Prin Hirsova, spre Grecia antica
- 18-02-2003
- Nr. 156
-
Viorica BUICA
- Arte
- 0 Comentarii
Expozitia de fotografie si obiect a tinerei artiste Anka Laura Coller, deschisa pina pe 20 februarie a.c. la Galeria Sabina & Jean Negulescu, pare la prima vedere un intrigant colaj imagistic, reunind puncte ale unei calatorii interioare. O privire mai adinca in resorturile nasterii imaginilor dezvaluie insa abordarea rationala, dar creativa a unor spatii devenite resurse artistice: Hirsova si Grecia… Hirsova, descoperita de Laura Coller cu prilejul unei tabere de creatie la care a luat parte, e transpusa intr-o mini-instalatie construita circular in jurul unui obiect paralelipipedic. Peisajul Hirsovei, pe care tinara artista il percepe dominat de prezenta omului, e surprins in seria de fotografii de o deosebita forta expresiva, inlantuite pe peretii expozitiei. Uzine, vapoare, case vizualizate voyeuristic prin crapaturi de stinci, uriase tuburi metalice ruginite sint motivele care revin in evocarea riguroasa a unei atmosfere patrunse de nostalgie. Culorile, care apar doar in unele fotografii, sint estompate, sterse prin efecte obtinute la developare, accentuind astfel dramatismul intrinsec al peisajului. Laura Coller se remarca prin abilitatea de cadrare a imaginii, prin profunzimea perspectivei ce conduce fotografiile spre esentializare, dar mai ales prin tehnica de a pulveriza fragmente de imagine in procesul developarii. Fara a distruge unitatea interioara a fotografiei, […]