Război
- 07-08-2014
- Nr. 734
-
Bedros HORASANGIAN
- Politic
- 0 Comentarii
La ora la care scriem aceste rînduri, pronunţarea în cazul ICA-Dan Voiculescu a fost amînată. Peste cîteva zile, vom afla dacă Dan Voiculescu merge direct la închisoare sau dacă procesul lui Mircea Băsescu îşi va întinde tentaculele pînă la preşedintele României. Subiecte ce încing viaţa politică românească, altfel intrată în vacanţa de vară, dincolo de multiplele afirmaţii şi de jignirile reciproce, dincoace de numirile – absurde – ale unor oameni fără acoperire profesională în posturi de miniştri. Dacă împăratul Caligula şi-a făcut calul senator, de ce partenerul de guvernare al PSD să n-o propună pe nefericita Rozalia Biro la Ministerul Culturii? Ar fi un argument. Da, o fi un post de administrator, cum spune Victor Ponta, dar un Malraux sau un Pleşu, la Cultură ar fi dat altă greutate funcţiei publice. Nu şi invers. Altfel, ca să revenim la situaţia internaţională care dă în clocot, o nouă rundă de negocieri are loc la Cairo, între părţile aflate într-un dur conflict în Orientul Mijlociu. Un armistiţiu de 72 de ore ar putea detensiona pentru moment situaţia şi ar acorda timp pentru o altă evoluţie a evenimentelor. 64 de militari israelieni au fost ucişi pînă acum, cifră incredibilă, dacă socotim pierderile israeliene […]