Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.
Presa nu moare, ziariştii nu se predau
- 22-10-2010
- Nr. 547
-
Ovidiu ŞIMONCA
- Editorial
- 23 Comentarii
Există o tendinţă pernicioasă de a judeca presa românească la modul global şi de a o considera, tot la modul general, vîndută mogulilor şi aflată în servitutea acestora. Economic, presa românească este în cădere: au scăzut tirajele, se recuperează extrem de greu banii de la difuzori (sau nu se mai recuperează niciodată, a se vedea cazul Rodipet, care nu şi-a mai onorat datoriile de plată la multe publicaţii, inclusiv Observator cultural), piaţa de publicitate este în regres. Dar, luaţi individual, mulţi jurnalişti oferă informaţia corectă şi doresc să aducă un plus de înţelegere acestei lumi. A judeca jurnalismul românesc doar în funcţie de ce se întîmplă, acum, în trustul Realitatea-Academia Caţavencu este un mod de a simplifica şi de încadra într-un „pat al lui Procust“ o presă în care diversitatea este, totuşi, o certitudine. În acest moment, se rediscută (şi e foarte bine că se întîmplă acest lucru) despre independenţa presei şi imixtiunile în politica editorială. Pornind de la „stenogramele“ publicate luni, 18 octombrie, şi marţi, 19 octombrie, în care erau reproduse diverse discuţii dintre Sorin Ovidiu Vîntu şi angajaţi ai trustului de presă Realitatea-Academia Caţavencu, se concluzionează că Realitatea TV era controlată de Sorin Ovidiu Vîntu, care dicta […]
Ca simplu cititor de carti,impatimit chiar,si iubitor de cultura,imi permit sa pun o intrebare:atunci cand diversi neica-nimeni,sau chiar un I.P.Culianu(odihneasca-se in pace!)l-au facut zob pe Eminescu,n-am vazut nici o mare constiinta din cercul elitei intelighentiei Liiceanu-Patapievici-Plesu,si cine mai este agreat in acel cerc,zic deci ca nimeni nu a sarit sa puna lucrurile in dreapta lor masura.
Sa inteleg eu,umil consumator de capodopere,ca dl.Liiceanu este altceva decat Eminescu?
O,da,asta inteleg!
,,Cu stima pentru toti cititorii de buna credinta. Ovidiu Simonca”
…asa incheie dl. O.S. o recenta postare pe forum, inducand un silogism de logica elementara care sugereaza ca ar exista si o categorie a cititorilor de rea credinta. Asa sa fie oare ? Personal ma indoiesc si cred ca formularea citata este cel putin nefericita, daca nu chiar insidioasa. Cu atat mai mult cu cat, in articolul de mai sus, el se arata mult mai tolerant cu confratii sai jurnalisti, inclusiv cei care ,,..nu respecta exigentele generale ale presei”, considerand ca si opiniilor acestora ,, trebuie sa li se acorde prezumtia de buna -credinta” . Un rationament fals si discriminator. Sorry. Cu stima
faptul ca ma consideri ata de tanara este, in sine, magulitor… De-aceea te scuz ca ma tutuiesti cu atata „nonsalanta” (e un eufemism, stimabile, ia-l ca atare!). Dar, cata vreme nu-mi cunosti identitatea reala, sfatul meu ar fi sa nu te hazardezi in afirmatii/consideratii & vorba dumitale, „vise”… Poate ca eu am ajuns demult acolo unde doream sa ajung… fiind , nici mai mult nici mai putin decat un om care s-a realizat singur si fara gretoasele comporomisuri atat de necesare unora, atunci ca si acum. Si poate ca „operele” mele, mai mult sau mai putin geniale, nu sunt deloc „viitoare”… ele EXISTA, cu sau fara voia dumitale sau a maestrilor pe care ti i-ai ales… Astfel incat EXIST si eu… ce zici, imi permiti?!
Te crezi in „gasca” autorilor unor viitoare opere geniale.
Un oarecare a spus cu ceva timp in urma „Nu”, dinozaurilor din acea vreme. Si a ajuns nemuritor francez.
Tu ce vrei sa ajungi?
Foarte frumos! Dar ce sa fac daca mie nu-mi plac statuile cu gauri si, mai cu seama, stauile cu gauri ale celor care in loc sa si le puna in ograda personala, le-au si plasat, inca din timpul vietii, direct in piata publica? Asta inseamna sa existi? Dar oare eu, sau dl Simonca sau oricine altcineva n-am putea fi autorii unei/unor capodopere nedescoperite inca de domul director al „Humanitas”? Cum de sunteti atat de sigur, d-le Plesu, ca macar unul din „gasca” noastra nu va fi candva intemeietorul unui sistem filosofic adevarat? Ceea ce, de altfel, va dorim si dvs.! Deoarece A FI FILOSOF INSEAMNA A AVEA UN SISTEM! – Altminteri tot romanul s-a nascut fie poet, fie eseist, fie traducator (luati, va rog, in consideratie toate sensurile acestui cuvant!). Prin ce anume EXISTATI dvs. mai mult decat noi? Cine v-a dat „certificate de existenta”, cine le-a parafat si aprobat? Iar daca vorbim liber, apreciem liber si (scuzati!) existam liberi intr-o tara (inca) libera, asta inseamna ca suntem „resentimentari”? Adica daca nu inghitim pe loc si pe nemestecate tot ce ne sfatuiti dvs. sa ingurgitam, ba mai mult decat atat, am citit si noi, la viata noastra o gramada de carti inclusiv ale unor filosofi veritabili, invatand cu acest prilej sa-i deosebim de eseistii mai mult sau mai putin inspirati, mai mult sau mai putin dilematici, SI INDRAZNIM SA SPUNEM CA IMPARATUL E GOL, asta ne transforma dintr-o data in niste bieti „resentimentari”, fara simtul umorului si care nici macar nu exista?! Oare?!
,,Vorbesc însă de cei care îşi întreţin umorile sumbre încercînd să producă fisuri în mantaua cîtorva personaje notorii, fie ele antipatice sau mai puţin antipatice, dar care şi-au cîştigat, prin prestaţia lor civică şi profesională, dreptul de a fi trataţi cu un minim respect. O regulă de bun-simţ ar fi aceasta: ca să conteşti statutul cuiva, trebuie să ai tu însuţi un statut. Să exişti. Să pui, la o adică, ceva pe masă. Nu orice nubilă ţanţoşă poate ieşi la portiţă ca să bombăne genunchii Ginei Lollobrigida. E nevoie de un dram de îndreptăţire, de oarecare acreditare: să fii măcar Miss Ferentari, sau Miss Tecuci! Altfel, asistăm la un spectacol ridicol, în care se dă cu golul în plin, cu cvasi-nimicul în ceva consistent. Ca să demolezi o autoritate, trebuie să fi cîştigat, la rîndul tău, o autoritate cît de cît comparabilă. Despre cineva care a tradus în limba română Platon, Heidegger şi Schelling, care a oferit o ediţie critică a lui David Armeanul (ultimul comentator grec al lui Aristotel), care a scris cîteva cărţi de filozofie originală şi a marcat cel puţin o generaţie cu Jurnalul de la Păltiniş şi cu Epistolarul, despre cineva care a întemeiat o editură prestigioasă cum este Humanitas şi a format cîteva serii de studenţi prin prelegerile sale universitare, despre cineva de genul ăsta nu se poate pronunţa, cu o nonşalanţă de bistrou, orice scrib nărăvaş, incapabil să sară peste propria lui umbră. O carte de interviuri (care trăieşte în primul rînd prin cei intervievaţi) nu e o carte de vizită suficientă pentru a intra pe scenă cu grimase jupiteriene. Autorul, mai curînd placid şi incolor pînă la o vreme, s-a descoperit brusc năpădit de hormoni. O unsuroasă poftă de succes (dacă nu cumva un oportunism servil) îl face să sară etapele şi să ridice sever degetul mai sus decît i-o îngăduie propria statură. Un altul, a cărui prestaţie publică se reduce la o carte de bombăneli acre plus o antologie de alte cîteva bombăneli, se mişcă şi el elastic prin peisaj, încercînd să-şi facă un portret prin mîzgălirea cîtorva portrete ceva mai curăţele. Îţi vine să întrebi: cine sînteţi fraţilor? În numele cărei isprăvi personale vorbiţi? De ce vă irosiţi tinereţile aruncînd, otrăviţi, cu praştia? Daţi-ne ceva! Altceva decît resentimentele dvs. ambalate „jurnalistic“ sau „sociologic“. Scrieţi ceva solid, impozant, pentru instrucţia şi plăcerea cititorilor. Ocupaţi-vă de înzestrarea proprie, nu de găurile din statuia altora! Mîrîiala nu e o specie a creativităţii. Regăsiţi-vă! Agitaţia dvs. bilioasă nu ajută şi, de fapt, nu interesează pe nimeni! Prin verdictele dvs. iritate, cei vizaţi nu pierd nimic, iar dvs. nu cîştigaţi nimic. Încercaţi, în sfîrşit, să existaţi! Şi dacă n-o faceţi, nu daţi vina pe cei care există deja. Nu vă stă în cale nimic, în afara propriei dvs. îndîrjiri. Vă războiţi cu „intelectualii lui Băsescu“? Să fim serioşi. Nici Liiceanu, nici Patapievici nu s-au inventat în 2005. Şi nu vor dispărea în neant după încheierea acestui mandat prezidenţial. Încercaţi o mică terapie prin umor: de ce să combateţi „găştile pentru“ întemeind, simetric, o „gaşcă anti“. Penser contre c’est penser comme! Adică cine se încăpăţînează să beştelească cade pînă la urmă exact în păcatul pe care îl reproşează celor beşteliţi: psihologia de haită, solidaritatea impură, iluzia puterii.”
Aparut in Dilema veche, nr. 349, 21 octombrie – 27 octombrie 2010
Confirm autonomia slutarnic-est-etică, dnă. Violeta.
O carte de interviuri nu traieste, in primul rand, prin cei inervievati! Cel care pune intrebari este un personaj esential, iar raspunsurile vor veni, intotdeauna, in functie de ceea ce se intreaba. Un interviu reusit este, de multe ori, o corrida – nu se stie de la inceput cine va cadea lat la sfarsitul „discutiei”. Sigur, exista si „interviurile in genunchi” – alea cu care e obisnuit dl. Plesu… sau alea care se faceau, de obicei, apropape intodeauna, inante de 1990 (Dl Rogobete poate sa confirme sau sa infirme ceea ce scriu…) .Domnule Victor L., eu nu pe dvs. va contrazic -nu sunteti, in acest caz, decat un intermediar, cineva care vehiculeaza ideile altcuiva. Dar dl. Plesu ar trebui sa stie ceva elementar pentru un filosof: importanta intrebarilor, a celui care si le pune sau le pune, precum si a felului cum aceste intrebari sunt puse… Numai si numai in functie de intrebare se poate naste raspunsul. Asa zisele „interviuri” sunt, de fapt, DIALOGURI! Dl. Plesu ar trebui, cred, sa faca un mic exercitiu de memorie si sa-si reaminteasca de… Dialogurile lui Platon, de exemplu…alea cu Socrate, care „neintervievat”, ar fi ramas un ilustru necunoscut. Socrate insusi a vorbit o gramada despre faptul ca intotdeauna, cineva trebuie sa intrebe – iar acela care intreaba este extrem de important in economia desfasurarii unui text. De unde si pana unde dispretul domnului Plesu pentru „cel care intreaba”? E ignoranta? E rea vointa? E tupeul cuiva care odata ajuns in stadiul de „guru” al natiunii, crede ca, prin urmare, poate spune/scrie/vorbi orice, oricand? Pentru ca stie ca nimeni n-o sa-l intrebe, de exemplu, ce s-a intamplat, atunci, in seara celebra a despartirii sale de Traian Basescu? Si in acel moment de gratie, cine a fost cel care a intrebat, cine a fost cel care a raspuns, si CUM?Oare chiar crede dl. Plesu ca nu va trebui sa raspunda, niciodata, nimanui, despre atatea lucruri pe care ar merita sa le stim si noi?Cei multi, desculti si ignoranti numai fiindca n-am batatorit calea care ducea la Constantin Noica… cu voie de la politie, desigur, caci trebuie sa fii complet idiot ca sa-ti imaginezi ca, pe atunci, se putea altfel.
Si daca nu doresc?!
Cu mintea, nu tot atat de bine ca dvs., multumesc de intrebare! In rest, hai s-o lasam balta si sa spalam rufele \”in familie\”!
Dle Simonca,
cred ca ati citit pe sarite:
„O carte de interviuri (care trăieşte în primul rînd prin cei intervievaţi) nu e o carte de vizită „.
Domnule, ce ma „seaca” pe mine, si aici Violetta puncteaza mai bine, este ca fiecare „aluneca” si analizeaza care ziarist a fost, care n-a fost, care si cat a fost etc.! Dar nimeni nu pune intrebarea esentiala: „cine si de ce m-a inregistrat, bai musiu?”
Argumentul domnului Simonca, cum ca stenogramele fac parte din dosar etc., nu tine! Sau nu o asa campanie de presa trebuia sa se declanseze …Sau sunt eu cazuta in cap!
Am facut o confuzie. Mesajul dvs nu mi se adresa. Imi cer scuze. Intr-adevar, ar trebui mai multa retinere in a cataloga un jurnalist drept „sluga”. Va respect, asa cum respect orice cititor care are opinii decente si argumentate.
Dacă argumentaţia este completă, aveţi perfectă dreptate, dle. Şimonca, mai ales când, exacerbând argumentul autorităţii, preopinentul supralicitează bibliografic neţinând cont de istoricitatea şi eventuala perisabilitate a ideilor ( de regulă, rupte din context), în fond mesajul ascuns fiind cel al ciclităţii şi fatalismului istoric – tribal, maniheic. Şi absolutismul moralist al dlui. Liiceanu tocmai prin aceasta păcătuieşte.
am scris că mulți jurnaliști au devenit slugi, nu am spus, Doamne ferește toți, de aceea reacția nervoasă a lui Ocidiu Șimonca, îl cunosc și îl respect, mi se pare ciudată, ca să nu mai spun de curajoasa ESTHER, nume biblic de la ASTHARTEA, care nu-și declină nicicum identitatea, dar mă ca insultă pe ici pe colo, este chiar ridicolă. Nu sunt slugă și nu am fost, scriu ce îmi place și unde îmi place, nu scriu bine, dar scriu ce cred că pot înțelege. Salut prietenelor.
dacă doriți să știți cine sunt și ce fac mă găsiți pe borismarian.blogspot. com., nu vă cunosc , eu discut pe text, nu pe himerele din mintea Dvs.Cum stați cu mintea?
@victor L
Mi-ar fi placut ca domnul Plesu sa ma desfiinteze cu nume si prenume. Mi-as fi dorit sa ma numeasca. Numele meu nu apare nicaieri, in textul din „Dilema veche”.
Sa presupunem ca „poza mea fuge printre rinduri”.
Ce l-a enervat atit de mult pe domnul Plesu in ce am scris? Cind m-am referit la Gabriel Liiceanu?
Am scris, intr-adevar, acum doua saptamini, in „Observator cultural”, un text intitulat „Cine s-a suparat pe Herta Muller”, in care comentam trei articole de ziar (doua ale lui Nicolae Manolescu, din „Romania literara” si din „Adevarul”, unul al lui Mircea Cartarescu din „Evenimentul zilei”) si o interventie la TVR1, sustinuta de Gabriel Liiceanu, invitat in emisiunea „Ultima editie”.
In calitate de jurnalist, n-am dreptul sa comentez interventiile facute intr-un mediu jurnalistic de Gabriel Liiceanu?
In calitate de jurnalist, nu pot sa comentez modul in care s-a prezentat Gabriel Liiceanu in dialogul avut cu Herta Muller, la Ateneul Roman?
A vorbi despre Gabriel Liiceanu – omul public si omul care apare la televizor – cred ca este permis oricarui jurnalist de la o revista culturala. As zice ca-i obligatoriu, pentru o revista culturala care isi propune sa aiba in atentie evenimentul cultural, sa prezinte si sa interpreteze asemenea intilniri culturale.
Domnul Plesu sustine ca nu-mi permite „statutul” si „autoritatea” sa discut despre cineva care „a tradus în limba română Platon, Heidegger şi Schelling, care a oferit o ediţie critică a lui David Armeanul (ultimul comentator grec al lui Aristotel), care a scris cîteva cărţi de filozofie originală şi a marcat cel puţin o generaţie cu Jurnalul de la Păltiniş şi cu Epistolarul, despre cineva care a întemeiat o editură prestigioasă cum este Humanitas şi a format cîteva serii de studenţi prin prelegerile sale universitare” – cum scrie in „Dilema veche”.
Prin urmare: domnul Plesu imi sugereaza sa tac, de acum inainte, ori de cite ori apare la televizor sau in public Gabriel Liiceanu. N-am „statutul” si „autoritatea” sa privesc o emisiune de televiziune in care este invitat Gabriel Liiceanu, n-am „statutul” si „autoritatea” sa scriu despre o dezbatere publica unde participa Gabriel Liiceanu.
Dar daca vad, din intimplare, cum deschide usa Gabriel Liiceanu, am dreptul sa ma uit sau trebuie sa intorc capul in alta parte?
Poate ca in articolul domnului Plesu nu e vorba despre mine. Poate ca este vorba de un alt jurnalist cultural. Situatia nu se schimba. Jurnalistii au dreptul si au datoria sa scrie – si critic – despre orice om care se exprima public, inclusiv despre Gabriel Liiceanu.
Eu asa lucrez la „Observator cultural”, in conditii de libertate, de curaj, de analiza argumentata, de directete in exprimare. Ma simt foarte bine lucrind cu redactorul-sef al publicatiei, Carmen Musat, si cu echipa de la „Observator cultural”, respectind impreuna lucrul cel mai de pret in presa: informarea cititorului, cu evidentierea nuantelor si cu spirit critic.
Daca domnul Plesu are alta parere, l-as ruga, in primul rind, sa dea numele jurnalistului si numele publicatiei. Informarea cititorului incepe de aici: de la numirea celui cu care polemizezi. E adevarat ca daca mi-ar fi dat numele, articolul domnului Plesu s-ar fi putut lesne incadra la ceea ce in presa se numeste „atac la persoana”.
Cu stima pentru toti cititorii de buna credinta,
Ovidiu Simonca
Dle Simonca,
nici pina acolo; presa are nevoie de variatie, dece sa fiti eliminat din bransa? n-a fost mazilit nici Chirieac.
Referitor la articolul din Dilema veche voiam sa spun ca are dl Plesu o abilitate la scris incit, desi nu va cunosc, citind, mi se parea ca poza dvoastra fuge printre rinduri.
@victor L
Am citit. Si?
@bmarian
Sint jurnalist. Si sluga, dupa parerea dumneavoastra. Mai departe?
@victor L si @bmarian, va sugerez sa nu va opriti aici: ati putea initia o petitie/ un memoriu pentru eliminarea mea din presa.
@Violetta
Aceste stenograme fac parte din dosarul deschis la Tribunalul Bucuresti impotriva lui Sorin Ovidiu Vintu. Ele pot fi citite de oricine. Cita vreme sint publice, cita vreme nu li s-a contestat veridicitatea, se discuta pe marginea lor. Problema relevantei acestor inregistrari este una extrem de importanta. Mi se par mai relevante pentru tipul de presa care s-a facut in trustul Realitatea (cu nuantele pe care le-am pus in articol), decit pentru proces.
Intr-adevar, e posibil ca foarte multa lume din aceasta tara sa fie inregistrata, sa i se asculte telefoanele, asa, pur si simplu, nu neaparat ca proba pentru „favorizarea infractorului”. Dar, „ce-i in gusa e si-n capusa”, ce scrii in revista, vorbesti si la telefon. Intr-adevar, daca tot traim in carnavalul ascultarilor, da, sa se dea drumul la toate inregistrarile.
… a schimbat calimera de mai multe ori s-a vazut foarte bine si nu era greu de banuit cam care ar fi putut fi motivele. Extrem de grav mi se pare insa faptul ca nici macar dvs. domnule Simonca, nu spuneti clar, esentialul: anume ca au fost facute publice niste convorbiri telefonice care nu aveau nici o legatura cu invinuirea ce i se aducea lui SOV. Si chiar daca ar fi avut vreo legatura, tot nu trebuiau sa devina publice – procesul este deocamdata in curs!!!! Nu sunt o sustinatoare a lui SOV. Nici o admiratoare neconditionata a jurnalistilor sai. Dar e o chestiune de principiu! Pe care nici macar prea-inteleptul domn Plesu nu poate sau nu vrea s-o observe. Atata timp cat se procedeaza asa, orice abuz e posibil. Azi citim convorbirile telefonice ale lui SOV… maine le-am putea citi pe ale d-lor Patapievici, Plesu, Liiceanu& comp. Ma rog… pe mine una nu ma incurca… Dimpotriva, abia astept!!!!
Domnia voastra, acolo unde lucrati, sunteti altceva decat o prea-plecata sluga? Fara a avea macar scuza ca sunteti bine platit? Te pomenesti ca va credeti o persoana integra si om de cultura pe de-asupra!!!Si tocmai nimerit sa dati altora lectii!!! Cine sunteti, de unde veniti, cum ati ajuns dvs. sa lucrati in presa? Bineinteles daca aia se poate numi presa…pfui!
Dle Simonca,
sa nu pierdeti articolul dlui Pleşu din Dilema veche.
Aveti un porttret exceptional.
Aceasta-i analiză de varan cultural, dom’ Şimonca.
am citit ce vorbeau Stelian Tănse și Corina Dragotescu cu SOV și am pierdut ultiemel iluzii despre integritatea multor jurnaliști, chiar oameni de cultură, pfui!