Poezia e la Bistriţa
- 23-07-2009
- Nr. 484
-
Cezar GHEORGHE
- Actualitate
- 1 Comentarii
După cum aţi aflat din numărul trecut, revista Observator cultural a fost invitată la Festivalul de Poezie şi Muzică de cameră Bistriţa 2009 (16-19 iulie). Cele trei zile de lansări, evocări, muzică, discuţii şi lecturi publice au demonstrat încă o dată importanţa descentralizării spaţiului cultural autohton. Descoperirea personală a spaţiului cultural bistriţean a fost însoţită de plăcuta surpriză a unui festival care, încă de la prima ediţie, a impus un model demn de urmat. Organizarea a fost ireproşabilă, Festivalul beneficiind de sprijinul Societăţii de concerte Bistriţa şi de cel al Primăriei Municipiului Bistriţa. Sub titlul „Poezia e la Bistriţa“, coordonatorii Gavril Ţărmure, Marin Mălaicu-Hondrari şi Dan Coman au conferit un ritm dinamic şi o structură mobilă manifestării, lecturile de poezie şi lansările de carte fiind alternate cu evocări, expoziţii şi concerte muzicale. Au citit în cadrul Festivalului Adrian Popescu, Ana Dragu, Florin Partene, Daniel Bănulescu, Doina Ioanid, Oana Cătălina Ninu, Ion Mureşan, Octavian Soviany, Dan Sociu, Teodor Dună, Romulus Bucur, Constantin Acosmei, Adela Greceanu, Cosmin Perţa, V. Leac şi Ioan Pintea. Senzaţia personală a fost aceea a unui festival organizat în mod profesionist, a unui loc în care nivelul fiecărui poet este dat de poezia pe care acesta o […]
congratulations mosqueteros!