Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.
Porniri fabulatorii (I)
Gheorghe CRĂCIUN – Femei albastre
- 19-07-2013
- Nr. 682
-
Daniel CRISTEA-ENACHE
- Literatură
- 1 Comentarii
O tendinţă mai generală a prozatorilor noştri „optzecişti“, în ultimii ani, este aceea de a schimba centrul de greutate al textului: dinspre experimentul prozastic pur, spre proza, mult mai deschisă faţă de cititor, a unor experienţe. În anii ’80, textualismul hard fusese şi un mod de a evita „realismul“ impus de oficialitate ori tolerat de ea, sub un anumit unghi de atac (abuzurile epocii Dej, în contrast cu deschiderea epocii Ceauşescu). Textualiştii erau evazionişti nu în raport cu realul – cum s-a mai afirmat –, ci cu un real prefabricat ideologic şi livrat pentru a fi într-un anume fel ficţionalizat. A refuza o asemenea ficţiune era deci un gest de curaj, iar nu unul de conformism. Un curaj deopotrivă politic şi estetic: politic, prin refuzul ideologiei unice modelator-deformatoare, estetic, prin îndepărtarea publicului mai larg. Textualiştii şi-au asumat aceste riscuri, fiind subcotaţi la bursa literară şi împinşi într-o marginalitate care, în fond, le convenea. Experimentul nu se regăseşte în centrul canonic, ci poate avansa către el, în epoca următoare şi în structura culturală ulterioară. Dispariţia cenzurii şi naşterea unei alte societăţi, după 1990, au schimbat, într-un mod destul de firesc, aceste coordonate, făcîndu-i pe „optzecişti“ (la vîrsta maturităţii creative) […]
Vazand acum, una langa alta, oglinzile cu Femei albastre, (re)constat ca o carte care ajunge la tine devine cartea „ta” si numai a ta. Dupa ce o citesti incepi sa vorbesti/scrii despre cartea „ta”; ar trebui sa-i multumesti cartii care – devenita fereastra – iti faciliteaza zborul acesta de dincolo de ea, roiul acesta de cuvinte, propozitii, fraze alcatuite, mestesugite intr-un limbaj tot mai avantat. As fi preferat un comentariu mult mai simplu in aparenta, mult mai folositor decat repetatele sintagme autor-narator etc.. Mi-a trezit interesul referirea la proza lui Camil Petrescu si a lui Anton Holban, de pilda. M-a facut sa zambesc trimiterea la pagina pentru textul citat, ca pe vremea in care copiii descopereau la scoala pasajul acela incendiar din romanul Rascoala, despre care se vorbea in secret, care era citit pe sub banca sau in mare taina, acasa. Ma gandesc daca nu cumva ar trebui sa schimbam ceva si in apucaturile din literatura despre literatura. As prefera, de pilda, sa nu mi se vare in cap ideea ca romanul nu a fost terminat; ori poate aici este o provocare, ma gandesc, pentru ca eu, cititor, sa am stralucita idee ca acesta este si farmecul romanului in momentul acesta, ca destinul a facut in asa fel incat sa nu existe un final, nu stiu, nu sunt critic literar, vedeti dv.cum o spuneti mai bine, ca stiti mai bine. Insa pe cuvant ca as incerca un comentariu eliberat de clasificarile si etichetarile aparute in limbajul de specialitate din ultimii nu stiu cati ani.