Poetul Emilian Galaicu-Paun si papagalul Milarepa

Motto: „A murit Zabalotski, maestrul meu…“ Sapte ani batuti pe muchie si apoi inca alti sapte, poetul Emilian Galaicu-Paun a trait cu ferma convingere ca papagalul este cel mai bun prieten al mortilor. Incercarile mele de a-l aduce cu picioarele pe pamint se loveau de fiecare data de un zid inexpugnabil; orice argument in acest sens ricosa ca o minge de ping-pong, revenind spre propria-mi paleta, pentru a se izbi apoi de acelasi zid si a se intoarce impotriva-mi cu o viteza mult sporita. Duelurile noastre verbale aveau de fiecare data acelasi sfirsit: abandonam armele si paraseam cimpul de lupta, alergind cu miinile ridicate spre cerul napadit de tipetele prevestitoare de noi nenoriciri ale corbilor chisanaueni, cerind indurare omului si Domnului. Si daca Domnul se mai indura, omul Emilian raminea intransigent pe baricade. In cele din urma, satul de aceste hartuieli, mi-am plecat crestetul si am recunoscut ca papagalul e fiinta cea mai nobila de pe pamintul lasat in stapinire de bunul Dumnezeu lui Adam si tuturor urmasilor sai pina la a saptea mia spita. Poetul insa nu s-a lasat pacalit de tactica mea defensiva, ci a replicat: „N-am zis cea mai nobila, ci doar cea mai fidela…“. Amintindu-mi ca […]