Plagiatul, politica și statul de drept

  • Recomandă articolul
Jale mare în ultimele zile pe capul națiunii române. Apeluri – „Citește și dă mai departe!” – scrisori deschise, îndemnuri mobilizatoare – „Jos Guvernul, apărați statul de drept!Veniți, cetățeni, patria e în pericol!“ –. mesaje și vînzoleală pe bloguri. Una peste alta: „Vrem guvern democrat!” Precum cucul părăsit de cuca literaturii – ce frumos scriam proză în anii ’80, mi se spune cu nostalgie, cînd alții mîncau șerbet și dulceață de trandafir, pe oftate și tăcute, iar acum s-a trezit spiritul civic în ei, iar al meu ar fi amorţit – încercăm și noi cîteva observații de actualitate. Ca să dovedeşti un plagiat, nu e nevoie de comisii de 20 de profesori, nici expertiza unor experți. Este nevoie numai de bună-cuviință. Avem aici cartea, alături este textul incriminat. Citim. Cînd colo, cînd dincolo, Dacă e la fel, e plagiat. Dacă lipsesc ghilimelele de rigoare sau nota care să trimită în josul pagimii sau la finalul capitolului (cărții) la lucrarea de unde s-a citat, nu e bine. E simplu: furt intelectual, plagiat. Am auzit fel de fel de bazaconii în aceste zile, de la oameni care ba sînt miniștri, ba sînt profesori universitari, cum că, de la Platon și Aristotel, de […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.

Comentarii utilizatori

Comentariile sunt închise.