Performanţe gălăţene
- 26-06-2008
- Nr. 429
-
Anca FLOREA
- Arte
- 0 Comentarii
Ajuns deja la cea de-a V-a ediţie, Festivalul Internaţional „Leonard“, organizat de Teatrul Muzical Galaţi, a propus un program divers, inaugurat cu o premieră – opereta Ţara surîsului de Lehar –, marcînd deopotrivă debutul de bun augur al sopranei Ana Condrea în ipostază de regizor, care a reuşit să contureze atmosfera specific orientală, să definească pregnant personajele într-o relaţie firească, pe coordonate tradiţionale. Şi scenograful Gheorghe Andreescu a fermecat publicul cu decoruri viu colorate şi costume fastuoase ori simpatice, de mare efect, iar coregrafia imaginată de Fănică Lupu a completat ambianţa cu graţia şi gestica dansului asiatic. Spectacolul a beneficiat de o distribuţie echilibrată, soprana Doina Scripcaru (de la Opereta bucureşteană), frumoasă, cu o prezenţă scenică într-adevăr cuceritoare şi un glas pe măsură, evoluînd alături de tenorul ieşean Adrian Ionescu, convingător în Su Chong, şi de tînăra soprană Iulia Florea – o reală surpriză în rolul Mi. Un excelent travesti a realizat Isabela Oancea în Eunuc, iar ceilalţi solişti şi-au susţinut rolurile cu dăruire şi plăcere, corul (pregătit de Eugen Dan Drăgoi) şi orchestra, sub conducerea dirijorului Sorin Oancea, au cîntat cu acurateţe şi aplomb, noua producţie fiind astfel un succes pentru… debutanta Ana Condrea şi, cu siguranţă, un titlu […]