Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.
Recviem pentru Domnul Trandafir
- 05-11-2010
- Nr. 549
-
Mihaela Malea Stroe
- Actualitate
- 2 Comentarii
M-am tot gîndit (pe-ndelete, ca ardeleanu’) ce-o fi vrut să zică ministrul nostru cînd a dat de veste prin presă că reforma învăţămîntului universitar, dar – se subînţelege – şi a învăţămîntului, în general, este ineluctabilă. Ineluctabilă, adică de neocolit, iminentă, inevitabilă… ca moartea, că alt termen de comparaţie nu-mi vine în minte. Deci de-aia nu te-ntreabă şi nu te ascultă nimeni (dialogul social de care se face atîta caz rămîne o vorbă-n vînt!) pe tine, cel de la catedră. Nu contează că tu eşti cel care cunoaşte lucrurile din miezul lor, că tu eşti majoritatea care ar avea ceva de spus şi de hotărît într-o societate democratică. Ce este ineluctabil se întîmplă, tu să taci şi să te supui, că n-ai încotro. Eşti prins în nisipurile mişcătoare ori în mlaştina prezentului istoric? Cu cît vezi mai limpede că eşti prins şi te zbaţi să scapi, să-i avertizezi şi pe ceilalţi din preajma ta de primejdia ce ne paşte, cu atît mai repede te înghit nisipurile sau mîlurile. M-am tot gîndit de ce ministerul care, teoretic, ne păstoreşte, practic – ne asasinează! Comasează şcoli după criterii doar de el ştiute, creează haos, măreşte numărul elevilor din clasă (ca în […]
Domnule dragă, mulțam fain pentru răspunsul documentat și pentru osteneală. Numai că întrebările erau retorice. O fi având Ernest André Gellner prestigiu academic, da’ pe la noi cântă cucul o țâră mai altfel decât o bătut până în 1995 ceasu’ în biroul dumnealui…
De-aceea, învățarea pe de rost a teoriei invocate și administrarea ei ca panaceu provoacă pe-aici efecte secundare nedorite. Ca medicamentele alopate, poate ar trebui să aibă și contraindicații… funcție de ”pacient” și de starea lui de sănătate.
Sunt perfect de acord cu dvs. în privința ”statului român”. Dar ziceți întâi că ”statul român nu își face datoria, nu ajută și nu sprijină dezvoltarea economiei, nu produce bunăstare, nu acționează ca un adevărat stat”, ”nu-și gestionează adecvat cetățenii fiscalizați” și pe urmă aruncați povara pe umerii dascălilor cu întrebarea ”Unde-i economia românească dezvoltată care să-mi permită să-i cer statului român salariul pe care îl merit?”. Păi întrebarea ”unde-i economia românească dezvoltată?” trebuie adresată statului care nu-și face datoria! Dacă produsul ”de vârf” al muncii dascălilor (”susceptibil de a dezvolta economia României”) pleacă să-și găsească rostul aiurea, pleacă din cauza dezastrului provocat în țară de ”managerii” zilelor noastre. Efortul dascălilor de a aduce ”beneficii economice” viitoare prin cei pe care îi educă este zădărnicit din start. N-o să procedez la exonerarea statului român (recte a celor ce îl conduc mișelește) și n-o să-mi îndemn colegii dascăli să se muleze pe situația în care ne-a adus ”administrația jalnică”, nici să-și minimalizeze utilitatea sau să-și pună cenușă-n cap în fața statului, că statul nu-i divinitate.
Iar dacă dvs. considerați că o retribuție de doar 650 de lei e corectă ca răsplată a muncii dvs. – e o chestiune strict personală. Foarte probabil nu sunteți nevoit să trăiți exclusiv din acești bani, eventual să și întrețineți o familie din venitul respectiv.
Intr-una dintre lucrarile care i-au consfintit prestigiul academic international, Ernest Gellner dezvolta una dintre cele mai valoroase teorii ale modernizarii din ultimii 30 de ani. Cartea se intituleaza Nations and Nationalism si face parte din lecturile obligatorii in cadrul oricarei facultati de stiinte sociale din lume.
Gellner sustine, fara a absolutiza, ca nationalismul este o modalitate de gandire declansata de revolutia industriala si de nasterea statului modern. Natiunea trebuia sa functioneza ca factorul central al omogenizarii culturale cu scopul de a sublinia granitele unui stat si de a naste o solidaritate de facto intre cetateni. In spatele acestor mecanisme, Gellner identifica o singura forta: productivitate crescuta, dezvoltarea de noi industrii, diviziunea progresiva muncii, prosperitatea generala, sansa de a evolua social fara restrictii traditionale. Altfel spus, industrializarea.
Statul functioneaza ca un catalizator al acestui proces de industrializare din simplul motiv ca nici o industrie nu-si poate asuma financiar necesitatea hipercostisitoare de a omogeniza educational, administrativ, militar societatea eterogena si posibil conflictuala agrara/preindustriala. Probabil ca azi rolul statului, cel putin in state foarte dezvoltate, se poate oarecum retrage in umbra (sau nu, it’s debatable). Oricum, statul este marea inventie a modernitatii. Deci scoala este un brat secular al statului, la randul sau determinat de competitivitatea si imprevizibilulul unei singure piete globale de produse, servicii, materii prime etc. Si nu doar scoala intra in aceasta ecuatia a modernizarii industriale (sau post-industriale, pentru a fi mai actuali). In fine, de ajuns cu Gellner. Sa ne intoarcem la cazul discutat de dvs., educatia in Romania.
Din cele specificate mai sus, scoala este o chestiune politica, din banalul motiv ca procesul de alfabetizare este o chestiune ce tine de stat. Sau de natiunea-stat, depinde cum doriti. Ce invata copiii (majoritatea lor, desigur: nimeni nu le restrange dreptul la educatia privata, daca pot sa plateasca pentru aceasta, ei sau altii in locul lor – cazul burselor la marile universitati private worldwide) este o chestiune de interes public, prin urmare tine de ordinea politicului. Nu numai in Romania, ci oriunde in lume. Si tot pe firul ideilor de mai sus, produsul final al educatiei nu sunt neaparat profesorii, cercetatorii, savantii (ei sunt cei care perpetueaza functiile statului), ci individul productiv in conditii economice hipermoderne. Acum va intreb: in cei 20 de ani de capitalism, cat de util a fost statul in a produce cetateni susceptibili de a dezvolta economia Romaniei? Absolventii de varf prefera sa isi foloseasca insusirile in alte tari, ceea ce inseamna o investitie proasta si o risipa de resurse pentru statul care i-a format in scolile sale. Cei medii perpetueaza ineficienta unui manager prost, statul roman, lucrand la stat sau muncind intr-o piata libera asupra careia institutiile de baza ale statului nu reusesc sa imprime macar autoritatea legii (coruptie, evaziune fiscala). Iar cei slabi, neavand o minima pregatire tehnica (statul fiind iarasi ineficient), pleaca la randul lor in afara: zilieri, vanzatori, baby-sitters etc. Altfel spus, statul roman nu isi face datoria, nu ajuta si nu sprijina dezvoltarea economiei, nu produce bunastare, nu actioneaza ca un adevarat stat. Nu-si gestioneaza adecvat cetatenii fiscalizati. Romania are o administratie jalnica. Problema este politica pentru ca vorbim de politici proaste. Asa ca, inainte de a va intreba de ce naiba sunt atat de prost remunerati profesorii, angajati pe viata ai Statului slab de mai sus, intrebati-va asa: ce beneficiu produc eu, ca profesor, societatii romanesti cand intru in sala de clasa? Mai exact, ce beneficiu economic? Cu cat vor contribui economic acesti cetateni la viitoarea societate (de peste 5-10-15 ani) pe care ii educ eu, Domnul Trandafir? Cat de util sunt economic (nu moral, nu cultural, nu epistemic: statul nu ruleaza decat bani pentru a supravietui)?
P. S. Sunt la randul meu profesor. Ba chiar debutant, cu salariul de 650 de RON pe luna. Si cred ca merit cat castig avand in vedere cat de util sunt intr-o societate de someri, bugetari, emigranti si angajati la multinationale occidentale. Unde-i economia romaneasca dezvoltate care sa-mi permita sa-i cer statului roman salariul pe care il merit? Aceiasi intrebare o pun tuturor dascalilor din Romania. De orice varsta.