Relieful discursului alb

Doina IOANID Duduca de martipan Editura Univers, Colectia „Prima Verba“, Bucuresti, 2000, 56 p., f.p. Titlul volumului Doinei Ioanid are, deloc intimplator, o nuanta semantica ce trimite la ideea de „moda veche“. Cartea, despre care s-a mai scris in paginile Observatorului cultural, se numeste Duduca de martipan si e o stranie suprapunere de „decupaje ale realitatii“, unificind imagini din trecut si prezent, din timpul copilariei sau adolescentei si din cel al scrierii, maturitatea putin rece, detasata si chiar usor cinica. Poemele Doinei Ioanid nu poarta titluri. Ele sint numerotate cu cifre romane si se deschid, asemeni bucatilor de proza, pe intreaga suprafata a paginii. Ritmul se naste din separarea prin puncte a discursului. E insa un ritm asimetric, ascuns cu minutie in spatele propozitiilor. In chiar ultimul poem al volumului, Doina Ioanid scrie: „Si numai chipul tau (ca o matrita unica) decupeaza realitatea.“ Refacind intreaga traiectorie a cartii, afirmatia mi se pare motivata ambiguu. „Realitatea“ insasi nu este, de cele mai multe ori, „decupata“ din cotidianul cel vizibil, ci are un straniu parfum de „epoca“. Poemul numarul X e chiar „istoria duducii de martipan“ situata in timpul copilariei si reluata cu precizie ritualica din perspectiva eului matur. Paradoxal, doar aparent […]