Pe la începuturile regimului Băsescu, un intelectual cu un anumit pedigri, bursier şi specialist în ceea ce altădată făcea deliciul triburilor maori în materie de subtilităţi culinare, între timp devenit lefegiu al „doctrinei“ băsiste, scria într-o revista literară despre ceea ce domnia sa considera a fi irelevanţa culturală românească de tip feminin. Ca să n-o lungesc, omul era de un misoginism explicit, lucru de mirare (totuşi) pentru cineva care-şi tocise coatele în mari biblioteci occidentale răgaz de un deceniu şi mai bine. Răspundeam la vremea respectivă acelui enigmatic derapaj. Între timp, aura de mister s-a risipit, la fel ca şi magia morbidă a epocii Băsescu. Totul este clar, la lumina zilei. Clinica psihodinamică de obedienţă analitică trimite, fără echivoc, la fişa clinică a personajului potrivit logicii alegerii de obiect. Mai pre rumâneşte, spune-mi pentru ce optezi ca să-ţi spun de ce suferi…
Supremaţie feminină
Evenimentele sportive majore ale săptămînii trecute, respectiv victoriile româneşti în turneul de la Madrid şi cîştigarea Ligii Campionilor Europeni la handbal feminin de către CSM Bucureşti, mi-au actualizat, brusc şi masiv, argumentele pe care le-am folosit în textul antimisoginism de mai anţărţ. În articolul cu pricina mi-amintesc că am spus că, dacă acceptăm faptul că sportul este o dimensiune a cîmpului cultural (şi este!), atunci nu poate fi tăgăduită supremaţia femininului în materie agonală asupra rezultatelor înregistrate de sportivii băieţi, cel puţin în ţara noastră. Pe scurt, atletele noastre, aproape indiferent de domeniu, obţin constant performanţe mai bune decît băieţii. Altfel formulat, sportivele mioritice sînt mai „bărbate“ decît colegii de gen ai invocatului intelectual băsist.
După bucuria de a constata din nou cît de mult contribuie femeile la conturarea unei mai bune imagini a României peste hotare, nu m-am putut reţine în a structura mai bine o anumită comparaţie. Să luăm ca referinţă doar tenisul şi handbalul.
Halep şi Pavel
Dacă facem abstracţie de excepţia numită Ilie Năstase, un atlet atipic din toate punctele de vedere, lider ATP şi cîştigător a mai multor cupe de Grand Slam la simplu şi dublu ori al Turneului Campionilor la single, şi ne raportăm strict la ceea ce a urmat în deceniile de după 1980, performanţele fetelor sînt net superioare. Singurii tenismeni care intră în competiţie sînt Andrei Pavel la simplu şi Horia Tecău la dublu. În rest, deşert abosolut Nicht, nada, rien, niente, nothing. Dacă-l excludem pe Tecău, campion la Wimbledon alături de olandezul Rojer, anul trecut, după ce pierduse trei finale la rînd, dar campion şi la Melbourne, alături de americanca Bethanie Mattek-Sands, nici măcar talentatul Pavel nu poate invoca altceva decît un sfert de finală de simplu la Roland Garros, în 2002. Ce-i drept, Andrei a izbutit incredibilul, cîştigînd, în 2001, turneul Masters 1000 de la Toronto, cu victorie în finală în faţa unui fost lider ATP, fantastul australian Patrick Rafter. Da, dar iată, Simona Halep, atît de hulită de unii editorialişti de „dreapta“ ai unei gazete sportive specializate în dezinfectanţi şi intervenţii medicale de urgenţă, la doar 24 de ani are în palmares două titluri în turnee tip Premier Mandatory, la Indian Wells (2015) şi la Madrid (2016), plus finala madrilenă în 2014, finala de la Roland Garros, în 2015, şi finala Turneului Campioanelor în 2014. Oricît de mult am admira reverul cu o mînă al lui Pavel, moştenire de la Tache Caralulis şi Cucu Schmidt, e clar că tenismenul intră doar cu greu în competiţie cu eleva lui Cahill. Iar Pavel este cel mai de seamă produs al şcolii româneşti masculine de tenis…
Trecutul şi CSM-ul
Să aterizăm acum în ograda handbalului românesc de club, prin rezultatele obţinute de‑a lungul vremii la masculin şi feminin. La acest nivel, echilibrul poate fi invocat, cu toate că nuanţele sînt evidente – şi nu în favoarea băieţilor. Pentru istorie, să consemnăm că, în 1965, Dinamo Bucureşti cîştiga Cupa Campionilor Europeni, pierzînd finala din 1963. La rîndul ei, Steaua Bucureşti cîştiga trofeul în 1968 şi 1977, pierzînd finalele din 1971 şi 1989. În schimb, la fete, situaţia arată după cum urmează: Ştiinţa Bucureşti cîştiga Cupa Campionilor Europeni în 1961, performanţă reeditată de Rapid Bucureşti, în anul 1964. Mai disputau finale în această megaprestigioasă competiţie continentală Universitatea Timişoara (1973), Ştiinţa Bacău (1986) şi Oltchim (2010). Să spunem însă că victoria de duminică, 8 mai 2016, din Sala Sporturilor „László Papp“ din Budapesta, obţinută dramatic, după prelungiri şi aruncări de la şapte metri, de CSM Bucureşti în faţa echipei maghiare Győri Audi ETO KC, are o semnificaţie cu totul deosebită. Ce a reuşit CSM-ul, finanţat de Primăria lui Oprescu, are drept echivalenţă, să spunem, victoria în Cupa Campionilor Europeni la handbal din 2015, obţinută la băieţi de FC Barcelona în faţa lui MKB Veszprém, două super-echipe multinaţionale, sau triumful echipei catalane în Liga Campionilor Europeni la fotbal, împotriva celor de la Juventus Torino, conglomerate de internaţionali valorînd împreună peste un miliard de euro!
Sigur, este frumos să depănăm poveşti din trecut şi să evocăm faptele de glorie ale înaintaşilor în materie de handbal. Doar că performanţa fetelor de la CSM, obţinută acum, într-o epocă globală a echipelor compuse din jucătoare de pe două continente şi în care doar banii vorbesc, nu are echivalent în istoria sportului profesionist de după 1989. Cel puţin nu în sporturile de echipă. Prin succesul ei, bizuit pe un joc coerent, rapid şi foarte tehnic, rod al unei concentrări mentale fără cusur şi al unei pregătiri fizice de excepţie, CSM Bucureşti a reuşit ceea ce nici măcar defuncta Oltchim nu izbutise. Fireşte, e dificil de spus că acesta este un succes românesc 100 %. Antrenorul, Kim Rasmussen, e danez. Lotul are doar şapte native, restul reprezintă o oglindă fidelă a globalizării: Pessoa, Grubisic, Gullden, Martin, Torstensson, Rodrigues, Jorgensen, Vetkova, Fisker. Sînt sportive din Brazilia, Suedia, Danemarca, Croaţia, Spania şi Rusia. Ca într-un banc extins, depăşind tradiţionala cotă trinitară.
Cînd desfiinţăm ceea ce este bun?
Dar care este morala? În primul rînd, fetele noastre (le includem şi pe internaţionalele de import) depăşeşc clar valoric, cel puţin în prezent, putinţa handbaliştilor. Nici la tenis lucrurile nu stau diferit – primul tenismen în clasamentul ATP este Marius Copil, locul 175. În schimb, în Top 100 WTA avem nu mai puţin de şase jucătoare, din care una, Halep, este numărul cinci. În al doilea rînd, acolo unde banii se investesc cu cap, rezultatele sînt la nivelul de sus al performanţei. Primăria Bucureştilor a făcut, dintr-o echipă care abia în 2009 se califica în prima ligă a ţării, campioana Europei în 2016. E semn că se poate, cu condiţia să nu intervină DNA-ul. Dar să nu anticipăm. În fond, exact cînd HCM Baia Mare a fost a doua echipă românească în sferturile de finală ale CCE, ediţia 2016, alături de CSM, primarul urbei a declarat că nu mai poate finanţa clubul, căci bugetul este cangrenat de controalele şi deficitele descoperite (sau fantasmate) de atleţii anticorupţie. Pe cînd şi la Bucureşti o asemenea abordare? Ce Dumnezeu, cît mai repede, acum, cît încă nu s-a încălzit şampania în cupa de argint…
Ma bucur ca abordati un astfel de subiect. O surpriza placuta! Tot respectul si admiratia pentru Simona si Horia. Jos palaria in fata lor, dar a hanbalistelor. Simona poate fi un model pentru tinerele generatii, care trebuie sa inteleaga ca poti ajunge acolo sus, adica sa faci performanta, doar prin multa munca si sacrificii. Simona, cu urcusurile si coborasurile ei, nu este mai prejos de celelalte jucatoare de Top 10, exceptand-o pe Serena, care au si ele momente bune si rele, osciland in joc si in prezenta in top. Pentru cativa critici de mai sus, de ceva timp, mai ales de cand lucreaza cu Darren Cahill, Simona nu mai merge la turnee mici, asa ca nu are cum sa aiba ca adversare decat jucatoare foarte bune. Dar si la turneele mici ajung jucatoare de top 20, asa ca nu inteleg ce ar fi rusinos in asta. Nu poti ajunge in top 5 doar jucand la aceste turnee, sa fim sinceri. Eu zic ca e mare lucru ca Romania are o jucatoare de talia Simonei, care nu se rusineaza cu originile ei si care a ajuns sa intreaca in popularitate jucatoare cu mult mai mari si experimentate ca ea. Asa cum spunea si Cahill, de-abia de acum incolo incepe ascensiunea Simonei.
Domnule Berenger,
ma bucur ca dezvoltati un astfel de argument, la care marsez si eu cu tot entuziasmul. Cred ca acest punct de vedere este valid. De altfel, in raspunsul catre Domnul lucid, am folosit exact o asemenea logica. E de mirare ca Halep, la inzestrarea ei fizica, a izbutit vreme de doua sezoane (2014-2015) sa fie in Top 3 in majoritatea timpului. E corect si ce spuneti despre calitatea scolii romanesti de tenis, mai bine zis a sistemului oficial si public, unul extrem de contraproductiv si frecvent sinucigas. Halep a reusit prin forte personale, gratie suportului oferit de parinti si datorita unei vointe colosale. Sistemul are meritul ca a fost pasiv, ca nu i-a pus bete roate, ca stat deoparte. Atit. As introduce si o nuanta, asta referitor la maniera in care multi neaveniti, dar suuuper-edificati, isi permit judecati de valoare asupra comportamentului si evolutiei unui jucator de tenis: omul judeca in raport cu umorile si frustrarile personale, nu plecind de la realitatea temei si personajului abordat. Adica – mie imi merge rau sau sufar ca nu sint recunoscut social sau m-a persecutat patronul sau CEO-ul de la companie, atunci investesc moral si simbolic in reusita lui Halep, iar daca ea pierde, pierd in fapt si eu, imaginea mea se deterioreaza, deci Halep e de cacao, caci mi-a inselat increderea. Etc. Este o gindire premorbida, cu totul falsa, de care jucatorul ramine complet strain, neavind nici o legatura cu asemenea patologice fantasme. Cam asa se gindeste in galeriile de fotbal, cind un tulburat la minte se identifica total cu respectivul club, fiind gata sa ucida pe reprezentantul tribului advers… Acste lucruri n-au legatura nici cu sportul, nici cu ideea de confruntare agonala. Sportul este un fenomen cultural reglat de principii non-omucidare si care se bizuie pe potentialul fizic si mental al actorilor din arena.
sincer, nu pot să înțeleg argumentul de genul: „problema este că nu demonstrează că poate fi viitoarea regină”. dincolo de faptul că e absurd să spui: „da, bine, x e campion european (de exemplu), dar dacă vor veni kenienii (în funcție de sport, sau jamaicanii, sau chinezii, sau americanii, sau… sau…), nu poate dovedi că poate fi campion mondial” (și niciun sportiv român nu a fost supus unui asemenea tratament, și niciun sportiv de nicăieri, nicicând), în loc să te bucuri, dacă vrei (dacă nu, nu), de reușita în sine a lui x, abordarea aceasta strict asupra simonei halep ignoră niște realități covârșitoare. cele mai importante sunt două. prima e aceea că școala românească de tenis e sublimă, dar lipsește cu desăvârșire, ea reușind, dincolo de perioada romantică a lui năstase și cea norocos-romantică a lui ruzici, performanțe de genul optimi la un gs, locul 21 în clasamentul wta, absolut conjunctural un loc 7, bucurie când un jucător român nu e demolat prea tare pe teren de un jucător de top 10, neoferind, practic, pregătire pentru performanțe de nivel foarte înalt. a doua e că, ca în orice sport, bagajul fizic-genetic contează mai mult decât orice. or, simona halep e cea mai prost dotată fizic din toate jucătoarele din top 200. recapitulând, ai niște performanțe deosebite din nimic, realizate de un om care pornește din start cu un handicap fizic-sportiv major, iar tu molfăi printre dinți, „mdea, dar nu-mi poate dovedi, mie, gigel-atotcunoscătorul, că poate fi cea mai bună”. e genul de atitudine care nu vorbește deloc despre cel judecat (pentru el vorbesc performanțele), ci care vorbește de statura morală a celui care judecă.
Domnule lucid,
acum sintem de acord, punctul de vedere vi l-ati formulat ireprosabil si ati introdus exact acele nuante care inlatura orice echivoc. Asa e, Simona nu este nici Serena, nici Evert, nici Graf, nici Court, nici King, etc. E mult diminuata din pricina detaliilor atletice, cu toate ca, la o adica, nici Justine Henin nu a fost vreo Kvitova sau Sarapova. Insa Justine juca in alta liga, asta e adevarul. Eu spun totusi sa ne multumim cu ce avem, ca acum patru-cinci ani credeam ca l-am apucat pe D-zeu de picior daca vreun roman facea optimi de finala intr-un GS sau prindea o finala din WTA International. Cine ar fi visat sa avem un numar doi mondial sau o finalista la RG sau in Turneul Campioanelor? Sa ne bucuram cit putem, cit mai putem… Este posibil ca Halep sa nu aiba tocmai moralul unei super-campioane, sau sa nu-l aiba tot timpul. Problema e mai curind de ordin fizic, in opinia mea. Nole a devenit cyborgul de azi dupa ce a scapat de alergia la gluten, ocolind alimentele de acest tip. Iar cind fizicul e sus, si mintea sta bine… Sigur, sirbul a fost complet si foarte tehnic si inainte de Marea Rasucire din 2011…
Domnule Protopopescu,
Departe de mine sa contest ca Simona e o jucatoare foarte buna care-si merita locul in top 10. Problema este ca nu demonstreaza (inca?) ca poate fi viitoarea „regina” luand locul Serenei, asa cum se repezisera multi compatrioti sa afirme. La efemera – totusi – ocupare a locului doi hazardul ( gen abandonul de care pomeniti) a jucat un rol prea mare, cred eu. Simona are psihicul ca punct slab, o fi ceva „romanesc”, posibil – de la extaz la agonie. Mutatis mutandis si marele Ilie facea de-astea, dar avea ceva de artist in el, ceea ce Simona din pacate nu are. Copilarind in Panduri, ma duceam des pe „Progresul” la meciurile fantasticului cuplu Ilie-Ion, asa ca i-am vazut pe viu si pe Stan Smith, Tom Gorman, Santana si altii. Era parca alt tenis decat cel prea in fortza de acum. Nici icniturile parca nu se auzeau asa de tare, predominau glumele lui Ilie, de exemplu cand se razboia cu cocosii din curtile vecine arenei.
Despre cititul articolelor O C nu e decat lipsa de timp, daca parcurg 20% dintr-un numar O C. E prea mult bombardament informational, asa ca dau prioritate informatiilor din domeniul meu de activitate foarte diferit de profilul O C.
Domnule lucid,
va respect punctul de vedere. Nu cred ca pierdeti mare lucru necitind articolul meu. Cred insa ca va pripiti cind apreciati atit de aspru conditia si evolutia Simonei Halep. N-am nici timp si nici spatiu sa incerc a explica pentru ce romanca chiar este o jucatoare de valoare si de ce isi merita locul in Top 10 de trei ani incoace. Va reamintesc ca invingatoarea ei de la Foro Italico, Daria Gavrilova, nu este chiar o oarecare, este numarul 32 WTA, iar in acest sezon are doua victorii la Kvitova, invingindu-le, intre altele, pe Mladenovic, Hradecka, Shuai Zhang, Watson. E o jucatoare de perspetiva, are doar 22 de ani, si poate progresa. Halep are 17 victorii la jucatoare din Top 10, nu se poate sa minimalizam acest lucru. Cind cineva joaca finala la RG, chiar are valoare. sa o bati pe Serena, lasindu-i doar doua ghemuri, in conditiile in care mezina Williams este valida – este o performanta in sine. Ii reprosati ca nu e mai constanta. Dar cine este in circuitul WTA? Nici macar Serena… In plus, gresiti cind spuneti ca a cistigat doar turnee cu participare de mina a doua. Marile turnee cistigate de Halep au avut competitoare grele, cele mai importante, dar au fost eliminate sau au abandonat pe parcurs. E vina romancei ca a profitat? In 1973, la Wimbledon, Kodes l-a batut in finala pe sovieticul Metreveli, pe fondul boicotului ATP generat de scandalul Pilici. Are vreo vina Kodes? A venit, a jucat, a cistigat. Aceasta e logica sportului.
Domnule Berenger,
este corecta observatia d-voastra, va multumesc, intr-adevar, in 2014 a pierdut finala de la RG Halep, infrinta atunci de Sarapova. Imi asum greseala de tastare, aveti dreptate. Stiam punctual cind anume s-a jucat runda ultima de pe Chatrier, dar am gresit la culegere si nici n-am vazut eroarea. Altfel, ramin pe aceeasi lungime de unda cu d-voastra, nu sint fan al injurarii pe mai multe voci a bietei Simona, care tocmai ca a dres masiv busuoicul tenisului romanesc in ultimii trei ani. In textul meu subliniam meritele ei, intr-un context comparativ si relativist. Intaream ideea ca nici macar Andrei Pavel, cel mai de seama tenismen al nostru de la Nastase incoace, nu poate sta alaturi de Simona Halep in planul performantelor. Intimplarea face sa stiu destul de multe despre fenomen, sa posed si o mica biblioteca de carti, sa fi fost de cinci ori cu acerditare la RG, asa ca nu-mi sta in fire sa arunc cu noroi atunci cind nu e cazul. Este foarte dificil sa evoluezi ca jucator profesionist, turneu saptamina de saptamina, tensiunea apararii punctelor, transformarea din outsider in favorit, stiluri diferite si suprafete diferite, si asta zece luni pe an.
cum toată presa românească e plină de simona halep, în 90% din cazuri fiind înjurată, fie de autorii articolelor, fie de comentatorii din subsol, fix asta mai trebuia, un articol și în „observatorul cultural”, prilej de erori majore („finala de la Roland Garros, în 2015” – în 2015 simona halep fiind eliminată de mirjana lucic-baroni) sau de continuarea procesului de bullyng la adresa ei, prin comentarii de-o reavoință și de-o ignoranță în înțelegerea fenomenului sportiv pe care, sincer, nu le înțeleg (dacă @lucid ar fi fost german, probabil ar fi împușcat-o pe angie kerber, eliminată și la madrid, și la roma, în primul meci)
De tot hazul: poza lui Halep (nu pierd vremea sa citesc articolul) tocmai cand a mai fost o data batuta de o oarecare, dovedind din plin ca prezenta efemera pe locul 2 mondial a fost doar o greseala a sortzii, repede indreptata. Smecheria cu Halep a fost ca si-a acumulat punctele doar din turnee cu participante de mana a doua iar cand a intalnit adversare din primele zece a luat in mai bine de 90% din cazuri o bataie deseori penibila. Victoria din 2014 cu Serena e exceptia care confirma regula.