PS-uri la o cronică politică nescrisă

PS1. Am fost şi noi în Sala mare a Ate­neului Român din Bucureşti la recitalul dat de Mioara Moroianu şi Viniciu Moroianu. Ea violonistă, el pianist, asta pentru cei cărora numele celor doi muzicieni români nu le spune nimic. Programul a fost tentant pentru orice iubitor de muzică. Două sonate de Mozart şi una de Beethoven, faimoasa Kreutzer, mult mai cunoscută datorită faimoasei povestiri a lui Tolstoi. Sala, pe jumătate plină, ca să nu spunem că pe jumătate goală. Oricum, după experienţa noastră de a toci pantalonii pe catifeaua roşie a sălilor de concert, am putea spune că a fost bine. Înainte vreme nu se adunau mai mult de trei-patru duzini de spectatori. Pentru că, în general, la concertele de muzică de cameră, din păcate, nu se înghesuie publicul românesc. Nu am o explicaţie, aşa cum nu am o explicaţie de ce publicul muzicii de cameră diferă de cel de la concertele simfonice. Să punctăm doar aspectul politic, pentru că scriem cronică politică, şi nu muzicală. Au lipsit cu totul oamenii politici, dar şi culturalii, pe majoritatea îi ştim de la televizor – e greu să nu reţii anumite, pardon, mutre, care trăncănesc zi de zi despre aceleaşi subiecte zise […]