Preţul amintirii

Era un bărbat în vîrstă care odată fusese înalt. Purta o gabardină pătată şi o cravată neagră, cu un nod făcut cu neîndemînare sau cu nepăsare. – Nu puteţi să-mi daţi mai mult? a insistat. – Credeţi-mă, dau mai mult decît aş putea să scot pe ea, doar aşa, ca să-mi atrag norocul, am explicat. Deşi nu pare, chestia asta vrea să fie o afacere. Chipul îi fu umbrit de un nor de tristeţe. Puse mîinile de-o parte şi de alta a mărfii şi-o apără: – Dar e o valiză extraordinară. Din piele. V-aţi uitat la încuietori? Marfă a-ntîia. – Ba bine că nu. Doar că lucrurile vechi au valoare numai dacă nu sînt foarte uzate, iar dacă sînt, numai atunci cînd mai pot fi restaurate. Trebuie să fi fost o valiză bună şi frumoasă. Numai că acum e mult prea uzată. Deodată începu să rîdă. – Dumneavostră nu înţelegeţi, spuse. Am cumpărat-o din Southampton, într-o zi în care bătea vîntul tare. Eram fericit şi am dat pe ea salariul meu pe trei luni. A îndurat cîte am îndurat şi eu, de la Tropice pînă în Groenlanda. N-am avut ceva mai bun toată viaţa mea. Cît ziceaţi că oferiţi? – […]