Psihanaliza si postmodernismul (II)

O interventie interesanta a Ancai Oroveanu se produce si atunci cind subliniaza ca lucrarile lui Pollock nu sint doar „documente psihologice“. Singur impulsul inconstientului nu este suficient pentru a concretiza o imagine. „Inconstientul nu are forme“, ci se reveleaza prin formele alese, ca „repere“ ale lui. A.O. se opreste la o alta varianta pe care o incearca artistii (in special minimalistii) pentru a rezolva „criza subiectului“, si anume „seria“ ca substitut al subiectului (p. 159). Cu indrazneala pe care i-o cunoastem deja in asocierile de fenomene, A.O. cauta antecedente istorice ale „serializarii“ din arta contemporana in suitele picturilor medievale sau in „genurile“ create de autorii olandezi ai secolului XVII, specializati – dupa cererea pietei – in naturi moarte cu scoici sau naturi moarte cu paste fainoase. Sau ataseaza reflectiilor din aceste paragrafe retusurile din picturile lui Giorgione, ebosele lui Manet etc. A.O. desparte de categoria picturilor serialiste minimaliste seriile lui Monet (Catedralele, Capitele de fin etc.), corespunzatoare nevoii de a raporta motivul pictat la scurgerea timpului, redata prin schimbarea luminii si a cromatismului. In seriile minimaliste propriu-zise, artistul nu se simte obligat sa justifice printr-un obiectiv urmarit modificarile aduse prototipului. Structurile minimalistilor americani, ca de pilda ale lui Ad Reinhardt […]