replica. Pro si anti: un raspuns lui Virgil Nemoianu
- 15-05-2001
- Nr. 64
-
Liviu ANDREESCU
- ARTICOLE
- 0 Comentarii
Numarul 12/2001 al revistei 22 contine un interesant articol semnat de Virgil Nemoianu, intitulat Noi si antiamericanii. Subiectul? Ignoranta cvasideplina a concetatenilor nostri – fie ei jurnalisti, politicieni sau „galagiosi“ care umplu „paginile hebdomadarelor“ – in privinta culturii americane. Fie ca e vorba de cultura politica, cultura sociala sau pur si simplu cultura in sensul restrins al termenului. Fie ca e vorba de cultura americana sau de cultura contemporana in general. Exemplele de analfabetism cultural abunda. Astfel, am fi ignorat-o pe Chantal Delsol, o politoloaga „de absoluta calitate“. Nu i-am fi tradus pe Scruton, Russel Kirk sau Robert Nisbet. Hayek si von Mises fac si ei parte din grupul ignoratilor, alaturi de un adept autohton al conservatorismului (cel putin in varianta sa filozofica) precum Adrian Paul Iliescu. Eric Voegelin e „total necunoscut“. La fel opera recenta a lui Baudrillard si Virilio, care e compusa din carti „inchise cu sapte peceti“. Nici cu clasicii nu stam mai bine: Burke nu a fost tradus, iar Constant, Humboldt, Mill si Acton sint trecuti cu vederea. Sloterdijk „e pomenit rar sau niciodata“, iar Merton e cunoscut doar de specialistii initiati. Si Nemoianu continua lista cu citeva nume care, marturisesc, nu mi-au trecut vreodata pina […]