Pillat intrat la apa. Diluviu critic

Al. CISTELECAN Celalalt Pillat Editura Fundatiei Culturale Romane, Bucuresti, 2000, 364 p., f.p. „Nu-ncape vorba ca a-l mai citi azi pe Ion Pillat, in plina euforie a postmodernismului, e ceva negresit si de indata degradant. Sau, cu un vers stanescian, «un fapt de mare rusine». Simpla lectura e descalificanta fatal si compromitatoare mortal. Daramite o lectura de placere, care mai gaseste in Pillat resurse de vraja!“ Cu aceasta ironie isi incepe Al. Cistelecan studiul intitulat Celalalt Pillat. Nu am ales intimplator pasajul – printre glumele vioaie de mai sus se strecoara citeva intrebari „grele“ pe care cititorul le-ar putea insera cu usurinta si cinism, doar e postmodern, nu? Ipoteza este extrem de interesanta. Sa presupunem ca un cititor fara simtul umorului ar raspunde unor astfel de exercitii retorice cu niste intrebari fruste. De ce-ar fi degradant sa-l citesti pe Pillat? De ce-ti faci false probleme? Ce inseamna „euforie a postmodernismului“? Eu (acel cititor, nu eu, n.m.) sint postmodern, dar nu sint euforic decit in conditii precise. Te-ai gindit, criticule, ca in superioara ta ironie chiar ar putea fi mult adevar? „Resurse de vraja“? De mult timp n-am mai fost vrajit de carti; incerci sa ma convingi tu, autorule, ca ti […]