Patinaj, muzica si inca ceva. Ce anume?

Vrem, nu vrem, ne place sau nu, muzica isi schimba forma si conturul. Ca si continutul, ca si modul de prezentare, re-prezentatiile muzicii avind astazi, pe zi ce trece, un grad din ce in ce mai mare de spectaculozitate. Show-ul propriu-zis, oricit de cuceritor si spumant, fermecator si distractiv, nu poate inlocui insiruirea sunetelor pe portativ: arta muzicii. incercam sa glosam trist-amar-acru pe marginea unui spectacol, altminteri reusit in felul lui, ce s-a derulat, alunecat-gratios, pe patinoarul inutil acoperit din Bucuresti. Mii de spectatori s-au bulucit ca la Gogea Mitu, dorind sa se bucure-entuziasmeze, de la frenezie la delir, la o seara de patinaj si muzica. Un campion olimpic, rus, de patinaj artistic, Evgheni Pliusenko, si un virtuoz violonist maghiar, Edwin Marton, iute de mina, nimic de zis, precum primul de picioare, s-au impreunat ca sa alcatuiasca un show muzical. Nimic de reprosat in limitele genului „revuistic“, dar nu mai mult. Sigur ca prezenta vedetelor politice ale momentului in mijlocul maselor a creat o stare suplimentara de euforie, dincolo de frigul patrunzator din sala. Sigur ca violonistul international, care cinta pe un Stradivarius de patru milioane de euro – si ce-i cu asta? – stie sa cocheteze cu multimile excitate […]