Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.
PUNCT DE VEDERE. „Cum poate fi dictator omul cel mai înjurat al unei naţiuni“
Scrisoare deschisă adresată domnului Mircea Cărtărescu
- 03-02-2012
- Nr. 610
-
Horia PĂTRAŞCU
- Actualitate
- 10 Comentarii
Articolul dumneavoastră intitulat „Pluta Meduzei“, publicat în Evenimentul Zilei din 27 ianuarie a.c. m-a făcut să mă întreb cum aţi fi comentat „intervenţia cu românii“ a preşedintelui Ceauşescu din ultimele ceasuri ale regimului său? M-am întrebat dacă nu v-a impresionat la momentul respectiv patetismul conducătorului nostru iubit? Nu v-au mers oare la inimă, întristîndu-vă şi făcîndu-vă să suspinaţi, apelurile sale tuşante la păstrarea ordinii, la apărarea stabilităţii şi a suveranităţii patriei? În definitiv, preşedintele Ceauşescu avea toate motivele să ceară recunoştinţa poporului: plătise datoria externă în întregime, producţia la hectar depăşea cele mai optimiste previzionări, exportam mai mult decît importam. Situaţia e alta acum, dar preşedintele Băsescu vorbeşte şi el despre succesele internaţionale ale României, despre cît de bine sîntem văzuţi la Washington, despre cît de bine a gestionat luminăţia sa criza. Şi într-un caz, şi în celălalt, reacţia „poporului“ – prin definiţie, nu-i aşa?, prost – a surprins: în loc de mulţumire, contestare, în loc de sărbătoare, revoltă. Vă amintiţi poate că aceeaşi „lipsă de comunicare“ prin care îl scuzaţi – dumneavoastră şi alţii – pe preşedintele Băsescu era invocată pentru a-l scuza pe preşedintele Ceauşescu. „A fost bine inten-ţionat, dar nu a ştiut ce se întîmplă în […]
Din moment ce traim intr-o epoca in care nicio absurditate nu a ramas neexprimata, utilizarile inadecvate ale termenului de autoritate nu trebuie sa ne descurajeze sa folosim termenul de dictatura ca fiind substituentul perfect al democratiei de astazi. Putem spune ca autoritatea este o putere bazata pe prestigiu, pe respect in vreme ce puterea se sutine,cand este necesar, prin constrangere, nu are functie recompensatorie si inceteaza sa mai fie autoritate atunci cand este impusa.Prin urmare, autoritatea care sustine democratia este cea care scade puterea puterii iar autoritatea care sustine forma politica manifestata este, a contrario, cea in care puterea ordona.
Ati „prins exact” miezul problemei. , stimate domnule Horia Patrascu! Atat in ce priveste libertatea de exprimare versus dictatura, cat si, cu tristete, obedienta tot mai repetat remarcata a intelectualitatii noastre fata de putere. Manifestata in forme din ce in ce mai bizare.
Disclaimer: I hate the guts of a certain present day president, dar nu asta-i in cestiune. In cestiune e “pe ce se bazeaza” autorul opiniei de adevar si exactitate produse in scrisoarea cu deschidere de mai sus.
Toute Penseé émet un Coup de Dés dar Un Coup de Dés Jamais N’abolira le Hasard. Hazardul de a face din perceptie fapt, realitate; hazardul de a-l descoperi pe Rip van Winkle filosofind pe maluri bahluiene, pontificind cine NU ne sint filosofii si cine ne sint dictatorii, vorbind, barbind (de la barba), barbutind (de la barbut) cu autoritate. Autoritatea de a fi dormit, la propriu sau in increat, pe vremuri pantofaresti, autoritatea de a fi participat la picnicul national din vremi iliesciene-nascasiene-vacaroiesti (Iliescu- n-spe mandate iubind puterea de amorul filo-filosophiei si al tuturor artelor, Nas4case-Bombo care a deschis vaste avenide emigrationiste dinspre Romania spre Congo si a facut din posibilitatea liberei exprimari un desert si o multime quasi vida), autoritatea de a nu cerceta ceea ce ii este de datorie: litera scrisa, documentele din biblioteci si arhive, autoritatea de a-i crede lotofagi pe nenumarati concetateni traitori pe viu si nu sub narcoza ai unor vremuri, autoritatea de a se fi trezit dupa 20 de ani si a descoperi. A descoperi ca, iata, nasc si la Tara Rumuneasca dictatori: Ceausescu e unul, cu siguranta, primul, dar nu unicul. Dupa decenii de communism , dupa lustri de psdism, binecuvintata perioada de senin -, picnic, cum am mai zis- si asezare a viitorului pe noi fagasuri de progres si prosperitate, a aparut si actualul (dictator).
Fara ca Rip van Winkle sa inteleaga de ce, in hanul-birt de la poalele muntilor ‘Kaatskill’, portretul regelui George al III-lea a fost, dupa douazeci de ani, inlocuit cu cel al unui fost capitan de nava si amploaiat de oficina portuara cu meschin trecut contrabandist. Nemasurata e puterea gindului, iubirea pentru ea, filo-iubirea, in genere.
„Dictatorul îşi impune voinţa, în pofida tuturor criticilor, opoziţiilor sau nemulţumirilor”.
Perfect adevărat, domnule Pătrașcu! Ce folos că ți se permite să-ți strigi nemulțumirea, dezaprobarea, dacă nu te aude nimeni, dacă nu poți schimba nimic?
Un exemplu la îndemână ar fi dezastruosul proiect „Roșia Montană”, în legătură cu care președintele nostru ignoră, cu o nonșalanță vecină cu inconștiența, toate avertismentele specialiștilor. Ce-l mână, oare,-n luptă? Dar, poate ne răspunde domnul Cărtărescu, altădată revoltat la culme în legătură cu acest subiect. Până în ziua în care darurile otrăvite ale RMGC au poposit în ograda evenimentului zilei… Ăsta da, eveniment!
Mircea Cartarescu s-a delimitat in mai multe randuri de Traian Basescu. De cateva luni, in articolele sale se observa coerenta morala, spirit critic si coloana vertebrala. Altii n-au putut (n-au vrut) sa scrie precum Cartarescu.
El il apreciez si-mi pare rau ca nu va mai face comentariu politic, cum a anuntat ieri in „Evenimentul zilei”. Avem nevoie de oameni care sa spuna adevarul despre guvernarea Basescu-Boc. Mircea Cartarescu este unul dintre acestia.
Un articol minunat, documentat si argumentat! Da, si Ceausescu sustinea ca este singurul in stare sa conduca Romania, ca si acest rudimentar Basescu, atat de stimat de acest Mircea Cartarescu!
draga autorule, ma frapa numele Dvs. – io credeam ca-i omonimu’ Dvs., cel care-a scris *a mai faina nuvela romaneasca*….
V-o spui p-a dreapta: ca *nu* m-atzi dez-amagit catushi da putzin.
Ma rog, oleaca, pan’ pasaju’ ala care spunea ca dictatorii *da azi* ar fi „imbatatz’ ” de putere de dreagu’ puterii in sine. Pai, betzia *asta*-i *chiar* definitzia dictatorului – pasaju’ pa care-l amintesc, ar putea sugera – ma scuzatz’ – cum ca numa’ *ashtia*, „noii”, asha & pa dincolea.
Pan’ rest, va cam dau mare dreptate. Ca, io mi-aduc *bine* aminte de revista „Academia Catzavencu” – chiar:o mai ezista?. O revista care a produs *mult rau* romanilor.
Asta pentru ca, derapajele (care ne-afecteaza viitoru’ – shi pana & p-al copchiilor), nu tre’ luate-n *doar ras*! Chiar tre’ luate-n chiar *serios*, in *foarte serios*…
Numa’ bine & sanatate,
Nea Marin
în oala hazului de necaz
Partea halucinant hilarǎ a poveştilor din iarna asta învrǎjbitǎ este de fapt jocul de culise şi de poziţionare în jurul soarelui la apus.
Mai repede sau mai încet, mai devreme sau cel mai tîrziu în noiembrie vor fi un fel de alegeri de tot felul pe meleagurile noastre cele natale.
Bǎieţii noştri intelectualii, mai deştepţi sau mai puţin , mai scriitori sau mai puţin, mai vizibili sau mai puţin, ies uşor din gǎoace, se apropie primǎvara, dar cum geru-i în toi ar putea sǎ le îngheţe cornul, coarnele, sufletul şi cochilia, precum în poezia vestitoare de miraje precoce şi interpretate imberb de micii noştri eroi val-vîrtej împrejurul conceptului de putere.
Cazanul hazului de nazul necazului
E vremea-n care se reaşeazǎ prinţii mahalalei.
Baporul se scufundǎ, ia apǎ, cǎpitanul se va scufunda o datǎ cu el, va rǎmîne-n strǎfundurile istoriei în epava momentului.
Cine sînt cei care pǎrǎsesc iute nava-n prǎpastia prǎpǎdului nostalgic sublim şi fǎrǎ desǎvîrşire ?!?
Intelectualii-evident ! În astfel de cazuri şobolanii sînt primii,-îi istorie strǎveche ştiutǎ, povestitǎ şi repovestitǎ de milioane de ori, chiar în euro şi chiar în dolari.
Toate bǎtǎliile peştelui sînt aşezate acum, tocmai în axul acestei probleme : cine şi cum, şi care încotro îşi salveazǎ mîine, rufele de la muiatul în cloaca porcǎriei de astǎzi.
Intelectualii de seamǎ, cei vizibili şi cu rǎsunet, se înghesuie subtil, mai vizibil-mai invizibil, fiecare spre o barcǎ-bǎrcuţǎ de salvare cît mai inocentǎ, cochetǎ şi aducǎtoare de bine, foloase folositoare, imagini strǎlucitoare şi cît mai multe ţoale uscate la debarcare.
Paradoxal, pe gerul cel mai mare, tuturor, li s-au destupat brusc sinapsele.
Toţi freamǎtǎ nǎrile, adulmecǎ aerul cautînd ieşirile cele mai onorabile, prin faţǎ, dar cît mai dosnice, cele mai curate, dar nevǎzute.
CARAGIALE, cel care a pǎrǎsit şi el cît a putut de repede, cu prima ocazie aceastǎ barcǎ putredǎ, ne-a povestit în toate felurile posibile în fel şi chip, ceea ce sîntem şi ceea ce se întîmplǎ la bordul unui neam fǎrǎ noimǎ.
Ar trebui sǎ nu mai mire pe nimeni, DAR TOTUŞi, ne dǎm veşnic loviţi într-o aripǎ mirîndu-ne ca prin farmec de propriile noastre atît de ancestrale METEHNE, cu cît mai acre sînt de fapt, cu atît mai mult decît mîndri, ne fǎlim ca de nişte calitǎţi fǎrǎ seamǎ.
În ciorba care clipoceşte fierbînd de cînd lumea şi pǎmîntul, noi, ne scriem în continuare poetic necrologiile pline de farmec şi de talent, de ucis doar tǎunii în bǎlegarul drumurilor îmbîcsite de praful iluziei.
Şiretlicul e vechi, învechit şi devenit penibil pentru cei care mai pot privi şi din alt unghi de vedere.
Acesta nu trebuie dezvǎluit prea uşor, s-ar putea ca unii sǎ fie mai mult decît şifonaţi în propriul lor amor propriu şi chiar ofuscaţi violent în obiceiurile zilnice-obişnuite.
Ritualul trebuie continuat pînǎ la agonia-aceea absolutǎ de a-şi fura de o mie de ori singur cǎciula chiar şi de pe capul care e demult tǎiat şi rostogolit în groapa de gunoi a istoriei.
Aşa se scriu la noi scrisorile deschise, iscǎlite, pierdute şi anonime.
Cu patos şi farmec, cu adevǎrat talent literar-oratoric-intelectual-neaoş.
Capcana istoriei ne este servitǎ pe gratis pe se sub nasul nostru lung şi pe sus, chiar pe locul în care vom pune mîndri, acum, pasul acesta, cel urmǎtor. CLAC !
Impecabil. Respectele mele.
Toţi vor să devină diriguitori de conştiinţă blogărind. Vedeţi că domnul de aici scrie mai bine: http://ioanflorin.wordpress.com/