Rădvan, Tara, Harem 6 – Ultima tentaţie
- 12-06-2008
- Nr. 427
-
Mihai PLĂMĂDEALĂ
- Arte
- 0 Comentarii
Pînă pe 21 mai 2008, publicul bucureştean poate lua cunoştinţă „pe viu“ de expoziţia Ultima tentaţie de la Anaid Gallery, care îi reuneşte pe Alexandru Rădvan, Harem 6 (Flavia Marele şi Ildikó Mureşan) şi Sorin Tara. Cea mai recentă tentaţie a acestora – ultima pînă acum, sperăm că nu şi cea din urmă – conturează viziunea unei umanităţi sfîrtecate, în care individul este iremediabil singur. Din discursul curatorial al Dianei Dochia reţinem ideea preluată de la Blaise Pascal: „Este o mare diferenţă între a tenta şi a induce în eroare. ş…ţ Tentaţia reprezintă ocaziile ce nu implică nici o realizare certă. ş…ţ Inducerea în eroare înseamnă a-l îndemna pe om să conceapă şi să urmeze o cale greşită“. Dacă Binele este excepţia şi Răul, amplificat de ignoranţă, reprezintă regula comportamentului uman, atunci tentaţiile, martiriile, supliciile ar fi drumul spre lumină, ce transgresează întunericul. Expoziţia propusă pune în discuţie istoria şi societatea în care trăim, ce am fost, ce sîntem şi ce putem deveni. Ultima tentaţie este cea de a doua expoziţie din cadrul proiectului „Antagonism cerebral“, susţinut de Anaid. „Limita suportabilului“ Cu această ocazie, Alexandru Rădvan ilustrează în ciclul Studii pentru Omagiu lui Iuda ultima posibilă tentaţie a […]