Regalul anual al filmelor franceze

  • Recomandă articolul
Între 10-16 decembrie, a XIV-a ediţie a Festivalului Filmului Francez (eveniment organizat de Institutul Francez) a adus peste 30 de producţii cinematografice (dintre care zece prezentate pentru prima dată în România) în trei săli bucureştene (Studio, „Elvira Popescu“ şi CinemaPRO).   Filmul de deschidere, Donnant, Donnant (2010) de Isabelle Mergault, este o comedie romantică de duzină, în care starul Daniel Auteuil joacă pe pilot automat, iar puţinele idei generatoare de momente amuzante se epuizează în prima jumătate de oră. Singurul punct de interes pentru noi este apariţia Medeei Marinescu în principalul rol feminin – Silvia, o tînără adoptată din Bucureşti şi adusă într-un orăşel francez, din care visează să evadeze pentru a începe o carieră de pianistă la Paris. Medeea Marinescu mai colaborase cu Isabelle Mergault şi la debutul regizoral al acesteia, Je vous trouve très beau (Vă găsesc fermecător, 2005), însă nici atunci, nici acum şarmul actriţei române nu reuşeşte să evite căderea în penibil.   În schimb, filmul de închidere al festivalului, Notre jour viendra/ Redheads (2010), s-a dovedit un lungmetraj de debut remarcabil. Fiu şi frate de cineast (Costa-Gavras şi, respectiv, Julie Gavras), regizorul-scenarist Romain Gavras pleacă de la o premisă cam trasă de păr, preluată dintr-un […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.

object(WP_Term)#12883 (11) { ["term_id"]=> int(19326) ["name"]=> string(7) "Nr. 901" ["slug"]=> string(6) "nr-901" ["term_group"]=> int(0) ["term_taxonomy_id"]=> int(19326) ["taxonomy"]=> string(7) "numbers" ["description"]=> string(0) "" ["parent"]=> int(0) ["count"]=> int(31) ["filter"]=> string(3) "raw" ["term_order"]=> string(1) "0" }