Povesti de santier

Nicolae STRAMBEANU Scrisoarea pe care nu o vei citi niciodata Editura Humanitas, Bucuresti, 2006, 309 p. La inceputul lui 2005, ma alaturam corului de voci care nu pregetau sa laude cartea de debut a lui Nicolae Strambeanu. Evanghelia dupa Arana facea o figura singulara, in amalgamul romanelor scrise in dispret fata de stil si constructie. Prozatorul demonstra atunci ca nu e niciodata prea tirziu nici sa debutezi, nici sa revii la forme apuse ale naratiunii (romanul picaresc). in acest moment, literatura postdecembrista abunda in abordari in cheie minimalista ale epocii comuniste, in revizitari (iata un cuvint frecvent azi) ironico-umoristice ale perioadei de dinainte de ’89, iar tendinta s-a transmis si filmelor despre epoca respectiva aparute in 2006. Scrisoarea pe care nu o vei citi niciodata se vrea a fi o astfel de reconstituire parodica a „intunecatului deceniu noua“. Realism minimalist, asezonat cu anecdote lejere Ce se mai pastreaza din neopicarescul romanului anterior? Micronaratiunile fiecarui capitol, aproape autonome unele fata de altele, tind sa pulverizeze firul narativ principal, tind sa distraga atentia de la tema centrala a romanului: asteptarea unui verdict, care sa elibereze personajul de universul inchis al combinatului, sa-i permita intoarcerea acasa. O naratiune dupa chipul si asemanarea personajului, […]