Restantele justitiei
- 24-03-2005
- Nr. 261
-
Raluca Alexandrescu
- Politic
- 0 Comentarii
Societatea civila, inamicul public numarul unu. Cam asa si-a conceput – paradoxal – PSD strategia de raspuns la criticile indreptate impotriva sa, in cele doua rapoarte privind lupta anti-coruptie date publicitatii saptamina trecuta. Societatea civila, mutata la Ministerul Justitiei, politizeaza justitia si cheltuieste banii publici cu nemiluita, pentru rapoarte prefabricate. Trecind peste absurdul reprosurilor sintetizate in aceasta ultima fraza – subtilitatile de filozofie politica, privind sensul si locul societatii civile in raport cu institutiile politice si cu „politizarea“, orice ar insemna ea pentru unii senatori PSD, nu pot sa incapa in economia, la propriu!, a declaratiilor pesediste –, reactiile citorva senatori din fostul partid de guvernamint, iritati pina la isterie de documentul Freedom House, nu fac, de fapt, decit sa confirme cele citeva concluzii pesimiste semnalate de acest raport. Doua organisme internationale au facut evaluari ale gradului de coruptie institutionala din Romania, ale solutiilor potrivite pentru diminuarea efectelor, precum si pentru inlaturarea cauzelor. Cele doua rapoarte sint realizate de Freedom House, respectiv Transparency International. Primul – de fapt, un audit facut la comanda Ministerului Justitiei, care a dorit un bilant al institutiilor angrenate in procesul de eradicare a coruptiei si a Strategiei Anticoruptie, in perioada 2000-2004 – face o analiza […]