu de unde ai dedus tu ca am ceva, in ura mea absoluta, cu faptul ca dumnealui castiga un ban onest dintr-o emisiune TV de o calitate ireprosabila. Nu ma supara ca nenumaratii contribuabili ai tarii – de ai caror bani oricum isi bat joc, in fel si chip, cei ce administreaza bugetul de stat – sprijina existenta unei asemenea emisiuni, dar ma indoiesc ca romanii se uita la ce platesc. Oricat s-ar sustine ca la televiziunea de stat ratingul nu conteaza, tocmai, chiar si aici, intr-o falsa si pernicioasa competitie cu televiziunile private, ratingul chiar conteaza. Iar cand publicul plateste pentru ceva de care nu se bucura, pentru ca nu-l doreste, atunci avem o problema, nu crezi?
Faptul ca am facut trimitere la TVR era intr-un context mai larg, care ti-a scapat: cineva mi-a reprosat ca “miile de euro de la stat” pe care le castiga HRP nu exista. Nu stiu cu cat este platit pentru emisiunea respectiva (declaratia sa de avere, curat intocmita, nu ma lamureste in aceasta privinta: poate ma ajuti tu!), dar probabil cumuland salariul de la ICR cu TVR Cultural facem acele “mii de euro de la stat” de care vorbeam, eu, mincinosul, eu, securistul si prietenul lui Roncea (de care nu am auzit pana in seara asta!). Nu-l condamn ca le castiga, dar parca numai de asa ceva se tine in ultimii 5 ani. Cu consimtamantul inaltelor figuri in stat, oameni de o calitate morala si intelectuala care ar trebui sa ne dea tuturor de gandit, avand in vedere scandalurile, ineficienta, risipa de bani publici si de timp in care toata clasa politica, in frunte cu PDL, se gaseste in prezent! Asta am urmarit eu.
Sunt manat de ura, de rea-credinta, nu-i nevoie sa-mi aduci aminte! Ma plateste asociatia national-securista din care fac parte.
Daca ti-as zice ca am 23 de ani si nu ma fac vinovat, in cel mai rau caz, decat de a fi prost informat si necopt la minte, ce-ai zice? Pai, sigur, m-ai injura si mai tare, pe mine, pleava comunista si pusa pe dezinformare a patriei. Asta este. Cum spunea domnul Patapievici intr-o carte de a carei reeditare se indoia acum cativa ani (datorita situarii in contextul anilor ’90), dar care s-a tot reeditat de atunci incoace: “Romania posttotalitara este – de la oameni pana la institutii, de la sanatatea naturii pana la eficacitatea economiei – o paragina.” (Politice) Acum intelegem de ce ramane atat de actual volumasul respectiv! Dupa 5 ani sub presedintele Basescu, masinaria s-a intors la ticaitul anilor ’90.
Pai decat sa ne bulucim toti la declaratia de avere a domnului Patapievici, nu mai bine ne spuneti dumneavoastra care-i treaba (si cu masina si cu nepotismul, si cu tot?). Haideti, nu va impiedicati de sentimentul de \”rusine de rusinea lui\”, ca in postarile anterioare nu pareti bantuit de asemenea fineturi :-)). Oricum, faptul ca in toate aceste \”investigatii\” sunteti manat de ura (sau cel putin de rea credinta) este indubitabil.
De altfel, numai ura te poate impinge sa intri a doua oara pe blogul acestui Victor Roncea, catre care ati incercat sa ne directionati.
Si, da, recunosc ca am fost pripit si neinformat cand am zis „Volvo de la stat”. Insa, cititi Declaratia de Avere! Observati conjunctura, mai ales cea determinata de anumiti oameni (a propos de nepotism), in care a fost obtinuta, de la o fundatie non-profit, masina de lux! V-as mai zice cate ceva, de data asta temeinic documentat, despre nepotism si Patapievici, dar ma abtin! Mi-e rusine de rusinea dumnealui. Daca nu ar fi fost un eseist prestigios si un om de o eruditie remarcabila, credeti-ma, nici nu m-as obosit sa ii observ matrapazlacurile si punctele negre. Daca ar fi fost domnul Videanu, as fi ridicat din umeri! Dar nu este….
Domnule, nu faceti decat sa ilustrati perfect ceea ce spune Patapievici despre ura. Sunteti atat de orbit de ura, incat ati ajuns sa credeti ca a primi bani pentru o emisiune TV este ceva rusinos. Ati putea explica de ce ati invocat TVR Cultural aici? Este un post nefrecventabil? E ceva rusinos sa faci emisiuni pe TVR Cultural? sau e rusinos sa fii platit pentru asta???
P.S. faptul ca ne trimiteti pe site-ul unei asociatii nationalist-securiste spune multe despre dumneavoastra. De fapt, spune totul.
Nu am sa intru in multe detalii. In legatura cu natura licita si transparenta a masinii de lux Volvo, cititi http://civicmedia.ro/acm/index.php?option=com_content&task=view&id=757&Itemid=99, iar cat priveste miile de euro de la stat, nu uitati ca d-l Patapievici lucreaza si la TVR Cultural, care numai privat nu este. Cred ca sunt multe aspecte omise din Declaratia sa de Avere. Cat priveste populismul de care sunt acuzat, se pare ca a face trimitere la salariu baban al unui ins care este platit din acelasi buget cu pensionarii mizeri ai tarii e populist, dar a transforma cei 1200 de euro lunar de ICR si masina veche Daewoo in izvoare de modestie si empatie nu mai este populist. Cat priveste activitatea ICR, nu stiu ce sa va zic! Sa ne multumim cu panegiricul-raport de pe site-ul ICR-ului? Nu stiu, credeti ce doriti. Cititi ce vreti, scarbiti-va cat puteti!
N-am vazut nici o urma de populism in textul d-lui Simonca. Pur si simplu, este un indemn la calm si la o judecata dreapta fata de presedintele Basescu. Multi cititori nu-l urasc pe Basescu, dar s-au cam saturat de „echipa de zgomote” pe care presedintele o propaga. Iar domnul Patapievici ar face bine sa iasa din aria de influenta a presedintelui, fiind demnitar de stat, repezentand Romania, pozitie care il obliga la neutralitate in raport cu jocurile politice.
V-am citit doar pana la primele minciuni aceea ca dl. Patapievici conduce un Volvo de la stat (eu l-am vazut pe dl. Patapievici in masina cu numar de ICR care este un Daewoo vechi, cu siguranta mostenit de la Augustin Buzura) si ca salariul domnului Patapievici este de cateva mii de euro. Nu doar ca nu este asa (intrati pe site-ul ICR-ului si veti vedea) dar fiind vorba de salariul unui om care conduce o institutie, relevant in acest caz este daca Patapievici o face bine sau nu, si nu faptul ca acest salariu provine din impozitele platite de contribuabili (acesta este un argument populist de tipul celor folosite si de dl. Simonca). In locul meu, ati citi mai departe lungul text pe care l-ati postat aici? Nu ati fi meritat sa va raspund, deja regret ca m-am obosit (la cate minciuni si mizerii se scriu pe acest forum e aberant sa incerci sa corectezi ceva). Luati raspunsul meu doar ca pe un puseu de scarba.
(Unor comentatori)
Un anume Berkley, pe care il putem banui ca a votat intr-o singura directie in ultimii 5 ani (dar e dreptul sau, desigur!), scrie cu o siguranta, pe care doar dusmanii plini de ura a lui Basescu o mai au, ca (domnul presedinte) ”nu a asmutit presa, nu a directionat sau falimentat fonduri, nu a lasat serviciile sa-si faca de cap, nu a implicat tara in proiecte dubioase internationale, nu a semnat tratate istorice aiurea, nu a atitat clase sociale unele impotriva altora, nu s-a facut „clientul” celor din top 300, n-a dansat cum i-a cintat ursul de la rasarit..” Ramane de vazut daca presa nu a fost asmutita (oare?), daca banul public nu a fost rispit (sigur?) sau daca serviciile secrete au hibernat intr-o activitate legala (zau?) in ultimii 5 ani sau daca prezenta de anul acesta a reprezentantilor FMI, sositi sa dea o mana de ajutor unei tari in pragul colapsului financiar, nu intra in sfera larga a “proiectelor dubioase internationale”. De asemenea, nu stim sigur daca domnul Casuneanu face parte din top 300, dar nu avem de ce sa ne indoim ca intre domnul Basescu si domnul Casuneanu, acest constructor de autostrazi imaginare din bugetul foarte real al statului roman, ar exista conflicte de interese. Dimpotriva! Probabil istoria va avea raspunsuri la toate certitudinile lui Berkley, pe care, de altfel, noi, restul omenirii cu drept de vot, nu le impartasim.
Conform unui alt comentator, ma fac vinovat, alaturi de domnul Simonca si doamna Musat, de ipocrizie, ura, frustrari si aere de superioritate. In plus, Observator Cultural a devenit, metaforic vorbind, un loc unde alcoolici anonimi si dipsomani cu identitate cunoscuta isi dau mana spre a improsca cu venin in “intelectualii lui Basescu”.
Doamna sau domnisoara, nu bag mana in foc pentru ceilalti impricinati, dar eu nici nu beau, nici nu-l urasc pe presedintele Basescu (din nefericire – si nu sunt singurul – l-am votat de cate ori am avut ocazia pana acum!) si pe oamenii lui de incredere, iar, pe deasupra, nu sunt frustrat ca domnul Patapievici a scris cateva carti absolut incantatoare, conduce un Volvo de la stat sau castiga cateva mii de euro din banii pe care ii platesc, nefiind totusi singurii, contribuabilii cu un salariu mediu lunar de 1300 de RON. Indignat sunt, e adevarat! Sunt indignat de ipocrizia acestor domni intelectuali, ipocrizie care razbate fetid din discursurile lor pretentioase, pedante, hipermoraliste, din piruetele lor retorice, tradand o condescendenta de plumb, din elitismul lor “conservator” ce a pierdut doar pe jumatate contactul cu realitatea, cealalta jumatate rezervand-o orbirii canettiene pe care o au atat fata de oameni politici si de afaceristi dubiosi (indiferent din ce partid, dar indeosebi PDL!), deveniti deodata onesti si cu bune intentii, cat si pentru Mr. President. Sunt indignat ca pana si dumnealor, varfurile noastre culturale ce ne-au imbrobodit cu declaratiile lor de principiu un deceniu intreg, cauta inavutirea prin sinecure si prestigiul simbolic prin intermediul politicului. Sunt ultragiat sa asist zi de zi la destramarea increderii sincere, naive, poate stupide, pe care am avut-o pentru omul care a putut scrie Zbor in bataia sagetii sau Omul recent. Fiica domnului presedinte, adorat cu evlavie de domnul Patapievici, altfel incisiv si inflexibil din fire, nu este si ea desprinsa din anatomia Omului recent? Sau doamna Udrea? Exemplele pot curge la nesfarsit.
Nu neg ca sunt multi intelectuali ranchiunosi, frustrati, pizmuitori, hrapareti care arunca cu laturi in “intelectualii lui Basescu” doar pentru ca nu sunt la randul lor “la putere”, nu ocupa functii publice bine remunerate, etc.! Dar nu sunt toti asa. Si nici macar majoritatea lor. Multi sunt cei care au votat cu inima deschisa pe Traian Basescu in 2004, multi nu pun nici acum la indoiala activitatea ICR-ului din ultimii 5 ani, dar, ca sa mai profit de opinia unui comentator, desi nu fac nimic pozitiv pentru a indrepta situatia actuala, nu inteleg de ce nu si-ar permite sa atraga atentia asupra raului in care traim. Iar o parte din acel rau consta si din slugareala “intelectualilor”, din pofta lor de a capata nu numai un spor de legitimitate publica din postura de elite politice, ci si de a acumula mici averi, de a sa capatui cupid. Nu puteau trai din cartile pe care le vand? Nu se puteau multumi cu statura unor carturari de calibru, ducand o existent mai mult decat decenta din propria lor munca spirituala? Sunt sensibil la posibilul argument in care grija salutara fata de interesul public, constiinta lucida si demna a necesitatii interventiei in treburile anapoda ale cetatii spre a le solutiona, sa fi reprezentat motivatia “intelectualilor” presedintelui. Dar chiar atat de orbi sa fie, presupund o anume probitate, domnii intelectuali ca sa nu isi dea seama ca, in ciuda tuturor eforturilor lor sisifice, o treaba pe care o intreprinzi impreuna cu colegii de partid din PDL sau cu cei din PSD, nu poate rezulta in altceva decat intr-un zero-sum game? Cui prodest competenta publica a intelectualilor daca altii vor trage in alta directie, anume cea opusa, decat dumnealor? Cand beneficiarul sarcinilor publice esti numai tu insuti, atunci indoielile celorlalti se vor inmulti ca ridurile pe chipul unui om batran si bolnav.
Despre articolul din Evz de vinerea trecuta, in care D-l Patapievici deplange ura generalizata si mistificarea acerba la care romanii consimt sau participa activ in pofida oricarei solidaritati sociale, oricarei agregari a unei societati civile sanatoase (societatea noastra ar fi una de “faptasi si complici” si nu de “cetateni”), trebuie spus ca are dreptate atata vreme cat analiza sa pastreaza un aer sobru si vag, fara sa indice cu limpezime pe nimeni. Nu intelegem totusi la ce minoritate persecutata se refera dumnealui: de ce vor romanii ca o comunitate restransa sa fie jupuita verbal si anulata public pe esafodul sadismului ignar si mistificant din presa sau de la televizor? Cine este acea minoritate? Lasand la o parte marota conservatoare a uniformizarii culturale care anuleaza, pe cat se poate, diferentele valorice reale, a masificarii produsa de tirania maselor, ce vrea sa ne transmita prin imaginea apocaliptica a unei societati maniheiste, gata sa dea lovitura de gratie unei minoritati obscure? Eu unul nu inteleg, dar e loc de cateva ipoteze: nu cumva oficiantii cultului urii si a minciunii cu orice pret provin din trustul Intact si Realitatea Media? Fie, dar atunci tonul final si sumbru al d-ului Patapievici nu isi afla locul: galagiosii, care practica un grotesc hate speech anti-Basescu, sunt niste mercenari nesinceri. In functie de cine si cat ii plateste, injura, parodiaza gretos, calomniaza, urla paranoic, etc. Domnul Stan, acest isteric anti-Basescu si conferentiar la Universitatea Bucuresti (aviz amatorilor care vor calitate in invatamantul superior!), reactioneaza dupa portofel: remunerati-l gras si va injura in cealalta directie, domnule Patapievici! Astazi va denigreaza ori de cate ori are ocazia, maine va canta osanale Kierkegaard-ului mioritic! Practica aceasta nu este straina de mediul politic in care va invartiti. Cu aceiasi lipsa de implicare si pe aceiasi voce rastita, de energumen, cine injura feroce poate lauda cu asupra de masura! Cameleonismul si puterea de adaptare sunt feroce la tipi rebarbativi ca domnul Stan.
Presupun ca minoritatea incoltita de ura publica sunteti Dvs., prietenii Dvs. aflati in serviciul statului, etc. Insa, cat timp domnul Presedinte nu va pleca de la Cotroceni, nu cred ca aveti de ce sa tremurati sau sa ve temeti. Cum stasticile il dau inca favorit pe domnul Presedinte, nici romanii nu asista concesiv la lichidari publice si la cultul urii, cum sustineti, nici Dvs. nu veti simti cum se clatina scaunul de sub Dvs. Parerea mea este ca domnul Patapievici ia intr-o nota prea grava mizerabilismele si scabrosul unor crapulosi ce-si fac veacul la TV! Daca au rating mare, acest fapt indica o problema de fond a societatii romanesti. Daca suntem morbizi si cuprinsi de morbul segregarilor partizane, a urilor invidioase, a rautatilor gregare si imbecile, a submediocritatilor patibulare, a sintagmelor toxice, ei bine, suntem astfel de cel putin 20 de ani incoace! Iar din aceste doua decenii, un sfert l-am petrecut sub patronajul Domnului Presedinte si a coteriei sale de intelectuali rasati, elitisti si pastrand o mare noblete a spiritului! Totul pe bani, fireste.
Pentru o vreme si eu am crezut ca solutia e sa intorci spatele lumii romanesti, sa te duci la capatul lumii si sa nu-ti mai pese. Stiti ceva? Nu merge chiar asa. Pentru simplul motiv ca traim in interiorul unei comunitati culturale si echilibrul nostru depinde de felul cum ne raportam la ea. (Nici o metafora in imaginea asta.) Poate ca solutia ideala ar fi sa ne intereseze foarte selectiv ceea ce se scrie in Romania; si dvs de fapt sugerati asta si incepeti prin a taia Observatorul cultural dintre lecturi (de cateva luni, eu am taiat orice televiziune si visez sa traiesc inconjurat de carti vechi, de la Newton la autori medievali; experimentul functioneaza excelent). Dumneavoastra gasiti ca Ovidiu Simonca si Carmen Musat ar manifesta aere de superioritate, si atasati aceasta apreciere unui articol in care Ovidiu Simonca invita la normalitate. Curioasa reactie. Probabil e o neintelegere pe undeva: mi se pare ca aprecierea asta nu are substanta… Probabil alte lucruri va dezamagesc. Poate are legatura cu atmosfera economica sau cu tensiunea din spatiul politic. Dar n-as fi crezut ca o invitatie la normalitatea Bucurestilor ar fi menita sa declanseze o astfel de reactie, adica o despartire. Va rog detaliati pentru ca altfel, cu permisiunea dumneavoastra, as ramane cu sentimentul ca nu aveti un argument.
PS Nu am mai urmarit evenimentele din Romania si nu mai cunosc personajele. Cine e Elena Udrea? Ce proza mirabila a scris? Ce teorema a demonstrat? Ce idee economica minunata a pus in practica? A inventat dansa oare un sistem de joc care sa transforme echipa Dinamo intr-o alcatuire functionala de personalitati simbiotice? Nu mai stiu, despre cine e vorba?
PPS Cand revin in Bucuresti imi place enorm sa ma plimb de la Televiziune pana la Universitate. Si inapoi. Imi aminteste de una dintre zilele acele lungi, cand inca se tragea, si cand imi imaginam ca peste 20 de ani vom fi intr-un paradis social, toti 23 de milioane, fara nici cel mai mic graunte de discordie intre noi. Incredibil ce iluzii poate aduce iarna.
Multa,foarte multa ipocrisie..si ura,si frustrari,si multe aere de superioritate! Este ceea ce va caracterizeaza dl.-le Simonca,atit pe dv.cit si pe d-na Musat…dar si pe majoritatea comentatorilor vostrii! Pentru mine este o mare dezamagire realitatea romaneasca pe care incerc sa o inteleg urmarind ,prin presa pe net,indeaproape, scena politica si culturala a Romaniei!Daca „intelectualii lui Basescu”sint oportunisti, voi cei de vizavi ce sinteti?Serviti voi adevarul?Va luptati,va sacrificati pentru el? Sa fim seriosi…aratati mai mult ca un grup dintr-o sedinta de dezalcolizare!Stiu ca pentru voi nu are nici o importata,dar va declar cu parere de rau pentru unele articole din revista,ca nu voi mai citi niciodata „Ob.cultural”,deci nici nu voi mai comenta!
Dar cine-i este patron mult prea stimatului icerist la foita de (cica) dialog? Nu cumva un preaonorabil „mogul”?? Si cine este „redactor-sef” la sus-amintita foita? Nu cumva preafericitul care-a luat in casatorie averea ramasa de la factotumul („fugit” pe insorite insule) al aceluiasi preaonorabil „mogul”??
Scurt: Interdependenta. Perfidie.Neofanariotism.
Mult Stimate Domnule Simonca,
Alcazar va multumeste pentru raspunsul dumneavoastra. Am fost chiar onorat ca v-ati gasit timp pentru un mesaj atat de amplu. Simplul cititor care sunt nu merita atat de mult.
Doresc sa va impartasesc impresia favorabila lasata de articolul dvs. „Patapievici, Basescu si ura”. Si eu cred ca un intelectual autentic are o disponibilitate critica, la 1000 de ani lumina de partizanate fanatice, indiscutabile. Domnul H-RP este ca un neofit atasat idolului pe care il adora. Ceea ce e trist in cazul Domniei Sale, dupa parerea mea, este ca acest cult al lui Bsescu are un substrat material foarte precis: conducerea ICR. Este si motivul pentru care nu a semnat Apelul in chestiunea Universitatii „Spiru Haret”. Ipoteza mea, deosebita de a dvs., este ca mentionarea crtitica a presedintelui Basescu (e drept, indicat doar presedintele Romaniei, fara nume), l-a speriat gandindu-se la reactia patronului.
Intr-o societate tot mai sufocata de oportunism, corectitudine politica si politia gandirii, „Observator cultural” este un curent de aer proaspat intr-o etuva. Va doresc mult succes!
Multumesc tuturor care au citit si au comentat acest articol. Sper sa mai fie reactii si in urmatoarele zile. N-as vrea sa raspund celor care au scris, indiferent de optiunile si parerile lor, vreau ca opiniile civilizate si argumentate sa circule liber.
Consider ca o dezbatere libera si civilizata, fara ura, repet: fara ura, este binevenita si utila revistei „Observator cultural” – editia pe Internet.
Intr-un fel, comentariile dvs. arata ca ura nu e atit de instapinita in spatiul romaneasc. E loc, si pentru acest motiv va multumesc inca o data, pentru critici, pentru comentarii mai acide, pentru accente neasteptate, pentru interpretari inspirate.
Am citit cu reala placere si interes tot ce ati scris si cred ca interpretarile si mesajele dvs. pot sa fie asezate in rind cu scrierile domnului Patapievici.
In plus, ele apartin „Romaniei reale”, cea care sufera, se indigneaza, are asteptari, are revolte, dar nu ura.
Unde-i ura? Cine uraste? Ma deranjeaza – ca publicist sau ca reprezentantul unei gazete – sa se spuna ca „urasc”, atunci cind ma exprim impotriva lui Basescu.
As vrea ca Horia-Roman Patapievici sa fie mai relaxat, mai detensionat, mai putin incrincenat. Eu cred ca i-ar prinde bine o plimbare pe jos… nu-i nici o problema daca nu doreste sa fie in compania celor de la „Observator cultural”. Noi, pentru ca nu urim, il invitam. Daca „nu pupam”, vorba unui cititor, aceasta plimbare, vom peripatetiza si cu altcineva.
Dar e destul de straniu ca Horia-Roman Patapievici vede in persoane care au alta opinie decit a sa niste hulitori, niste viscerali, care trebuie pusi la colt pe coji de nuca. (n-am vazut, in textul sau, sa dea un exemplu de persoana pe care o apreciaza pentru articolele critice la adresa lui Traian Basescu; am vazut, in schimb, ca generalizeaza ura si o atribuie nediferentiat).
Chiar merita sa ne urim intre noi pentru Traian Basescu?
Ma tot intreb care-i miza de a ajuns Horia-Roman Patapievici sa teoretizeze ura? N-am un raspuns. Am doar intrebari. Nedumeriri. Si ma intreb de ce Horia-Roman Patapievici nu-si ia distanta fata de un presedinte si fata de un partid care o cocolosesc pe Elena Udrea – sfidatoare, obraznica, impertinenta, artagoasa. In sfirsit…
Va urez sa uriti bine, daca, in conformitate cu articolul domnului Patapievici, de altceva mai bun, dragi cititori, nu sinteti in stare,
Ovidiu Simonca
P.S. Citind si articolul de ieri din „Evenimentul zilei”, in care Horia-Roman Patapievici semneaza textul „Despre ura care s-a incetatenit intre noi”, ajung la parerea ca e scris prea complicat, prea greoi, prea contorsionat pentru un comentariu intr-un cotidian. Si, cumva, in afara problemelor cititorilor „Evenimentului zilei”, care asteapta o lamurire, o deslusire, o empatizare, asteapta sa afle ce se intimpla cu banul public… asteapta o privire limpede spre spatiul politic, in care presedintele Traian Basescu sa fie tratat cu scepticism si curaj – sa citim o analiza precisa si nuantata.
Marea intrebare, la care inca nu ma incumet la un raspuns imediat (vreau sa ma pronunt clar dupa ce voi revedea toate actiunile sale din ultimii cinci ani, dupa ce voi reciti presa ultimilor ani) este: ce lasa in urma Traian Basescu, dupa un mandat de cinci ani?
Sper sa am puterea – daca nu ma calca ura pe trecerea de pietorni – sa revad toate actiunile, declaratiile si intiativele presedintele Basescu, pentru o analiza cit mai cuprinzatoare. Deocamdata, pot spune: presedintele Basescu a sadit ura – numiti-mi un om pe care il pretuieste Traian Basescu!? – si si-a creat un cor de sustinatori care il apara, il protejeaza si-l feresc de critica. Si de care se serveste. Din pacate, Horia-Roman Patapievici este printre cei „orbiti” de personalitatea lui Traian Basescu…
Domnule Simonca,
Am cautat articolul din nou si am gasit acest fragment: „Comentariul meu nu se referă la cei care au obiecţii la politica lui Traian Băsescu, aceştia nu propagă ura, ci alimentează dezbaterea publică. Mă refer numai la aceia care se comportă faţă de actele preşedintelui Traian Băsescu ca şi când ar fi bolnavi de Traian Băsescu, ca persoană. „Boala de cineva” şi „boala pe cineva” nu pot fi distinse raţional, deoarece sunt forme maladive de fixaţie obsesională.)”
Dumneavoastra spuneti ca „HRP nu da exemple, ci generalizeaza nepermis”.
Cred ca afirmatia dumneavoastra e riscanta, tinind cont de citatul din articol.
Ma deranjeaza in articolele dlui Patapievici faptul ca inca nu am vazut o critica la adresa lui Traian Basescu. S-ar putea sa imi fi scapat, sa nu fi citit eu cu atentie toate articolele. Pe de alta parte, nu ma regasesc absolut deloc in lectura pe care ati facut-o acelui articol.
Domnul Simonca, in afara oricaror banuieli de cumetrie politica, scrie un articol echilibrat pe tema absurditatii sensului dat de Domnul Patavievici,intr-un articol de ziar, „consensului urii” in democratia totalitara basesciana. Bravo! In mod indubitabil, a inceput sa se vada ca H.R.P.(saracul!) – deconteaza la greu postul de director stipendiat de Base. O face chiar cu un voluntarism ciocoiesc incalificabil. Or, asta nu se incape ! Ce e copil?
Ma mir domnule Simonca ca va lasati dus de aceasta manea mediatica, razboiul impotriva lui Basescu…ma asteptam de la un om de cultura si finetea dumneavoastra la o intelegere mai nuantata… HRP constata in acel articol si, poate, nu reuseste sa exprime limpede, intensitatea urii fata de o persoana ca fiind egala cu ura impotriva unei rase…Basescu nu este nici mai rau nici mai bun decit alti presedinti din Europa si de aiurea…a fost votat pt promisiunea ca va fi jucator si asa a si fost…nu a reusit prea mult si discutia este lunga aici (de la legislatie la contextul istoric)…dar de aici si pina la a dezvolta o ura obsesiva fata de persoana sa pentru niste gafe obisnuite (vezi Sarkozy, Berlusconi etc..) este aberant. HRP analizeaza asta si nu a vrut banuiesc s-o treaca in zona ideologizarii gen Rene Girard. A preferat sa traduca in limbaj jurnalistic complexul bouc emissaire fara sa-l numeasca explicit …a evitat citatele prea obositoare pentru cititori gen Garfield si Pro Doc …Ce justifica amploarea urii si argumentatia ei penibila ( a se vedea comentariul de mai sus cu Vali Vijele)?…Chiar daca nu ne e simpatic, Basescu nu a amutit presa, nu a directionat sau falimentat fonduri, nu a lasat serviciile sa-si faca de cap,nu a implicat tara in proiecte dubioase internationale, nu a semnat tratate istorice aiurea, nu a a atitat clase sociale unele impotriva altora, nu s-a facut „clientul” celor din top 300, n-a dansat cum i-a cintat ursul de la rasarit..si multe altele ..Uluitor si naucitor e ca nu sesizati finetea ideii din articolul acela…situatia tribala pe care o traim este descrisa perfect de Rene Girard (Le violence et le sacre dar si in La voix meconnue du reel)…. Nu inteleg de ce va inregimentati intr-un curent mecanique aberant fara sa vedeti in profunzime fenomenul si devenind complice la „Institutionalizarea Urii”…Sper din tot sufletul sa nu pupati, plimbarea aceea cu HRP pina la p ta Universitatii
Este de la sine inteles, pentru orice persoana rezonabila si cu o minima inteligenta (fie chiar si cu o ascutime a mintii nativa) acumulata la capatul anilor de studii sau ca experienta de viata, ca trompeta (sau flasneta?) pedelisto-basesciana Horia Roman Patapievici isi face mendrele pe bani publici. De fapt, la ICR se lucreaza exclusiv pentru aranjamentele regelui neincoronat, omnipotent si inamovibil cu voie de la Cotroceni, si pentru oamenii sai de casa, adulatorii lui Basescu, indivizi lipsiti de scrupule si de o rapacitate inimaginabila. In grupul de alesi ai Divinitatii cotroceniste se afla, la loc de cinste, scriitorasul veninos si degraba risipitor de bani publici Ioan T. Morar, un tutar al lui Patapievici, care isi perie stapanul in mod dizgratios ori de cate ori are prilejul, in schimbul unor repetate si profitabile sejururi pe banii statului, la ICR din strainatate, unde chipurile isi prezinta public opera. In majoritatea cazurilor, la conducerea ICR-urilor din capitalele europene au fost numite, de catre Patapievici personal, nulitati absolute, anonimi care si-au demonstrat cu balosenie fidelitatea fata de vremelnicul presedinte de la centru.
\”Şi dacă nu mai este reales preşedintele Băsescu ce se schimbă în viaţa noastră? Viaţa noastră, în termeni de înfrîngere şi de victorie, de chibzuinţă, de rost, ţine de (re)alegerea unui preşedinte? Chiar atît de mărginiţi sîntem, să ne punem toate speranţele şi ţelurile doar intr-un preşedinte?\”
A noastra nu, dar a lui Patate…
Domnule Cineva, jos palaria!
Patapievici & comp ar trebui sa fie obligati sa citeasca zilnic textul dvoastra. Poate intr-o luna li s-ar face, in fine, rusine si ar demisiona inainte de al doilea mandat al sefului lor.
Da, felicitari pentru articol (atat pentru continut, cat si pentru ton). Ne-am putea intreba (deja retorica intrebare…), cine e de rau augur, personajul, sau creatorii lui?
Se pare ca nici caracterul dlui H.R. Patapievici nu a rezistat orbirii produse de cataracta puterii, prin aceasta dezonoranta inrolare (nici mai mult, nici mai putin dezonoranta decat orice alta inrolare in/sub Linia Puterii), generand acelasi tip de dilema, pusa-n pagina de Julien Benda, un autor drag si dumnealui – pt. care a devenit, din pacate – personagiu.
(Pentru Domnul Simonca)
Cu siguranta ca toti am auzit de acest personaj, chiar daca nu i-am ascultat vreodata muzica infecta. Domnul Vijelie are mult aplomb la romani. La cei mai multi, bineinteles. Scurs dintr-o societate croita dupa faptura lui, Vali Vijelie canta la paragheliile cu nunti si botezuri din tara asta fara sa plateasca un ban la stat. E, cum s-ar zice si dupa culoarea pielii, la negru. Pentru autoritati, maneaua nu cotizeaza. Nu cred ca aceasta reprezinta pana la urma problema mea sau a noastra, cei care nu lucram in administratia de stat.
Vali Vijelie s-a incununat ca regele muzicii de pahar, iar, pe langa faptul ca este tare agramat si fara scoala, Vali, fireste, are o imagine foarte buna despre el insusi. Ii plac masinile de lux, casele mari, excursile scumpe, ca tot omul. Poate de aceea unele posturi ii dedica lui si celor de teapa sa emisiuni intregi. Este grobian si sincer. Marlan si simpatic, in sensul smecheresc al cuvantului. Multi simpatizeaza cu firea lui din topor, perfect nesfeluita, cu felul frust in care s-a realizat in viata. Desi cat se poate de troglodit, Vali, epitom al intregului norod, este, cum s-ar zice, un hedonist de mare calibru: si nici nu ascunde ca ii plac banii, banii care aduc bunuri mobile si imobile, conturi uriase si imense satisfactii in plan personal. Gagici si bairam!
Nu incape nici cea mai mica indoiala ca Vali V. reprezinta, din punctul de vedere al domniilor Patapievici, Liiceanu, Mircea Mihaies et al., omul de gloata, individul decerebrat si degradat al umanitatii noastre tarzii. Sa nu fim de acord cu rictusul lor chinuit atunci cand ne confruntam cu tipologia de mai sus?
Ca domnul VV sunt multi, pe o treapta mai inalta a scarii abjectiei, in politica romaneasca. Sunt numerosi demnitari ce, in ciuda unui vocabular mai cizelat si a catorva idei de buzunar iscusit alese, impartasesc valori foarte asemanatoare cu domnul Vijelie. Ii zic domn, deoarece daca putem sa zicem „domnul Mazare”, presupun ca domnul Vijelie nu suna a sacrilegiu.
Floarea intelighentiei romanesti se intovaraseste, data fiind conditia slujbelor la stat pe care le detin, cu politicieni de teapa lui Vijelie. Vanghelie, Vadim, Becali, ma intelegeti la cine ma refer? Doar domnii TRU si Cristian Preda, adevarate somitati in spatiul nostru intelectual, nu sunt intamplator colegi cu domnii enumerati mai sus. Cu ceva noroc, ar fi putut fi colegi si cu domnul Vijelie in Parlamentul Europei.
Dar ramane un aspect, un pinten in calcaiul lui Ahile: daca le citesti cartile, articolele, publicatiile, etc. intelectualilor-politicieni – acesti filosofi, erijati utopic in regi – un rigid simt al demnitatii ultragiate, al moralitatii intransigente, al elevatiei culturale care isi asuma merite nemaipomenite transpar din discursul lor. Dupa cazul de anahoreza culturala din „Zbor in bataie sagetii”, dupa vocea moralist-inchizitoriala, fara nuante, fara ocolusuri din „Apel catre lichele”, dupa articolele vitriolante si dure ale altora din acelasi grupuscul select, prezenta fizica a unor insi ca domnii Vijelie, Vanghelie, Vadim ar trebui sa trezeasca fie oroarea, fie resemnarea in fata turpitudinii pana si unui fidel cititor al operelor domnilor Patapievici, Liiceanu, TRU, Tismaneanu, Preda & Co. Conform nivelului de asteptari al acestor respectabili domni, orice partizanat cu oameni dubiosi si nuli pare a fi exclus.
In realitate, lucrurile ne pun serios pe ganduri. Aici simtim pintenul care stapunge carnea virgina. Stim ca intelectualii pot construi, tese si prepara palate de concepte, broderii de haine, festinuri de teorii si principii, iar, in viata reala, intelectualii sa fie homeless, dezbracati si cu burta goala. Aspira si ei, ca tot omul, la exact aceleasi lucruri ca domnul Vijelie, insa cu mai mult rafinament, subtilitate, in numele unei morale de vorbe, de fapt, ce mai tura-vura?, vor si ei ce are domnul Vijelie, dar pe merit.
Si atunci se aciueaza pe langa mari fete in stat, si, cu profunzimea inscrutabila a mestesugului limbii, ocupa pozitii inalte, de consilieri, presedinti de institute, sefi de cancelarii si tot asa. Ani intregi. Doua mandate, in situatia cea mai optimista. Suficient timp ca sa facem plinul.
2000 de euro de la Universitate, 10000 de la Parlamentul Europei, 30000 drepturi de autor, cateva mii datorita prezentei la televizor intr-o emisiune fara rating, sute de diurne, etc. plus beneficiul de a face networking la nivel inalt. Totul in numele principiilor, pentru Zeus!
Case, masini, burse, execursii platite de stat, conturi grase, dincolo de fatada! Principii si valori, aici, pe scena!
Recunoasteti similitudinea, in esenta, cu domnul Vijelie?
Dar luati aminte un fapt: Vali Vijelie nu se ascunde, nu pozeaza, nu apara valori. El este simplu, din popor. Masca lui nu exista. Mitocania grotesca si sinceritatea primitiva ii tin loc de persona.
Intr-un fel, nu ne poate pacali. Si nici nu vrea sa o faca. Nu dezamageste, fiindca nu detine stachete. De fapt, distreaza. E inofensiv. E ghidus, e de panarama, e omul din spatele principiilor si a fanteziilor retorice livresti. E ca ei, dar, prin comparatie, fara suprastructura!
De aceea poate domnul Vijelie mi-a devenit un pic simpatic. Nu insa si muzica lui.
încerc sa inteleg atasamentul pentru actualul preş.desigur ţara are nevoie de o anumita stabilitate, nu cred ca este vorba doar de interese personale, necazul este că presedintele nu poate face nimic, nici rau, nici bun, iar ca prezenta are ceva care ma face sa nu-l simpatizez, un vedetism neplăcut, comparaţia cu antisemitismul este o tampenie
Felicitari pentru articol! Mi-ar placea tare mult sa citesc si un articol despre plimbarea de la ICR la Piata Universitatii… Sau macar sa aflu ca aceasta plimbare a avut loc….
domnule Simonca, va redescopar cu placere dupa mai mult timp, cand n-am mai stiut ce faceti. felicitari si acestui loc de tinuta intelectuala. parca simt ca pot sa mai respir. parca nu e totul pierdut. spuneti totul mai bine decat as putea s-o fac eu. cred ca ar trebui sa faceti mai mult pentru promovare.