Poezia ca problemă personală

Desprins, parcă, din discografia grupului Paraziţii, dar cu trimiteri explicite la un comentariu critic al lui Negoiţescu, titlul celui mai nou volum al Angelei Marinescu, Probleme personale, ne-ar putea induce ideea unei dimensiuni biografice pregnante. Fără îndoială, biografismul cel mai crud, în sensul unei echivalenţe implicite între viaţa trăită şi viaţa transpusă în text, este suportul pe care se construieşte întregul eşafodaj al acestei poetici a directeţii. Căci ce poate fi mai direct decît exhibarea (aparentă sau nu) a „problemelor personale“? Totuşi, în cazul poeziei Angelei Marinescu, echivalarea existenţei cotidiene cu existenţa textuală este insuficientă. În acest context, devine necesară o ecuaţie tridimensională, în care poezia (sau literatura, într-un sens general) se substituie, în ultimă instanţă, existenţei în text. Altfel spus, biografia este proiectată în poem, însă filtrul care intervine este tocmai această dimensiune autoreferenţială. Parcă mai mult ca niciodată, Angela Marinescu se plimbă (ca să folosesc o metaforă specifică poeziei sale) prin propriile poeme cu instrumentele la vedere sau, cel puţin, cu intenţia de a ne inculca ideea că asistăm la o disecţie (ba chiar la o autodisecţie) pe viu: „este dreptul meu de a face caz, pe de altă parte, de un asemenea/ dar de la Dumnezeu, să […]