Prezentul fascist

  • Recomandă articolul
Pe cît de vocali se arată a fi politicienii români, indiferent de apartenența partinică, în ceea ce privește derivele fascistoide ale politicienilor maghiari de la Budapesta, pe atît de tăcut se comportă în raport cu mostrele de fascism autohton. Nu mă mai refer aici la o politică a memoriei care, în România, nu se sfiește să includă la nivel oficial personalități a căror apetență pentru antisemitism ori naționalism eliminatoriu este de netăgăduit. Lăsînd la o parte faimoasa triadă Eliade-Cioran-Noica, despre care s-a dezbătut și se va mai dezbate cu certitudine mult, lăsînd la o parte aproprierea discursului naționalist în vremea ceaușismului și reverberațiile încă prezente ale acestui fenomen, sacralizat în spațiul public bucureștean prin bustul lui Adrian Păunescu, există și cazuri, precum cel al lui Octavian Goga, care nu lasă loc de comentarii. Ca prim-ministru (pentru o scurtă perioadă de timp), cel din urmă a dat startul unei politici de purificare etnică à la roumaine, ceea ce nu împiedică însă ca Goga să se bucure de o recunoaștere publică pe care nu i-o contestă nimeni: străzi, biblioteci, licee îi poartă numele, statui îl reprezintă.   Acest lucru spune multe despre faptul că ruperea de fascismul interbelic și antonescian, ale cărui […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.

Comentarii utilizatori

Comentariile sunt închise.