Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.
Pînă cînd, domnule Uioreanu?!
- 13-06-2013
- Nr. 677
-
Radu VANCU
- Actualitate
- 1 Comentarii
Credeam că vremurile în care scriitorii pot fi dați afară din redacții pentru delict de opinie sînt definitiv apuse. Și mai credeam, citind vulnerat despre anii ’50, că întrebarea oripilată „cum a fost posibil?!“ va admite un verb conjugat numai la trecut. Iată însă că, în 2013, întrebarea asta admite și timpul prezent: cum e posibil?! Ba mai mult, întrebarea cu pricina se desfoliază, ca o roză bolnavă, în mai multe întrebări la fel de vulnerate. Cum se poate ca, într-un Cluj care se vrea capitală culturală europeană, managerul uneia dintre revistele-fanion ale Transilvaniei să dea afară discreționar redactori (și încă ce redactori!) – pentru delict de opinie?! Cum se poate ca, față de acest abuz strigător la cer, Consiliul Județean Cluj să nu aibă nici o reacție?! Cum se poate ca Mircea Arman, recte numitul manager, să-i trimită la cimitir pe doi dintre intelectualii-fanion ai Clujului, Ion Pop și Ion Vlad, iar Consiliul Județean Cluj să nu ia imediat atitudine? Cum se poate ca (reiau aici o observație de pe Facebook a lui Daniel Cristea-Enache), în vreme ce Consiliul Județean Alba sprijină literatura, organizînd colocvii ale romanului românesc, fiind aproape de reviste precum România literară și Dilema veche, reunind […]
I. Clujul nu mai este ce a fost cândva. Dacă ar vrea cineva să-l acuze de provincialism, s-ar înșela. Nu mai e sfânta provincie unde se nasc și mor mari caractere. E doar curată și ieșită la lumină mahala. Toposul arată clar ca al mahalalei, dar e totuși foarte special, căci dintr-un spațiu prin definiție marginal, ce ar putea oferi mari posibilități de deschidere spre exterior, intelectualii orașului de azi au făcut unul perfect închis, cu legi rigide, cu obiceiuri de neschimbat, un spațiu în care pătrunzi doar pe cărări ferite și bătătorite, pe filiere verificate și răsverificate, cu acordul ”paznicilor” (care sunt în exclusivitate universitari), cu recomandări sigure, pupând o dată pentru totdeauna ”inelul” celui care te-a introdus.
Nimeni nu ar recunoaște, dar Mircea Arman a devenit simbolul răului absolut în cultură doar abia după ce a anunțat că vrea să schimbe totul (normal, inițial fără să revizuiască nimic), după ce și-a luat aceste insuportabile aere de independență și după ce a făcut declarații pe care cu siguranță nu avea voie de la ”nășicul” său să le facă. Fără ”protecția-protectoare”, iată omul !…și ce a mai rămas din el…
II. În urma acestei campanii obiective – dar masive – de informare asupra stării de spirit a sutelor de intelectuali români, ”fanioni” sau nu, dar – iată-i! – uniți peste mode și timp, după dezvăluirea tuturor secretelor cazului ”incredibildaradevărat”și după această înaripată și exabruptă adresare către homo politicus (în ciuda aparențelor, nu e el ”Bibicul”, nene Vancule !!!), OC, sper să mai apucăm să citim și altceva.
Nu de alta, dar așa cum s-a dovedit că până și pe Marte există forme de viață, există viață și cultură și în afara grosolanelor intrigi de care ”sistemul literar” românesc nu se poate dezbăra, există viață și cultură și în afara revistelor culturale din România, în afara culturii plătite de la buget…în afara culturii instituționalizate.
Dacă statul român nu ar mai da niciun singur bănuț pentru susținerea acestui tip de cultură, abia atunci s-ar putea vedea cine sunt adevărații creatori, intelectuali, scriitori, artiști, critici literari. S-ar vedea atunci cine nu poate trăi fără să scrie sau să picteze, cine e în stare să creeze fără să aștepte un salariu, fără burse în străinătate, fără premii și alte recompense, fără sinecuri, fără protecție politică, fără apariția garantată la TV și în revistuțe plătite de un biet popor care nu le citește ( de ce ar face-o?) și mai ales, fără promisiunea unor repezi ascensiuni sociale, a instalării în posturile de conducere care nu sunt în România nimic altceva decât surse mai mari și sigure de venit.
Cine, cine…? Și câți?