„Pianiştii de astăzi trebuie să aibă mai mult curaj şi mai multă personalitate“
Interviu cu Mihaela Ursuleasa
- 15-01-2009
- Nr. 457
-
Cristina SÂRBU
- Arte
- 1 Comentarii
O întîlnire cu Mihaela Ursuleasa este întotdeauna o experienţă interesantă. Atît pe scenă, cît şi în discuţii particulare, pianista are întotdeauna de transmis un mesaj personal, sincer şi profund. Un tînăr artist talentat, inteligent, deschis, umblat în lume, cu o experienţă de viaţă şi de scenă care merită să fie cunoscute. De curînd, am putut-o asculta din nou la Bucureşti, într-un concert la Filarmonica „George Enescu“. Am vrut să folosesc această ocazie pentru a realiza un interviu în care să vorbim nu despre istoria devenirii sale, ci despre prezent, despre viaţa ei de astăzi, cu luminile şi umbrele ei inerente. Am convenit ca acest interviu să ocolească tiparul obişnuit. Nu vom vorbi despre reperele deja bine cunoscute ale carierei dumneavoastră, ci, în general, despre condiţia tînărului pianist concertist de real talent în… jungla vieţii muzicale internaţionale. Experienţa dumneavoastră ne va ajuta să înţelegem mai bine bucuriile, dar şi sacrificiile unei astfel de vieţi. În sfîrşit, cineva îmi pune o întrebare pe care o aşteptam de mult! Aveţi dreptate, despre anecdotica devenirii mele s-a vorbit destul; acum, sînt cine sînt, şi aştept altfel de întrebări. Încep prin a vă spune că despre pianistul de astăzi se crede că ar fi […]
„Mă cuprinde atunci un îngrozitor sentiment de frică ce durează pînă cînd ating prima clapă. Atunci totul se transformă, nu mai exist nici eu, nici pianul, nici publicul, există doar Muzica. Atunci încep să trăiesc cu adevărat şi să mă bucur. Tot ce precede această bucurie însă – călătoriile, studiul, gîndurile, obligaţiile sociale, momentele în care trebuie să iei hotărîri majore… – cere nervi foarte tari, un cap foarte rece şi… o inimă foarte caldă. Şi da, cel mai adesea, sîntem singuri cu munca şi cu grijile noastre.”