Protestul: permanent, ubicuu, plurimorf

De ceva vreme, se tot aduce în discuție proiectul transformării Pieței Universității într-o „agora civică“. În minunata sa tautologie, proiectul vrea să transforme protestul în ceva organizat, ordonat, cu număr limitat de participanți. Nu o „agora civică“ ar deveni astfel Piața Universității, ci un țarc pentru supușii care se plictisesc acasă. Oricum, pare că, parțial, asta a devenit deja.   Zi de zi, în Piața Universității din București, pe trotuarul din fața Teatrului Național, continuă să se strîngă vreo 20-30 de protestatari. Piața îi găzduiește prietenește, autoritățile și trecătorii s-au obișnuit deja cu ei. Manifestanții le implică în protest pe personajele caragialiene. Jandarmii nu fac uz de forță și nu caută cu lupa după autorizații, ci doar veghează atent, doar ei știu la ce.   În tot acest timp, viața merge mai departe. Protestele cu miză fățișă sînt înăbușite rapid de aceeași jandarmerie care, altfel, pare a se fi convins de cît de benign e ceea ce se întîmplă momentan la Universitate și de orice se poate întîmpla acolo. În schimb, atunci cînd instituții și locuri concrete de unde este exercitată puterea sînt „amenințate“, represiunea se instalează aproape automat. Cîțiva activiști împotriva proiectului minier de la Roșia Montană au protestat […]