PRIMIM LA REDACŢIE. Plăcerea de a polemiza în vînt
- 05-02-2009
- Nr. 460
-
Aurel Tudose
- OPINII
- 0 Comentarii
Stimată doamnă Carmen Muşat, Sînt fost deţinut politic, medic, în trecere pe la copii, în Bucureşti, şi m-am desfătat în vacanţă citindu-le biblioteca. În introducere, vă relatez un dialog între sinistrul colonel Crăciun, directorul închisorii Aiud, şi un prieten al meu pe care şi-a propus să îl reeduce. Cînd prietenul meu i-a spus: „Domnule director, ce scriu eu aici, sub presiune, voi putea să neg la ieşirea din închisoare“, Crăciun i-a replicat: „Banditule, istoria se va face după arhivele noastre, nu după ce veţi spune voi“. Ca să vă conving că, în parte, cam aşa se întîmplă, vă voi povesti două dintre lecturile mele. 1. Citind dezbaterea din paginile revistei dvs. despre Iluzia anticomunismului (Editura Cartier, Chişinău, 2008), am fost bucuros să caut în biblioteca fiului meu cartea însăşi. Lîngă ea, se afla o altă carte de istorie, Listele morţilor – deţinuţi politici decedaţi în sistemul carceral din România, potrivit documentelor Securităţii, 1945-1989 de Dorin Dobrincu. Le-am citit pe amîndouă şi am avut revelaţia mecanismului de tip „Meşter Manole“, care dizolvă şi distruge cercetarea de istorie a comunismului în ţara noastră. După ce, din 1946 – apariţia istoriei lui Roller, din care am avut dezonoarea să învăţ – […]