PRIMIM LA REDACŢIE. Prăbuşirea unei reviste: Tribuna
- 05-07-2013
- Nr. 680
-
LASZLO Alexandru
- Actualitate
- 17 Comentarii
Clujul a fost zguduit în ultima jumătate de an de o serie de scandaluri stîrnite în jurul revistei Tribuna. Lucrurile au prins să se contureze spre sfîrşitul anului 2012, cînd Consiliul Judeţean Cluj a organizat concurs pentru ocuparea postului de manager, vacantat prin pensionarea predecesorului. În competiţie s-au înscris doi candidaţi. Ovidiu Pecican e un scriitor bine cunoscut de comunitatea locală şi naţională, are vreo 50 de cărţi şi cîteva mii de articole culturale tipărite. De un deceniu contribuia cu propria semnătură la prestigiul publicaţiei pe care intenţiona s-o coordoneze acum şi formal. Mircea Arman e un intelectual de underground, cu vreo două-trei contribuţii, care au trecut ignorate de lumea literară, şi total lipsit de experienţă în viaţa publicistică. Juriul competiţiei a fost alcătuit din academicianul Alexandru Boboc (filozof bucureştean cu o vîrstă venerabilă şi un trecut ceauşist pe care e preferabil să-l trecem pios sub tăcere), profesorul Valentin Cuibus (inspector şcolar) şi profesorul Ion Vartic (pensionat din diverse funcţii teatrale şi universitare). Nu ţin minte să se fi justificat public în vreun fel această componenţă bizară a comisiei. De ce erau chemaţi tocmai un filozof bucureştean octogenar, un profesor din învăţămîntul mediu şi un specialist în Ibsen şi Caragiale […]
…finanțată de un consiliu județean. Ultima dată când s-a întâmplat asta nu s-au speriat decât cei vizați (mă refer la revista Tomis)…
În ordinea naturală a lumii acesteia, după un ”război”, după bătălii crâncene și evident absurde, a urmat întotdeauna o gingașă și firavă pace, rod firesc al unor compromisuri între oameni și temeinică dovadă că aceștia sunt ființe mai mult raționale decât instinctiv-bestiale. Au existat însă, și există mereu, în orice comunitate, și indivizi care, sub pretextul apărării interesului colectiv, își urmăresc tenace propriile interese meschine, continuînd să agite voit și calculat emoțiile negative ale celor aflați în conflict. Asta se întâmplă în politică tot timpul și se întâmplă asta, din păcate, și în mediile culturale.
Autorul rechizitoriului ”primit la redacție” a fost vreme de 2-3 ani, până prin ianuarie 2012, stăpânul și beneficiarul unic al blog-ului revistei ”Tribuna”, pe care, fără să-și pună problema legitimității, cu o totală lipsă de scrupule și abuzând de puterea pe care și-o inventase și o împărțea doar cu prietenul pe care îl pomenește și aici, l-a închis publicului, așa încât nimeni nu putea face acolo vreun comentariu critic sau, doamne ferește!, măcar să exprime vreo opinie alternativă. Laszlo Alexandru trona absolut peste toate însemnările sale zilnice și nu accepta nici cea mai măruntă rezervă cu privire la inestimabilele înscrisuri. Din acest ”cuib”, cum tandru îl numește retrospectiv într-o postare de pe actualul său blog( 20 februarie 2012), și sub egida revistei ”Tribuna”, pe care realmente o dezonora implicând-o, justițiarul purta războaie strict personale cu diverși reprezentanți ai culturii române de ieri și de azi.
Cel care îl înfierează astăzi pe Mircea Arman și dă cu pana-i oțelită lecții de spirit democratic, de eleganță și urbanism(poate în timp ce scrie, de exemplu, ”Cosmina vieții”), de management eficient, flexibil și de respect față de scriitorii români (”Mircea Arman ignoră datoria de stimă faţă de scriitorii români.”) – de la înălțimea unei autorități morale uriașe, pe care nu o are și n-a avut-o niciodată – a râvnit să batjocorească sistematic aproape toate numele importante ale literaturii române postbelice de la Paul Goma, Nicolae Breban, Adrian Marino, Eugen Simion, Gheorghe Grigurcu, Marian Papahagi, Dan Culcer, Alex Ștefănescu, Ștefan Agopian, Nicolae Balotă, Liviu Ioan Stoiciu, Gabriel Andreescu , la Ioan Groșan, Ioan Es.Pop, Paul Cernat și Daniel Cristea-Enache, fără să-i mai socotim pe toți ceilalți scriitori, critici, literați și oameni de cultură care erau împroșcați doar ocazional cu noroi de la această tribună de carton.
Cine își dă osteneala să parcurgă ceea ce a scris și scrie acest om se va întreba, nu fără amuzament, dacă este el măcar conștient că își semnează singur condamnarea atunci când se repede, cu binecunoscuta-i seriozitate și morgă academic-provincială, să ne informeze că: ”În politica balcanică poate fi o virtute să-ţi înşeli colocutorul, spunînd una şi făcînd alta. Dar în cultură aşa ceva e o catastrofă, care atrage după sine decredibilizarea. ‘’.
Cei direct implicați au frisonat, poate, de bucurie la această încercare măiastră de resuscitare a vrajbei, dar ar trebui déjà să știe că pledoaria lui L. Al. nu-i onorează cu nimic, căci este doar una pro domo sua. Dacă prietenul său devenea noul redactor-șef al revistei, automat și ”cuibul” său redevenea activ și el putea să-i ”stimeze” din nou, cu mult mai mare vizibilitate, pe toți dragii și iubiții săi colegi de breaslă de-a căror grijă nu se poate odihni.
Adevăratul interes al tuturor celor implicați în conflict ar trebui să fie colaborarea și efortul de a crea împreună o revistă ambițioasă și atrăgătoare pentru cititori, fiindcă nu ajunge dacă o citesc redactorii, eventual cu prietenii și familiile lor, și cei publicați de redactori, secondați și ei tot de prieteni și de familiile acestora. Chiar nu ajunge.
130 de ani de la naşterea lui Kafka. 130 de ani va avea în curând revista Tribuna. Ce potriveală teribilă! Mai ales când povestea e trăita şi nu-i citită.
Să ni se acorde Zi de Doliu şi Funeralii Naţionale. Tribuna lui Slavici o merită.
„STUPEFIANT” !
Putem să remarcăm Spectaculosul Entuziasm Care NU Există !
Şi ne mai întrebăm “filozofico-poetic” cum Cazul “Tribuna-Arman” poate să Existe.
Sincer să fiu m-aşteptam la îndemnuri şi încurajări,
O Singură, voce, timidă şi “cu bancuri”, ca nu cumva să (se) facă “valuri” prea mari.
Una Singură, pînă azi, @Tatarca, ieri a fost duminică şi a fost pauză, e de „înţeles”.
Ce-ar mai putea fi de “comentat” ?!?
Intr-adevar, te bate jalea, da’ nu-i de stat pe ganduri, are dreptate cineva de scrie mai sus. Stiti bancul cu ardeleanul care pierde trenul in Gara de Nord? uitandu-se cum se departeaza trenul, lasa calm bagajele jos si zice: „apai, no, daca n-ai lucru’ tau”… Ardeleni, e vremea sa va faceti lucrul vostru. Oportunitatile se ivesc acolo unde sunt taman asemenea situatii aiuritoare. A zis-o cineva mai destept decat mine.
„Ce faci? Stai si cujeti?”
„Nu, numa’ stau.”
Nu mai stati in impresia ca va prabusiti. Poate chiar era nevoie de situatia asta.
Revista „Tribuna” apare, APARE, din doua in doua saptamani, cu o coperta lucioasa, mult mai scump de facut in tipografie, cu Alexandru Petria nelipsitul, cu discutii sterile despre „nobelizatul” Cartarescu, cu Andrei Marga, cu Nicolae Breban, cu Alexandru Boboc… In ultimul numar (1-15 iulie), vad ca „Tribuna” nu mai publica fragmente de proza din Paul Goma, cum a facut in numerele trecute… dar avem in schimb un interviu cu Doina Uricariu, directoarea de la ICR New york.
De ce nu mai apare si pe net? Mircea Arman l-a dat afara si pe IT-ist, probabil…
“TRAM-BULINA” O Noimă !
Cu A-vînt pentru Cu-Vînt, pentru Adevărata Cultură
Unde, în (revista)”TRAMBULINA”, să fie şi o pagină dedicată continuu-constant şi minunat, “limbilor clasice”, Latina şi Greaca Veche, text-imagini, din Homer, din Virgiliu, Dante, Ovidiu, Platon etc.etc. şi mai aveţi încă pentru o mie de vieţi, ŞI unde prin felul simplu, natural , firesc, nepretenţios, prin mici texte, poezie, maxime, aforisme, exemple „clasice” şi „cunoscut -celebre”(la-ncepu), traduse, explicate cu tîlc, bine gîndit, meşteşugit alcătuită, măiastru scrisă şi limpede dăruită ( cu note, explicaţii, pronunţările corecte, literele greceşti „radiografiate” grafic, lexical, semantic, fonetic etc. etc., există oameni minunaţi în România care ştiu cu bucurie şi entuziasm să ofere o pagină mai mult decît Atractivă, Excepţională, Superbă !), lămurite şi lămuritoare, ofrandă minunantă Spiritului, cunoaşterii, Frumosului şi Curiozităţii, cititorilor de toate vîrstele de toate categoriile, prilejuindu-le posibilitatea de a descoperi, zi de zi, Sublimul Culturii Uitate, Adevărul , Muzicalitatea frazei şi a Cuvîntului, Rădăcina şi Seva profundă, de care, de 70 de ani , a uitat că-l, şi că ne Hrăneşte.
Nimic mai Fantastic, Nimic mai Superb ! Nu-i nevoie să vi le „povestesc” eu , ce şi cum, aţi făcut Toţi „facultăţi de litere”.
Nu există încă, în RomâniaD’AZI, o Astfel de Revistă cultural Literară Artistică LIBERĂ şi Eliberată de carcanele, capcanele, şantajele şi îndoctinările obligatorii şi permanente ale „Sistemului”. [Chiar dacă s-ar drege oleacă, busuiocul, nu se va Rezolva Concret Absolut Nimic, aveţi sub ochii voştri, exemple la tot pasul, de ani de zile, de-Amar de Vreme !]
Ar fi Primul SALT cu Adevărat Liber ! Ar fi MINUNAT !
Există acum un Moment Formidabil, această „spaimă paralizantă” e Creatoare de Energii Pozitive, e Actul de Naştere, e Facerea !
Făceţi-O !
Dar “Cîte” nu s-au Prăbuşit ! şi “Cîte” nu au ReNăscut !
Orice „Prăbuşire” e un Semnal de Speranţă, de Nou, de Viu, de Curat, de Proaspăt.
Să trecem mai înţelepţi cu încă o “experinţă”, să Descoperim Adevărul, oferind celor din jur, Bucuria Minunăţiilor. Zîmbind scrîşnind din dinţi, Liberi (în noi înşine) Fără de Teamă.
Făceţi-O ! [ VOI sînteţi speranţa Ţării, Este Rolul Vostru ! Este Momentul ! ]
Dar, mai apare Tribuna? Ca pe net, unde as putea avea acces la ea, e încremenita la numarul 249(1-15 februarie)!!
Mircea Arman mai este sef la „Tribuna”?
Horea Uioreanu mai este presedintele Consiliului Judetean Cluj?
Exceptional! Avem o tara de vis!
A Venit si Vremea Adevarurilor !
Cu curaj si entuziasm, cu inteligenta si abnegatie, exista multi scriitori tineri care stiu si cunosc cum sa atraga „mediile finantatoare” [ un exemplu fabulos : „un cristian” cu Editura Sa, întrebati-l ! vorbiti cu Patapievici, Liiceanu, Plesu & Comp., URGENT ! Cereti sfaturi lui Ana Blandiana si Romulus Rusan, faceti apel la „fonduri europene”, la sponsori si edituri occidentale, bani sint girla, sponsori si organizatii moderne meccen-ariale peste tot, Soros, Tiriac etc etc, trebuie putin-mult muncit si cautat, scarmanit scormonit, DA ! cu siguranta este posibil, si la un moment dat si Statul, cu banii publici, va avea Interes-ul, la-nceput va fi greu, DAR daca asteptati sa cada Bolul, Soborul si bani publici, totu-i pierdut. Puneti-va inteligentele in miscare, Mintea la Contributie, Ar fi Grozav ! ]
Cit despre Arman si „tribuna” poate fi o poveste adevarata urita, o diversiune de pierdut timpul, a unui cadavru in descompunere.
Soarele, Lumina si Aerul Curat sint taman in partea Cealalta, a iesirii din Sistem. Din pacate sau din fericire, nu va suparati , va rog, dar Stefan Manasia ca toti „americanii” , ca toti Artistii, va invata, si se va bonifica, cum se poate trai si ALTFEL, in Om Liber.
Fantastica „Trambulina” ! Curaj si Numai Bine !
Buna idee ca tinerii de la „Tribuna” sa-si faca o revista a lor. Dar cine o finanteaza? Stefan Manasia este somer, n-are bani cu ce sa-si creasca copilul. Este somer, „Tribuna” era singura lui sursa de venituri.
Si sa-l lasam pe Arman la „Tribuna”? Pe bani publici? Faina treaba! Unii taie si spanzura si nu patesc nimic, iar altii, someri, sa se apuce, fara bani, de reviste.
Totusi, cum este posibil ca in Cluj, marele oras universitar, sa se petreaca atatea porcarii pe bani PUBLICI, Revista Tribuna nu-i a lui Arman, ci e sustinuta si finantata de Consiliul Judetean Cluj. Halal Consiliu, halal politicieni!
A venit Timpul !
Este exact singurul lucru meritoriu valabil fantastic şi adevarat care s-ar putea face :
Desţelenirea spaţiului creînd astfel cea mai grozavă Revistă a glasului Liber Artistic şi Literar,
tocmai locul din care, prin care se vor putea atinge azururi neţărmurite.
“TRAMBULINA” sau poate ( chiar, de ce nu !)
“TRAM-BULINA”
saltul atît de Urgent Esenţial şi Vital
spre noi orizonturi nebănuite
rupînd cu entuziasme şi curaj, zăgazurile lanţurile unui sistem malefic
Iată Momentul !
Săriţi înspre-nainte întru eliberare, întru libertate şi frumos
Făceţi-O !
[ P.S. pentru cei temători : „împotriva” : sub-culturii, pseudo-culturii, culturii Sistemului, culturii dogmatice, instuţionalizate, corupte, “proletare”, culturii nivelatoare bolnave maligne.] [ Dacă, “Pentru” : Nou, Liber, Novator, Armonie, Frumos, Entuziasm, Echilibru şi Non-sistem, înseamnă pentru dumneavoastră “împotriva culturii”, înseamnă că nu prea ştim prea bine nici ce vrem, nici ce şi nici cine sîntem, nici ce înseamnă Saltul înspre Soare şi nici ce înseamnă “cultura” de azi, “cultura” ultimilor 70 de ani ]
Citind ecoul sub topicul Renasterea m-au trecut frisoanele…prea seamana cu alte…chemari la asalt impotriva culturii! Citind articolul mi s-a facut teama de indaratnicia politica a incompetentei.
GENERAŢIEI 2000 de Poeţi şi Scriitori, Curajoşilor şi Adevăraţilor Artişti
Cînd ceva URÎT şi RĂU moare,
Ce Bine !
Aveţi ocazia să Clădiţi CEVA NOU şi VIU Excepţional
Alături în Altă parte, Acolo, Aici
Romulus Rusan şi Ana Blandiana au Făcut-O
Voi Tineri, înloc să vă tot “plîngăriţi-bîzîiţi” precum copiii de şcoală
suflecaţi-vă mînecile şi treceţi La Treabă
Faceţi REVISTA VOASTRĂ, nouă, formidabilă,
Liberă şi Luminoasă
[ Tot aşteptaţi să vă dea Statul de Drept, mură-n gură ! GATA ! A trecut Vremea Alăptatului]
Chiar descoperiţi Abia Acum după 24 de ani Adevărul şi Adevărata Faţă a Schimbării la Faţă ?
Dragă Laszlo Alexandru, vă felicit pentru tenacitatea cu care urmăriţi destinul nostru. Textul luminează ca ziua nimicnicia politrucilor napocani, inserţia mafiotismului într-o instituţie (pînă de curînd) salubră.
„Neobositul Petria”?, păi de competenţe nu se discută?
Ceea ce a-a întâmplat la Tribuna este scandalos! Menținerea acestui individ, numit Arman, in pofida tuturor contestațiilor, este catastrofala. Oare se urmărește distrugerea unei efigii a Transilvaniei? Cine își ia răspunderea aceasta? Consiliul Județean trebuie obligat sa refacă acest concurs!