Peisaj marin

Ajung la malul mării dimineaţa devreme, cînd mai poţi încă număra pe nisipul umed dîrele subţiri şi dese lăsate de maşinile care amenajează plaja. Sînt zile cînd apa mării e atît de clară, încît se văd lămurit prin ea, ca printr-o pojghiţă fină, perfect transpa-rentă, vălurelele de nisip de pe fund, nu doar la mal, ci pînă departe în larg, dincolo de geamandură, unde nu mai atingi pămîntul. Intru în apă numai între unşpe şi unşpe jumate. Pînă atunci apa e rece, sau aşa pare la început, pînă te obişnuieşti, iar spre prînz soarele devine prea puternic în timp ce te usuci, provocîndu-ţi arsuri. Se mai domoleşte abia după patru, cînd se poate intra din nou în mare, timp de o oră, căci mai tîrziu aerul se răceşte şi, în loc să te zvînţi la soare, te zgribuleşti în vîntul răcoros.   Aruncarea în mare şi rogojinile   Cînd ies din apă, oamenii au un aer eroic, victorios. Par nişte războinici întorşi de la o bătălie cîştigată, plini de mîndria şi demnitatea pe care ţi le dă o înfăptuire memorabilă, de parcă s-ar fi luptat cu ciclopul, cu Scila şi Caribda sau cu cine ştie ce uragane şi nu doar […]