POVESTIRI DIN STRADA MICĂ. România fără poezie

Poezia nu mai face parte din valorile noastre decît la moartea poeţilor; şi atunci, doar pentru cîteva ceasuri ale lacrimilor unora dintre apropiaţii lor. Tranziţia, s-ar spune, ucide poezia. Dacă mă uit, o generaţie întreagă de miniştri a murit. Închipuiţi-l, de pildă, pe Mircea Nedelciu prim-ministru; pe Alexandru Muşina şi Gheorghe Crăciun la Interne şi la Finanţe. Apoi, pe Mariana Marin la Cultură. Pe Traian T. Coşovei la Externe, depăşind orice negociere prin volubilitatea sa nesfîrşită. Pe Nino Stratan, purtător de cuvînt al premierului. Pe Andrei Bodiu, la Învăţămînt. Aceasta a fost schimbarea pe care o aşteptam de mult, dar specialiştii s-au mutat. Nu este prea frumos ce se întîmplă. Pentru că, dacă, de pildă, Alexandru Nancu ar fi fost patriarh, fericirea noastră nu am aştepta-o numai din cer, ci, într-un anume fel, ar fi fost şi pe pămînt.   Dar iată că lucrurile nu se petrec astfel. Într-o frîntură a umanităţii în care artiştii, ca şi leproşii, trăiesc şi nu ştiu ce înseamnă evaziunea fiscală, lumea arată aşa. Lipsită din ce în ce mai mult de poezie, România o duce din ce în ce mai rău fără ea. Pînă şi istoria literaturii a rămas fără sediu, graţie unor moşteniri […]