Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.
Războiul Crimeii
- 20-03-2014
- Nr. 715
-
Bedros HORASANGIAN
- Politic
- 21 Comentarii
„We have no eternal allies and we have no perpetual enemies. Our interests are eternal and perpetual, and these interests it is our duty to follow“. Henry John Temple, Viscount Lord Palmerston, Speech on the Polish Question in the House of Commons, 1848. Ciudat cum în aceste zile, cînd situaţia politică internaţională s-a încins datorită evenimentelor consumate în ultimele luni în Ucraina şi mai ales după rezultatele (previzibile) ale referendumului din Crimeea, nici un comentator nu a încercat să se aplece asupra unui moment istoric, european, precum Războiul Crimeii. A durat relativ puţin, între 28 martie 1853 şi 1856. S-au înfruntat, pe de o parte, Imperiul Rus, aflat la cheremul unui conducător – la fel de autocratic precum Preşedintele Vladimir Putin de azi –, Ţarul Nicolae I, aliat cu Austria şi Prusia, sub genericul Sfînta Alianţă, şi coaliţia condusă de Marea Britanie, Franţa, Sardinia şi, surpriză, Imperiul Otoman. Istoricii spun că ar fi fost ultimul război cu substrat religios din Europa, dincolo de alianţele, cumva contra naturii, care au opus cele două părţi. Intervine ceva ce este valabil şi azi. Vechea diplomaţie britanică de tipul „Balance of Power“ (balanţa puterii) obliga Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei să […]
Va inselati: nu sunt deloc filorus, iar in mai 1999 am fost total de partea celor cateva sute de mii de bucuresteni care strigau „UNITATE!” cu ocazia serviciului religios comun oficiat de Ioan Paul II si Teoctist in Parcul Izvor.
Deci nu sustinerea Rusiei (sau a cauzei ortodoxe) in contextul geo-politic actual este cea care ma face sa protestez impotriva rusofobiei, ci respectul fatza de istoria noastra, a romanilor, marcata, timp de jumatate de mileniu, de rezistentza impotriva sclaviei turcesti (la propriu si la figurat). Este o istorie care nu incepe si nu se termina cu indivizii actualmente in viatza, si care, pentru a fi perceputa, necesita un cu totul alt orizont si alt „feeling” (iata-ma folosind si eu jargonul anglofoniei atotprezente) decat cel ziaristilor si „intelectualilor” educati la scoala ceausista a „independentzei, egalitatii in drepturi si neamestecului in treburile interne” ale diverselor partide si state ale fostului lagar.
Iar in legatura cu problemele prezentului: Dvs credeti ca Adenauer era filo-rus atunci cand s-a dus in 1954 la Moscova, pentru a negocia intoarcerea prizonierilor de razboi si stabilirea relatiilor diplomatice ruso-vest-germane? Dar Kohl, patru decenii mai tarziu, cand a facut aceeasi calatorie pentru a negocia reunificarea Germaniei?
Faptul ca sunteti filorus (poate doar prin prisma ortodoxiei !) nu va face gandirea mai rationala si nu va da dreptul sa-i judecati pe cei peste 90% dintre romani drept xenofobi …
Ea nu se bazează niciodată pe argumente, ci numai pe impresii şi tendinţe “viscerale”:
pe mentalitatea stării de asediu, refuzul nuanţelor, mania persecuţiei, destructivitate şi fanatism.
Neputând susţine că ar lua în considerare interesele reale ale prezentului, care se cer examinate în cu totul altă cheie, ea se refugiază instinctiv în trecutu, pe care e incapabilă să-l înţeleagă, ci numai să-l denatureze şi să-l transforme în pretext pentru declamaţii sterile.
Iar toate astea se intamplă in 2014, la implinirea unui secol de la declansarea celei mai irationale catastrofe din istoria universală…
Alianta Romaniei in primul razboi mondial a fost dictata de interesul aliantei cu Franta si Anglia (impotriva Austro-Ungariei pentru unirea cu Transilvania); alianta cu Rusia s-a facut indirect prin faptul ca era aliata cu Franta si Anglia, nu prin vreun interes de „prietenie” intre Romania si Rusia …
Va acord „circumstante agravante” pentru ceea ce sustineti dvs in conditiile politicii ruse de astazi ! De-alungul celor peste 200 de ani Rusia (sau URSS) ne-a ajutat doar intamplator cand interesele sale au coincis cu ale noastre; niciodata in mod gratuit n-a dat ajutor pentru un popor frate in „ortodoxie” ! Iar eu nu sunt xenofob, mi-ar placea o Europa unita intr-adevar si politic si militar … Dvs in mod voit evitati sa spuneti despre faptele extrem de reprobabile facute de Rusia (sau URSS) popoarelor vecine; n-am mai auzit de un astfel de discurs din anii ’60 !!!
Domnule profesor, dupa ce m-ati acuzat de nostalgie a „cizmei rusesti”, orice pretentie de corectitudine a dialogarii nu poate fi, evident, decat o gluma.
Ad rem, problema nu era numai IMAGINEA Rusiei ortodoxe si imperiale, ci si PRESTIGIUL ei in ochii popoarelor balcanice in sens larg, deci inclusiv principatele romane. Dvs, purtat de valurile xenofobiei, nu vreti (sau nu puteti) sa recunoasteti ca in perioada amintita (1711-1877) dusmanul en titre al poporului nostru au fost TURCII, nu RUSII – si ca singurul episod (de o gravitate extrema, e adevarat) a fost anexarea Basarabiei, dar intr-o situatie in care rusii nu erau aliatii nostri, si s-au multumit sa cumpere tradarea celor doi negociatori turci.
Iar adevaratul bilantz al rapoartelor romano-ruse de-a lungul a doua secole, s-a petrecut in august 1916, la Consiliul de Coroana in care, printr-o repetare ad litterram a alegerii facute de Dimitrie Cantemir in 1711, toti politicienii prezenti, cu exceptia lui Carp, s-au pronuntat pentru intrarea Romaniei in razboi alaturi de Rusia, impotriva Austro-Ungariei, nu invers – rezultatul final – mai e nevoie sa vi-l amintesc? – fiind Unirea de la 1918 (trecand prin faza prabusirii iminente a frontului din Moldova si incheierii pacii neratificate cu Puterile Centrale, in momentul dezintegrarii armatei ruse datorita Revolutiei.) Va intreb deci:
1. Ce s-ar fi intamplat daca cei de care depindea atunci soarta Romaniei ar fi actionat conform premiselor D-voastra (si ale lui Carp)?
2. Cum ramane cu amintirile „cotropirii rusesti” si cu celelalte fantasme pe care, cu o consecventza demna de o cauza mai buna, va obstinati sa le evocati?
3. Oare anexarea Bucovinei de catre austrieci la 1778, in circumstantze foarte asemanatoare cu cele din 1812, trebuie sa ne transforme in fanatici ai austrofobiei?
(Aspectele geo-politice ale formarii imperiului est-european al Uniunii Sovietice la sfarsitul campaniei anti-hitleriste tzin, bineinteles, de tragedia „razboiului civil european” din 1914-1945, nu de cea relatiilor bi;laterale romano-ruse, deci nu pot fi amestecate in mod legitim aici.)
Numai bine!
Domnule, dvs faceti comentarii incorecte si acuzati pe altii ca fac asa ceva ! Eu am citit foarte atent ce ati scris si nu v-am contrazis, dar am spus ca „IMAGINEA Rusiei ortodoxe” descrisa de dvs este dublata de cotropirea rusa (si apoi sovietico-comunista), ceea ce este perfect adevarat. Deci comentariul dvs care infatisa doar o parte din adevar este cel corect ,iar al meu care completa corect faptele este declarat de dvs ca fiind incorect si eu sunt „bantuit” de
„reminiscente ale comunismului …” . Incredibila incorectitudine din partea dvs (asta da reminiscenta comunista specific de natura „rusofila”) …
Oare unde s-ar afla acum problema germana daca la inceputul anilor ’90, in loc sa negocieze reunificarea cu Gorbaciov, cancelarul Kohl s-ar fi multumit sa denuntze, solipsist si retoric, „ticalosia metodelor rusesti”?
Oare chiar nu vedeti ca pasiunea asta pentru declamatii anti-rusesti nu are nimic de a face cu preocuparea pentru interesele noastre vitale?
O sa va dau doua exemple cunoscute de mine direct:
– Transnistria: am calatorit o data o noapte intreaga in tren cu seful serviciului personal al fabricii de tractoare din Tiraspol. Omul se sufoca de indignare ca ajunsese supus moldovean. Istoria lui e insa tragica: in august 1945 era desantschik (infanterist marin) in Yujnyi Sahalin ca sa-i alunge pe japonezi din insula care apartinea Japoniei istorice de peste un mileniu. Demobilizat, a fost trimis pachet in Transnistria impreuna cu mii de camarazi ca sa industrializeze zona. S-a casatorit cu o rusoiaca si ea trimisa acolo si acum era si bunic. Voia, evident, sa ramana cetatean rus, nu moldovean. L-am intrebat: de ce nu te duci inapoi in satul rusesc de bastina? Raspuns: nu mai am pe nimeni acolo, toata familia mea este acum aici. Si ca el sunt sute si sute de mii in Moldova ex-sovietica si au si ei argumentele lor, caci au venit in Moldova la ordin. La fel e si in zona industriala din estul Ucrainei, unde de la Stalin incoace industria s-a facut cu rusi get-beget, de la Magnitogorsk la uzinele de avioane Tupolev de la Harkov. Ticalosia ruseasca consta insa mai ales in reversul operatiunii: deportarea fortzata pana in anii 50 si ulterior „acceptata” din considerente de loc de munca a multe sute de mii de moldoveni si ucraineni in Siberia si in Nord – gen Norilsk.
Al doilea exemplu este istoria Lvov-Lviv-Lemberg-Liovului aflata de mine direct de acolo. Pana in 1918, Lembergul avea polonezi, evrei, ucraineni si germani – fara sa existe un majoritar absolut. Dupa 1919 germanii au plecat in majoritate. In 1941-44 nemtii au facut Lvovul „Judenrein”. In 1945 rusii l-au facut „Polenrein”, e drept nu prin mijloacele naziste ci trimitandu-i pachet pe polonezi intre noile granite decalate spre vest. Rusii au adus masiv rusi, de exemplu pentru fabrica de autobuze care deservea toata Uniunea. In 1990-91 ucrainenii vestici – banderovtzy cum le zic rusii – i-au „convins” pe majoritatea rusilor sa se intoarca in locurile de bastina (moldovenii nu au fost in stare, si asta spune ceva despre neamul romanesc). Acum Lvivul este aproape 90% ucrainian.
Ce facem cu dreptul la autodeterminare daca nu il analizam si dpdv istoric? Ce ar fi daca la Londra s-ar face referendumuri in anumite cartiere? Ar aparea hindustane, arabistane si bantustane. La fel si la Paris ca sa nu mai zic de Marseille. Acum vede si Occidentul – si speram ca vor intelege – ticalosia ingineriilor „nationale” facute de rusi de peste doua sute de ani incoace in imperiul lor.
numa & numa’ ca sa te chiar distrez (sa ma chiar distrez), ca, discutzia asta – shi chiar altele – nu-i chiar un capat da lume, bre:
uite, io mi-am *scris parerea*. Ca un om cinstit. Vaz ca tu, fara sa imi raspunzi ”ca lumea”, barbateshte, ti legi de ai care etc. etc. etc.
Uite: io ma simt atata de jicnit incat vreau sa te invit la vara pan ranchu’ mieu (de fapt, al altcuiva, ca nu prea am bunuri ”pamanteshti”).
Chiar ashi vrea, batrane, ca sa ne chiar cunoashtem.
Da’ *chiar*, hai, scritzi p-acilea (ca sa spun cui trebuie cum sa ”aranjeze”, am de gand sa fie casa+ masa/zi cam 30+20 euros). Numa’ ca sa ne *intalnim*, bre, cei care ne respectam, odata, ca sa videm ca , de fapt, *cu totzii* vrem ce-i mai bine tzarishoarei noastre dragi.
Cu drag, tuturor,
Nea Marin
P.S. Adresa de e-mail mi-o gaseshte *oricine*, ca-i pe ”Yahoo” – oricine chiar vrea. Da’ sa facetz’ bine sa-mi scritz’ pana pe 1 Mai. Hm… Cine o shtie? Poate punem d-un breinstorm?
Daca citeati mai atent, poate ati fi observat ca subiectul citatelor nu era „conlucrarea” ci IMAGINEA Rusiei otodoxe, care pentru popoarele balcanice a reprezentat in perioada 1711-1878 sperantza eliberarii din scavia turceasca si, intr-o masura deloc neglijabila, a si contribuit la realizarea acestei sperantze (cazul, mai alaes, al sarbilor si al bulgarilor, dar partial si al romanilor – vezi rezultatele tratatelor de la Kuciuk-Kainargi si mai ales de la Adrianopole), chiar daca a si deturnat-o UNEORI in folosul propriu.
Ce-i drept, servilismul fatza de „fratele mai mare”, obsesia „cizmelor”, gandirea in alb-negru si cliseele – toate astea SUNT reminiscentze ale comunismului de sorginte sovietica (nu rusa!) care continua sa ne persecute chiar si la un sfert de veac de la caderea lui exterioara.
La ce bun sa ne reamintiti cu exactitate date si citate care arata conlucrarea cu (sau sub) rusi, daca nu dati si detaliile care arata ca dupa fiecare pace rusii nu se mai lasau dusi
de aici de la noi ? Pana si dupa 1877 stiti
cand au parasit Pricipatele Romane ? Si numai dupa ce interventii ? Sa lauzi „cizma” ruseasca de pe grumazul romanilor mi se pare incredibil, mai ales cand vedem ce se poate intampla si astazi ! N-au fost de ajuns cei peste 200 de ani din care 45 cu comunismul ca supliment …
scrisele mele. Nu am zis ca rusii au nu\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\’sh\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\’ce vechime milenara in Crimeea , ci ca aceasta a intrat in stapanirea rusilor pe la sfarsitul sec 18 , prin cucerirea ei.De fapt pusese ochii pe ea si lunganul-fondator al unei noi metropole , insa n-a mai apucat.Avea alte probleme. Chiar si promenada-recunoastere din capitala moldava alaturi de eruditul Domn a dus la un dezastru in disputa cu osmanlaii timpului. Cu ceva zile in urma Hurriyet , un ziar important din Turcia , scria ca in ipoteza declararii iesirii Crimeei din componenta Ucrainei , atunci , de drept , ea va deveni o provincie a Turciei , invocandu-se acordul dinte rusi si turci din 19.04.1783 semnat de Ecaterina II , din partea rusa.Si este si aici oarece adevar , dar nu cred ca ne putem intoarce la restauratia celei ce a fost Hoarda de Aur.
Faptul ca in timp s-a procedat la stramutari de populatii , autohtonii fiind dusi la \\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\”Dracu-n praznic\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\” in locul lor fiind adusi etnici ai buzduganului nu este o noutate , ci o practica uzitata si pana atunci si de atunci , pe toate meridianele Globului.
Nu ne sunt suficient de dureroase deportarile romanilor din zonele intrate in URSS pe meleaguri indepartate ?Trecem cu vederea procesul tenace de deznationalizare aplicat SI de UCRAINA romanilor care au ramas in teritoriile stramosesti?
Comentariul meu relativ la granite nu este un document , ci un geamat de durere la ceea ce a fost , iar aici nu puteti scoate din ecuatie marsavia , in solidar, a celor TREI ce au decis soarta noastra pentru o jumatate de secol si inca pe atat de orbecaieli , fara a mai adauga o alta perioada de a nu ramane la nivel de semicolonie.
Am apreciat totdeauna eruditia lui D.C., dar ca Domn l-am considerat nu o nulitate , ci o pacoste pentru soarta celor pe care-i pastorea.
In criza occidentalizarii Ucrainei, care ne va prinde din urma in UE, n-am existat nici politic/ diplomatic, nici intelectual, nici – in consecinta – civic. Pe culmile unei prosperitati nesperate, pentru redresarea imaginii noastre, RO isi poate permite usor un ajutor Ucrainei de 1-2 miliarde euro, insignifiant la o datorie externa de vreo suta pe termen lung, recuperând astfel decalajul fata de diplomatia poloneza si finantându-ne ieftin securitatea pe termen lung! Asta inseamna “a sprijini” in numele pacii!
“Rusia este de trei sute de ani şi va fi mereu DUSMANUL ROMANIEI. Punct.”
Nu ştiu dacă această afirmaţie peremptorie din finalul comentariului Dvs va ajuta cu ceva la rezolvarea crizei ruso-ucrainiene.
Dar ceea ce îndrăznesc să afirm este că ea denotă o totală uitare a specificului istoriei noastre din primii 123 de ani ai intervalului menţionat (de la alianţa consfinţită prin tratatul dintre Dimitrie Cantemir şi Petru cel Mare din 1711, până la retragerea trupelor ruseşti ale generalului Kiseleff în 1834), perioadă în care TOATE speranţele, ascunse sau mărturisite, de ieşire a ţărilor române din orbita Semilunei au fost legate de influenţa imperiului de la răsărit. Urmarea fiind împărţirea clară a simpatiei şi orientării boierilor între tabăra filo-rusă (atrasă de argumentul comunităţii de religie şi de cel al comportării barbare a turcilor) şi cea filo-turcă (temătoare de riscuri şi de aventuri cu final incert).
Pentru ilustrare, iată vorbele boierilor către domnitorul Dimitrie Cantemir, la aflarea înţelegerii cu ruşii, în Cronica lui Ion Neculce:
“Bine ai făcutu, Măria Ta, de te-ai închinatu, că noi ne tememu că te-i duce la Turci; şi aşa avemu gându că, de te-om vedea că mergi la Turci, să te părăsimu şi să ne ducemu să ne închinăm la Moskali.”
Şi intrarea în Iaşi a lui Petru, descrisă de aceeaşi Cronică:
“Iară marele Petru Alecsievici, Împăratul Moskului, trecându Prutul pe la Zgarance, au venitu dreptu în târgul Iaşilor, împreună cu Împărăteasa lui, anume Ecaterina, în curţile domnesci; iară Caimacamii împreună cu alţi boieri şi orăşeni bătrâni mai de cinste, şi cu Gedeon Mitropolitul, şi cu tot clerosul bisericei, i-au ieşitu cu toţii înainte, afară din Iaşi, şi frumosu tâmpinându-l l-au primitu cu toată inima, şi i s-au închinatu cu mare bucurie, ca unui Împărat creştinu, dându laudă lui Dumnezeu, ca doară îi va cerceta cu mila sa şi-i va scoate de sub giugul robiei Turcilor.”
În lucrarea sa “Războaiele ruso-turce şi influenţa lor asupra ţărilor române (1711-1812)”, istoricul A. D. Xenopol, câtuşi de puţin filo-rus în concepţiile sale, explică entuziasmul acesta, difuzat în toate straturile populaţiei, prin magia titlului de Împărat: “Cuvântul acesta, poporul îl. auzise din cea mai fragedă copilărie, înconjurat de farmecul poveştilor populare. El îi umplea sufletul cu idea de grandiose şi răsuna în urechile lui cu puterea fantastic a creaţiilor imaginaţiei. În faţa împăratului, prinţul dispărea precum stelele la lumina zilei, iar asta cu atât mai mult cu cât acest împărat tocmai îi smulsese pe creştini din jugul atât de brutal al puterii otomane.”
Nu e locul aici pentru a reaminti peripeţiile celorlalte războaie ruso-turce trecute în revistă de Xenopol: cele încheiate cu tratatele de la Belgrad (1739), de la Kuciuk-Kainargi (1774 + răpirea Bucovinei un an mai târziu), de la Iaşi (1792), Bucureşti (1812 ‒ răpirea Basarabiei), Adrianopol (1828).
Şi nici pentru a mai comenta dezgroparea apocrifului “testament” al „sangvinarului Piotr”. Nu mai vorbesc de afinitatea istorică dintre moldoveni şi paşnicul neam al tătarilor, „singurii care au drepturi istorice asupra Crimeii”…
Deci rusii au „drepturi istorice” din 1774 in Crimeea desi tatarii erau acolo din sec XIII. Urmeaza ca si in Basarabia rusii au „drepturi istorice” din 1812 desi moldovenii erau acolo tot din secolul XIII. Observati ticalosia „argumentarii”?
Pactul din 23 august 1939: un pact poate fi DENUNTAT doar de catre semnatarii sai. Ceilalti il pot nerecunoaste sau condaman, exact ce a facut Occidentul inca din 1939. E suficient de spus ca USA si Marea Britanie au recunoscut doar guvernele baltice din emigratie ca reprezentante ale popoarelor lor din 1940 pana in 1990. Dintre semnatari, Germania federala a denuntat inca de la infiintare toate tratatele naziste iar in final, la finele epocii Gorbaciov – inceputul epocii Eltzin pana si Rusia a denuntat pactul recunoscand cu chiu cu vai pana si protocolul secret. Pactul a fost definitiv anulat prin restabilirea statelor baltice si proclamarea Republicii Moldova.
Atentie la anti-occidentalismul propagandistilor pro-rusi care incearca sa semene neincrederea in SINGURUL SCUT care poate apara tzarile estice de barbaria asiata: NATO militar si, economic, Uniunea Europeana.
Par egzamplu chiparosu’ de mai sus care spune ca Crimeea „a ajuns pe mana rusilor in 1774”, uitand ca neam de neamul rusilor nu era pe-acolo, Crimeea fiind invadata de rusi ca sa-si asigure accesul la Marea Neagra conform testamentului sangvinarului Piotr. Tot el zice ca „Ucraina nu are nici un drept istoric asupra Crimeii” , dar Rusia are? In afara de „dreptul” invadatorului. Tatarii sunt singurii care au drepturi istorice acolo, fiind stabiliti in peninsula din secolul XIII.
Stalin nu a trasat frontiera in fatza lui Churchill – intre ei a fost biletelul cu partajul din octombrie 1944. Creionul rosu gros ne-a luat Hertza in iunie 1940, cand Hitler – surprins de cererea asupra Bucovinei despre care rusii nu spusesera nimic din august 1939 pana atunci – a „reusit” doar sa impiedice ocuparea Bucovinei de Sud (Suceava, etc), Stalin cedand pana la urma.
Rusia este de trei sute de ani si va fi mereu DUSMANUL ROMANIEI. Punct.
gol, golutz: Crimeea a fost in situatzia Basarabiei interbelice: statul ”primitor” n-a investit *nimic*
pan cei altzi ”etnici”. Nu-i de *mirare* ca ne erau *ostili*, in ’40 ”moldovenii”.
Parerea *mea* (poate fi diferita de-a altora, la fel de bine argumentata, sau, *mai bine* argumentata*):
Russia, mai bine scris *Putin* a *greshit*: ca, era oricum un referendum propus pentru Mai. S-a grabit.
N-a ascultat. Ca, oricum ar fi ajuns la acelashi rezultat.
Crimeea e a Russiei. Chestiile *istorice* n-au sens. Ca, de fapt, pa vremuri, Romania – ma rog, parte din ea – erea d-a Imperiului Roman, n-asha?
Argomentele *istorice* nu *au valoare* – trebuie *respectate* tratatele, Putin a *greshit aici*.
Cum il pedepseshti? Hm… Nu chiar ca *acuma*.
O mai veche meteahna a mai noilor politicieni e asta: vorbesc mult. Vorbesc *prea mult*, le o ia gura pa dinainte.
Shi, odata ”dat pa guritza”, tre’ sa-tzi pastrezi ”shtaifu’ ”
& ajungi la *acte* prosteshti.
Ambele partzi au facut *gresheli*. dea domnu’ sa ajungem 2015 sanatoshi &-n buna stare.
Nea Marin
Maestre Serban Foarta , ceea ce ati scris este prea mult pentru mine. Ma bucur ca rezonez cu Dv. in privinta creionului gros , rosu , de tamplar folosit de fostul seminarist in trasarea unor granite la care W.Ch. , desi prezent , isi scutura trabucul.
CUPL(ĂRAI)URI CELEBRE
Motto:
„- Unde vă găseaţi la 23 August?
– În ce an?”
(Al. Monciu-Sudinski, citat din memorie)
Bemolotov & Ribbenmanontroppo,
tocând, cândva, la pian, à quatre mains,
o mare Poloneză de Chopin,
se-aleseră, la finea ei, c-un ropot
de-aplauze din Krèmlin şi Berlin
unde se auzeau pe ultrascurte…
Cântând de parcă şi-ar fi făcut curte,
cei doi virtuozi le meritau din plin.
Ăl de-ntorsese foile, tot timpul
cât ei cântaseră, vioi sau trist,
fusese, mai demult, seminarist
şi profitase,-n tihnă, de răstimpul
acela, ca să nu rămâie-afon
în arta cea atât de necesară
spre a-i întoarce foile,-ntr-o seară,
perechii muzicale …tov & von…
„Fără declaraţii belicoase, ci printr-o activă prezenţă politico-diplomatică în favoarea UE, dar şi ale intereselor naţionale ale românilor şi României.”
Mi se pare ca este sugestia , daca nu somatia , data de autor oamenilor nostri politici aflati in campanii electorale si euro , dar si prezidentialele noastre de a lasa diplomatii de cariera si ministerul MAE sa faca declaratii.Interesul national trece peste ambitiile politice ale unor doritori de a fi primii la masa bucatelor.Ce tevatura s-a facut asupra celor doua variante de gazoduct!
Numerele 1&3 din ierarhia noastra fac declaratii publice care pe mine , nea Vasile , ma lasa perplex.Pe taram diplomatic Russia a fortat lucrurile chiar si de la infiintarea ONU inscriindu-se cu doua voturi in luarea deciziilor : URSS si Ucraina .Poate a fost o miscare defensiva , dar eu cred ca a fost o manevare de a baga bete in roatele ONU.
Totusi , Crimeea a ajuns in mana rusilor inca din vremea Ecaterinei II , pe la 1774 , cam cu un an inainte de cand Bucovina a fost smulsa Moldovei .Ucraina nu a avut nici un drept istoric asupra peninsulei. Singurul argument al ei este cadorisirea ei de catre N.S.Hrusciov , cel care intr-o sedinta la ONU si-a scos pantoful si a batut cu el in tribuna de unde-si tinea discursul cerand liniste in sala ,sa-si poata sustine zisele.Nu sunt ruso- nici fon , nici fan , nici fob , insa declaratia lui Putin cum ca peninsula a fost furata Russiei mi se pare corecta. Dupa cum , tot corecta , mi se pare si o declaratie a unui oficial rus prin care se afirma ca Ucraina trebuie sa restituie vecinilor din vest , printre ei si Romania , ceea ce s-a luat de la acestia.
Si totusi , cand spui ceva despre Pactul Ribbentrop-Molotov cerand anularea acestuia , cancelariile apusene sar ca muscate de sarpe .S-a mai afirmat cate ceva despre denuntarea acestui pact criminal ( printre voci fiind si a „fermierului de Nana”) , insa noii stapani ai Europei Unite imediat te trimit la colt , in genunchi pe coji de nuci.
Marea Azov va fi un „lac” rusesc?Stramtoare Kerci cine o va administra?Ucrainei i se va aplica aceeasi masura pe care ea i-a servit-o Republicii Moldova privind iesirea spre Marea Neagra?