Prevenirea ca metoda de represiune a Securitatii

Mentalitatea ca Securitatea este peste tot, stie tot, vede tot s-a dezvoltat in timp, fiind intretinuta si folosita cu abilitate chiar de catre ofiterii ei. Faima institutiei a ajuns chiar sa intreaca eficienta si posibilitatile sale de actiune. Iar ideea unei supravegheri continue bloca din start orice initiativa de opozitie. Dupa eliberarea detinutilor politici din 1964, Securitatea declanseaza o actiune de supraveghere informativa la nivel national. Suspectii puteau fi nu doar fostii detinuti, ci si persoane fara antecedente politice, dar care erau considerate „cu potential ostil“. Securitatea avea menirea sa protejeze regimul, sa previna sau sa elimine orice manifestari critice. Pentru a le preveni, trebuia sa le cunoasca, de aici atentia la tot si toate, „ochii si urechile poporului“. Astfel Securitatea devine un instrument al regimului impotriva propriilor cetateni, pentru ca in realitate ea se transforma in „ochii si urechile“ regimului impotriva poporului. Urmarirea Securitatii se desfasura gradual si sub forme diverse, in actiuni individuale sau colective. Formele urmarii erau: supraveghere informativa generala (S.I.G) sau prioritara (S.I.P.) mapa de verificare (M.V.), dar si dosar de urmarire individuala (D.U.I.), dosar de obiectiv (privea un institut, un spital, o scoala sau o intreprindere), dosar de problema (fosti detinuti politici, fosti legionari, culte […]