PREMIILE VLADIMIR COLIN. Faceţi Unu – faceţi Doi!

Există, desigur, o „mare dificultate obiectivă a atribuirii unui premiu, altfel zis, o fatalitate a nedreptăţilor“, pe care o constata, în aceste cuvinte, reputatul şi regretatul critic literar Laurenţiu Ulici, în antologia Nobel contra Nobel, apărută în 1988. Există, de asemenea, şi o anumită relativitate a premiilor literare, iar pe cale de consecinţă, şi o detaşare senină cu care ele s-ar cuveni a fi privite de contemporani, inclusiv de fericiţii laureaţi, inclusiv de nefericiţii aspiranţi pe care premiul i-a ocolit, pe care s-a întîmplat să-i ocolească pentru moment. Pentru că un premiu literar nu înseamnă automat şi neapărat valoare, deşi înseamnă indubitabil succes. Iar între succes şi valoare nu întotdeauna există semnul egalităţii, după cum ne spune sociologia literaturii, dar şi bunul simţ. Succesul trece, valoarea rămîne.                                                                                                                                        Dar, dacă nu presupune în mod necesar valoarea, premiul literar nici n-o exclude, ba o poate chiar semnala în unele (cît de multe?) cazuri, acolo unde (şi dacă) realmente există. Dar chiar şi aşa, chiar dacă logic nu avem de-a face cu un raport de implicaţie necesară, ci doar cu unul de virtuală implicaţie, de compatibilitate, de probabilitate, chiar dacă nu ne poate furniza certitudini, ci doar eventualităţi – premiul literar […]