Ratacirile tinarului Lovinescu (I)

Cind, in stagiunea 1953/1954, pe scena Municipalului bucurestean se reprezenta, in regia lui Dan Nasta, Lumina de la Ulmi, regimul democrat popular isi sarbatorea o noua victorie simbolica asupra lumii burgheze: in spatiul cultural autohton, numele Lovinescu era rostit din nou, de data aceasta cu mindria legitima de a indica un alt scriitor, tinar, cistigat cauzei proletare. O schimbare la fata cu atit mai dramatica in substanta ei, cu cit comediograful pus in scena, Horia Lovinescu, nepotul de frate al „estetizantului burghez“ de la Sburatorul, alegea sa se delimiteze spectacular, prin textul inaintat teatrului, de o directie intectuala careia ii fusese atasat pina atunci. O delimitare al carei pas secund va fi una dintre piesele centrale ale primului deceniu de comunism, Citadela sfarimata. Abjurarii estetice, despartirii de liberalismul cosmopolit le urma ruptura de matricea familiala burgheza. Lumea veche pierdea un exeget (din 1946) al lui Rimbaud, lumea noua, pe cale de a se zamisli, cistiga un adept. Schimbarile la fata nu erau decit pretul unui lung drum la Canossa pe care Horia Lovinescu il parcurgea, alaturi de alti „intelectuali burghezi“, confruntati paulinic, pe calea Damascului, cu revelatia justetei cauzei comuniste. Intre scriitorii epocii, Horia Lovinescu face o figura aparte, numai […]