Episod clasic în sfertul de secol postcomunist: România e din nou scena unei reglări de conturi între taberele de la putere. Un premier obedient scutură, brusc, lanţurile care îl legau de şeful său partinic, simbolic ori constituţional. Dincolo de detaliile episodice ori diferenţele de magnitudine a exploziei, schema e aproape aceeaşi, indiferent de numele din titlul tragicomediei: Petre Roman vs Ion Iliescu, Radu Vasile vs Emil Constantinescu, Adrian Năstase vs perpetuul Iliescu, C.P. Tăriceanu vs Traian Băsescu.
În colţul albastru al ringului e premierul Grindeanu, noul „erou“ al galeriei progresiste, cel care a ridicat steagul luptei contra fostului stăpîn, reuşind ca în doar cinci luni să ajungă de pe treapta de „Sorinel-majordomul-Minciune“ pe podiumul de „Grindi-premierul-Minune “. În colţul roşu e vechiul „căpitan de judeţ“ Dragnea, ajuns comandant suprem al armatei pesediste, cu victoriile electorale şi rănile penale aferente. Pe margine, oastea de strînsură a opoziţiei aşteaptă oferte pesediste ori mutările preşedintelui Iohannis, iar spectatorii huiduie, aplaudă sau ridică din umeri, după bugetul cogitaţional din dotare.
Ca întotdeauna, pagubele majore ale răfuielii dintre găştile politice sînt suportate de cei în numele cărora se poartă războiul: românii de rînd. Doar că ei, după cei 27 de ani ai democraţiei postcomuniste, n-au nici un partid social-democrat real, nici mari şanse să-l aibă prea curînd. În timp ce găurile din legislaţie rămîn, după repetatele revizuiri, suficiente ca să favorizeze mişcările pescuitorilor în ape tulburi.
Personaje, găşti, interese
Cine e „Avram Iancul“ timişorean, care e oastea lui şi „ce-l mîna pe el în luptă“? Furibundul acuzator public al şefului său de partid e acelaşi personaj ultraobedient care, la nominalizarea ca premier, declara supunere totală faţă de partid şi faţă de comandantul suprem, tovarăşul Liviu Dragnea. O atitudine clasică pentru un mediocru pesedist de provincie, cu 20 de ani vechime în partid, scos din pălăria cu cvasianonimi şi pus în fotoliul de şef al guvernului. Desigur, „termenul de valabilitate“ al guvernului-surogat era evident pentru oricine nu crede în zîne. După eşuarea variantei Sevil Shhaideh, soluţia Grindeanu a fost doar varianta de avarie pentru Dragnea, pînă la rezolvarea problemelor lui penale, urmată de instalarea jupînului nr. 1 în fotoliul de premier. Dar actualul revoluţionar pesedist a preferat să ignore evidenţele, acceptînd cu recunoştinţă miluiala second‑hand din mîna pe care acum o muşcă.
Numai că problemele penale ale lui Dragnea nu s-au rezolvat, iar „tăticul“ PSD a văzut rapid că talentele lui de şef de stat major nu sînt suficiente pentru rolul de comandant suprem: protestele anti-OUG 13 au dus partidul în defensivă incomodă, iar procentele de încredere – în scădere clară. Remember: actul care a generat masivele proteste a fost semnat de actualul „om corect & principial“. Mai mult, promisiunile electorale cu iz sardanapalic s-au dovedit şubrede, iar premierul de avarie a început să dea semne că nu vrea rolul de ţap ispăşitor. Fiindcă Dragnea, orbit de frustrarea că nu poate fi premier, a ignorat un detaliu: Timişul e şi judeţul lui Ilie Sîrbu, teologul-agronom cu mai multe calităţi – om de bază în guvernul Năstase, socru al disidentului Victor Ponta, amic cu „Grupul de la Cluj“ şi vechi cunoscut al patriarhului Daniel, alt timişorean de calibru (ca să ne limităm la persoane influente cu vestimentaţie civilă).
E o explicaţie mai mult decît plauzibilă pentru îmbăţoşarea treptată a premierului şi pentru alinierea de trupe politice şi non-politice din spatele lui: plagiatorul ex-premier Ponta, care a acceptat, într-un mod bizar pentru cutumele occidentale, modesta funcţie de secretar general al ceţosului guvern „Grindeanu 2“; primarul Iaşului, Mihai Chirica, consiliat de ex-moldovenistul pesedist Simirad, alături de cîţiva apropiaţi ieşeni ai „Grupului de la Cluj“, şi ajuns disident exact după ce a devenit suspect într-un dosar DNA, fiind cercetat pentru fals în acte publice; europarlamentarul ieşean Cătălin Ivan, disident de serviciu al partidului, apropiat şi el de omniprezentul „Grup de la Cluj“, grup care, prin Ioan Rus, Vasile Dîncu, Vasile Puşcaş & Co, reformează de vreo 15 ani social-democraţia carpatină, după modelul cariilor de lemn; Realitatea TV, vechea tribună a aceluiaşi grup clujean, patronată de ubicuul Cozmin Guşă şi de condamnatul penal Maricel Păcuraru. Ş.a.m.d. Reformişti unul şi unul.
În tabăra condamnatului Dragnea, locotenenţii verbali ai şefului PSD emană un patos de o violenţă neoiliesciană, cu nuanţe peremiste: primarul Bucureştiului, populista Gabriela Firea; agresivul Cosmin Ştefănescu, vechi cirac al sulfurosului C.V. Tudor, ajuns fan al lui Adrian Năstase; ex-peremista Olguţa Vasilescu, starul neo-fesenismului tv; Ecaterina Andronescu, ex-ministru al educaţiei şi veche protejată a inculpatului Ion Iliescu; cohorta standard de veşnici vătafi judeţeni, îmbogăţiţi de bugetul public şi votaţi de înapoierea majoritară. „Jos Grindeanu!“, strigă deci paşalele pesediste şi ienicerii fideli, cerînd capul vizirului trădător, care a lovit în partid şi în liderii săi consacraţi.
Cît despre gruparea de interese „Tăriceanu & Co“, ironia face că fostul premier, dincolo de bagajul lui dubios, are dreptate atunci cînd invocă „precedentul Thatcher“; monumentul viu din Downing Street 10 a demisionat imediat, după ce parlamentarii conservatori i-au cerut demisia.
Preşedintele, opoziţia, spectatorii
Cadoul nesperat primit de la PSD găseşte opoziţia în tradiţionala vraişte din ultima perioadă. Doar UDMR e, ca mai mereu, grupată şi gata de negocieri. În PNL abia s-a limpezit cumva ceaţa, dar alegerea ca şef a unui trubadur veteran, Ludovic Orban, în defavoarea unui june insipid, Cristian Buşoi, nu poate prevesti mari izbînzi. La USR, continuă suprarealismul burlesc: deşi tocmai au devenit subiect de bancuri, la nici jumătate de an după intrarea în Parlament, salvatorii patriei cer anticipate, cu o dezinvoltură care ar fi amuzantă, dacă n-ar fi cam inconştientă, raportată la procentele cu care au mai rămas în intenţiile de vot. La calibrul redus din dotare, PMP poate avea un rol doar în cazul negocierilor individuale pentru susţinerea unei majorităţi pro-Grindeanu ori dacă Traian Băsescu are iar vreo idee magistrală.
Pe acest fundal dezlînat, preşedintele Iohannis rămîne, de facto, principalul actor al opoziţiei, în vechiul lui rol de centaur politic – pe jumătate mediator, pe jumătate „jucător“. Şi premierul insurgent părea să mizeze, tacit, pe sprijin de la Cotroceni, numai că poziţionarea preşedintelui a fost cu două tăişuri. Refuzînd varianta de a desemna un nou premier înainte de demisia celui actual, Klaus Iohannis a diminuat şansele unei vehiculate negocieri cu aripa Dragnea. Dar, implicit, l-a şi văruit cu ridicol pe Grindeanu, care declara că îşi va da demisia doar după ce preşedintele va desemna alt premier din PSD – o schemă juridică SF, din categoria „powered by SGG Ponta“. Concluzia: dincolo de limitele personale sau constituţionale, preşedintele are acum spaţiu de manevră în plus, dar inconsistenţa opoziţiei scade şansele unei majorităţi „prezidenţiale“ care să fie cu mult mai benefică decît cea actuală.
Lăsîndu-i la o parte pe proaspeţii fani ai pseudo-lucreţiului-pătrăşcan din fruntea guvernului, e evident că noua criză majoră de la vîrful Statului face doar rău României, cea invocată patetic de toţi actorii piromani din distribuţie. Rău intern şi extern. Nu doar fiindcă premierul landului Saxonia trece de uzanţe şi îl sprijină public pe Grindeanu. Ci fiindcă marii actori globali sau europeni au un nou motiv, real, să ne trateze ca pe nişte zurbagii sărmani. Iar preşedinţia românească a UE are toate şansele să devină, în acest context, doar un pom lăudat, de la care vom culege un sac de vorbe goale. Asemenea sacului cu salarii mari, autostrăzi reale, spitale noi şi o Românie decentă.
@ di
🙂 Complicat lucru ironia asta, cu ghilimele ori ba … Iar legat de aspectele serioase, autoritatea unui pseudonim cu litere mici e, desigur, o culme greu de atins. Motanul de Cheshire ar fi, desigur, tare invidios pe o asemenea autoritate.
Nu sunt nici trol nici vreun admirator al unei imaginare curţi bahluiene, dar insinuărilor şi evidentelor cauzalităţi pe care le avansaţi prefer probele şi argumentele serioase, demne de un jurnalism făcut în respectul adevărului.
Rămîneţi, în pofida atîtor ani de jurnalism politic (argument de autoritate tipic pentru presa românească) cu sofismele care vă plac.
@ di
🙂 ” De la nivelul ” celor 26 de ani de jurnalism politic, observ destul de repede fanii / trolii / consil’erii de Bahlui care s-au drapat, nu tare abil, cu draperii maieutice de rit latin 🙂 .
Iar dosarele DNA nu doar pot servi drept armament politic, cum zice eufemistica dvs exprimare, ci chiar fac asta. Nu doar uneori, ci prea adesea. Nu e cazul unui rector platonic / planctonic de la curtea simpatiei dvs, primarul Chirica . Pardon de opinie .
Nu mai rotesc stiletul, plaga e deja mult prea la vedere . Dar face volute retorice 🙂 .
De la nivelul d-voastră de cunoaştere aţi putea evita raţionamente post hoc ergo propter hoc. Cu atît mai mult cu cît nu puteţi ignora că în România contemporană dosarele DNA pot servi uneori drept armă politică.
Din păcate, ca deţinător unic al adevărului, la orice rezervă, observaţie sau comentariu critic replicaţi ad personam.
@ di
Fanii / trolii / consil’erii anonimi ai primarului M. Chirica ar putea, beneficiind de un nivel gimnazial de cunoaştere a limbii în care e scris articolul, să ïnţeleagă ceea ce înţeleg şi simplii cititori decenţi : că din fragmentul care îl vizează pe primarul Iaşului reiese clar un lucru evident şi notoriu – întîi a apărut dosarul DNA în care e cercetat marele caracter de Bahlui, apoi a răsărit şi disidenţa lui străvezie.
Restul sînt ieftineli cu franjuri, din categoria ” Grupul de la Cluj ” & Co.
Suspectarea primarului Chirica de a susţine oportunist pe Grindeanu merită cel puţin nuanţată : Chirica s-a pronunţat în multiple rînduri împotriva arbitrariului deciziilor lui Liviu Dragnea, de la propunerea d-nei Shhaideh ca prim-ministru şi mai ales în momentul crizei OUG 13 din ianuarie 2017. Chiar dacă o fi consiliat de Simirad, un traseist politic notoriu, Chirica a dovedit în mai multe ocazii că are caracter şi poate spune « nu ».
M-am intrebat care a fost asamanarea sau deosebirea intre ,, debarcarea” lui Petre Roman de catre Ion Iliescu si cea a lui Grindeanu de catre Liviu Dragnea.
Si Iliescu si Dragnea au folosit ,, oastea de stransura.” Primul a chemat minerii, cel de-al doilea n-a mai fost nevoit sa cheme ,, oastea de stransura, fiindca o avea in parlament.
Ca un adevarat Trahanache, L. Dragnea : ,,Noi votam candidatul pe vare-l pune pe tapet partidul nostru, pentru ca de la partid atarna binele tarii, iar de la binele tarii atarna binele NOSTRU. ( s.n. )
,, Ceea ce inseamna ca au dat foc tarii cu premeditare si fara niciun scrupul, caci ruinarea tarii ,pentru ei, n-are nicio importanta ci numai acapararea guvernului, chiar a aunei tari ruinate… Degeaba, sunt odiosi, amice !
Eu nu fac politia si-mi sunt indiferente partidele cu asa zisele lor ideologii, dar astia sunt ingrozitori.”
Rebreanu Liviu, Rascoala, ESPLA, 1959, pag 329
Lucid: institutii de forta? Care ar fi acele institutii de forta? Cred ca nu stiti ce vorbiti, dati dovada de inconstienta. Un guvern, in Romania, tara europeana, in UE si NATO, se voteaza in Parlament si este sustinut in Parlament de o majoritate. Ce treaba au institutiile de forta cu formarea unui guvern? Cultura politica pe care o detineti este pana la piciorul broastei.
Vreti dictatura?
Presedintele Iohannis se comporta ca un adevarat presedinte, evolutia sa din ultimele opt luni il arata un om de stat responsabil si democratic. Poate il doriti inapoi pe Traian Basescu?
Despre textul domnului Postu: o analiza impecabila, autorul se distanteaza de toate taberele din PSD. Vedem un PSD care a castigat alegerile, dar este incapabil sa guverneze democratic, transformand toata tara intr-un circ politic, fara legatura cu nevoile si aspiratiile cetatenilor din Romania. Analiza domnului Postu aduce in atentia cititorilor nume clare de membri PSD in care nu se poate avea incredere, acestia nu pot guverna si aceste nume sunt din ambele tabere, si cea a lui Dragnea, si cea a lui Grindeanu. PSD – cel mai mare partid – nu poate produce un guvern in fata caruia sa-ti scoti palaria.
Lucian Postu: regret ca am comentat la productiunile unuia ca dumneata.
@ ” lucid ”
Copita e a anonimilor de bufet comunal care se cred lucizi. Gratuit.
Se stia din ianuarie ca Grindeanu e var primar cu Daciana Sarbu Ponta. Patriarhul nu a avut nici o legatura cu ex-popa Sarbu, e o copita gratuita. Iohannis e un pampalau incapabil sa salveze Romania de haos. Singura speranta sunt institutiile de fortza care sa impuna un guvern de specialisti adevarati nu vopsiti ca majoritatea lui Ciolos.