„Ponta nu este un criminal“

Dialog cu Nora IUGA

  • Recomandă articolul
Fiindcă se pare că Victor Ponta vrea să tragă pe linie moartă cultura autohtonă, intelectualii români îl atacă pe premier. Scriitoarea Nora Iuga pledează în apărarea omului politic şi califică atacurile virulente la adresa ţării ei în mediile internaţionale drept exagerate, ba chiar nefondate.   Mircea Cărtărescu a declarat că România s-ar afla pe marginea prăpastiei şi că, dacă acest proces antieuropean împotriva valorilor civilizaţiei continuă, „noi nu mai putem trăi în România“. Îi împărtăşiţi opinia? Da, dar numai în parte. Sînt întru totul de acord cînd spune că România s-ar afla pe marginea prăpas­tiei. Sînt mulţi în ţara mea care au ajuns să-şi privească patria drept o colonie. Ceea ce nu este încă un fapt dovedit, însă există ideea tendenţioasă că România ar avea o atitudine ostilă faţă de Europa şi de Uniunea Europeană. Ne-am dorit întotdeauna să fim priviţi şi noi – care ne-am născut pe acest continent – drept europeni. Aceasta a fost cea mai mare victorie pe care am realizat-o şi cea mai mare bucurie trăită de noi, cînd am fost, în cele din urmă, recunoscuţi ca atare.   Dar tocmai de aceea, pentru că bucuria acestui proces istoric a fost atît de mare, acum formulările […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.

Comentarii utilizatori

Comentariile sunt închise.