Regele şi nepoţii lui Vîşinski

  • Recomandă articolul
Înverşunarea electorală care încă mătură România n-a cruţat de cîteva inechitabile agresiuni o entitate ce transcende vermiculaţia politică de la sol: Casa Regală. Supărătoare mi s-au părut nu atît destrăbălările antiregaliste ale unor internauţi cu suflete zbuciumate, cît tirurile de insolenţe îndreptate împotriva Regelui Mihai de oameni cu carte, de la care nu te-ai fi aşteptat, poate, la reiterarea tale quale a unor falsuri istorice întreţinute de propaganda comunistă. Nu pun, fireşte, în discuţie convingerile republicane sau monarhice ale unor inductori de frunte ai colectivităţii. Mă surprinde, în schimb, indecenţa unor pledoarii îndărătul cărora se desluşesc revărsări de umori, filtre politice şi oportunism cu carul. Monumentale apar dezicerile, mai strigate, mai silenţioase ale aceloraşi intelectuali publici care, pe la începurile anilor ’90, se strîngeau în grupuri extatice în jurul unui Rege Mihai prigonit de autorităţile postcomuniste. În anii din urmă, pîngărirea rolului istoric al Regelui Mihai de către preşedintele Traian Băsescu provoacă strategice surdităţi morale şi înrolează inteligenţele menţionate cînd în alaiuri ale muţilor solemni, cînd în divizii de solfegiatori mormăiţi. Sorbonardul Adrian Papahagi, autor al legendarei apoftegme „nu sîntem căcăcioşi, noi sîntem curajoşi“ (07.06.2014), bifează o nouă sudalmă publică (Acuz, 17.11.2014) al cărei prim destinatar este Regele Mihai: Majestate, […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.

Comentarii utilizatori

Comentariile sunt închise.