Poezia anilor ’90

  • Recomandă articolul
Carti la „concurs“ In urma cu doua saptamini, la un an si o luna de la publicarea mult-discutatei noastre anchete consacrate Romanului romanesc al secolului XX, am gazduit in revista un nou „top“, si anume unul al Cartii de poezie a deceniului zece. De astadata – insa – nici o reactie… Sint – fireste – mari deosebiri intre cele doua operatiuni. Prima, ancheta despre roman, a avut in spate o revista, adica eforturile unei intregi (chiar daca mici!) echipe redactionale, in timp ce a doua, intitulata „concurs“, a fost initiativa individuala a lui Marian Draghici. Poet, acesta din urma este totodata secretarul Sectiei de poezie a Asociatiei Scriitorilor din Bucuresti (filiala cea mai populata a Uniunii Scriitorilor din Romania), dar si-a organizat „concursul“ de unul singur. Editura care ar urma sa reediteze cartile clasate pe primele 10 pozitii ii apartine si banuiesc ca n-a putut oferi nici o „logistica“ (se numeste Calea Mosilor, dupa domiciliul proprietarului; nu stiu sa fi publicat pina acum vreun titlu). De unde si diferentele de anvergura dintre cele doua proiecte: ancheta despre roman a „acoperit“ un secol si a mobilizat peste 100 de critici si istorici literari (dintre cei peste 200 invitati sa participe), in […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.

object(WP_Term)#12882 (11) { ["term_id"]=> int(19326) ["name"]=> string(7) "Nr. 901" ["slug"]=> string(6) "nr-901" ["term_group"]=> int(0) ["term_taxonomy_id"]=> int(19326) ["taxonomy"]=> string(7) "numbers" ["description"]=> string(0) "" ["parent"]=> int(0) ["count"]=> int(31) ["filter"]=> string(3) "raw" ["term_order"]=> string(1) "0" }